Timpul.md

Actualitate 16 Iulie 2019 | 00:41

Nici-un metru din gazoductul Ungheni-Chişinău încă nu a fost construit (MoldStreet)

Lucrările pentru construcția gazoductului Ungheni-Chișinău, pe toate cele șapte tronsoane, au început, a anunțat ambasadorul României în Republica Moldova, Daniel Ioniță, pe o rețea de socializare, 

Potrivit ambasadorului, lucrările efectuate se rezumă la amenajarea și organizarea șantierelor, împrăștierea și nivelarea primului strat de piatră, decopertarea solului fertil, lucrări de terasare sub fundații și ziduri de sprijin etc. 

Cele mai avansate sunt la clădirile administrative de la Ghidighici, lucrările la care au fost lansate încă 5 luni în urmă, în plină campanie electorală pentru Parlament. Dar şi aici se lucrează la fundații și zid de sprijin, sau amenajare şantier.

Nici-un metru de gazoduct

Cât despre țevi, apoi deocamdată încă nici-un metru de conductă nu a fost îngropat din acest proiect. 

Menţionăm că la finele lunii aprilie, compania Vestmoldtransgaz, subsidiara Transgaz din România anunţa despre finalizarea licitaţiilor de achiziţie a lucrărilor la toate cele 7 loturi de construcție a gazoductului de interconectare Iași - Ungheni – Chișinău, declarat încă în anul 2010, prioritate politică de către Republica Moldova. 

Totodată compania promitea că va emite la începutul lunii mai 2019, ordinul de începere a lucrărilor și trebuia să demareze predarea amplasamentului.

Advertisement

Ulterior nu a mai anunţat nimic, iar administraţia a refuzat să comenteze situaţia.

În acelaşi timp s-a constatat că o companie din cadrul gigantului Grupo ACS din Spania a contestat rezultatele licitaţiilor la 3 loturi. În plus compania a iniţiat reconfigurarea traseului şi scurtarea lui cu câţiva kilometri, ceea ce necesită o serie de aprobări de la autorităţile locale şi centrale.

Amânare după amânare

De notat că în ultimii 10 ani am avut parte de promisiuni numeroase privind relaizarea interconexiunii gaziere moldo-române: de la Vlad Filat, la Iurie Leancă, Chiril Gabuirici şi Pavel Filip. Nici una însă nu s-a adeverit.

Anul trecut, fostul ministru al Economiei Chiril Gaburici susţinea că gazoductul Ungheni-Chişinău va fi gata în acest an.

La finele lunii iunie, noul ministru Vadim Brânzan a menţionat că ar exista anumite probleme birocratice în calea realizării acestuia, cu care se confruntă Transgaz şi subsidiara sa din Moldova, Vestmoldtransgaz. Ministrul nu a oferit însă detalii referitor la aceste probleme, dar a menţionat că cei de la Transgaz ar fi promis că până la finele anului 2019 gazoductul va fi gata în proporţie de 90%.

Ulterior Transgaz a publicat „Planul de Dezvoltare a Sistemului Naţional de Transport gaze naturale în perioada 2019 – 2028”, care scoate la iveală faptul că darea în exploatare a interconexiunilor gaziere care vor permite României să livreze gaze în Republica Moldova va fi realizată abia peste doi ani, adică în anul 2021.

https://www.mold-street.com 

Pe aceeaşi temă

Versiune completă web Înapoi sus