Sportul, în accepţia noastră, a trecut demult frontierele naţionale. Amatorii sportului nu se mai miră de faptul că pentru Suedia evoluează atleţi etiopieni, sau de prezenţa în loturile naţionale ale multor ţări europene a unor jucători chinezi de ping-pong. Practica respectivă s-a extins la nivel mondial într-atât, încât fenomenul este considerat ca ceva obişnuit.
Mă voi referi în acest articol la factorii care au condus la migrarea dinamică a sportivilor moldoveni peste hotare. Este adevărat că, în ultimii doi ani, acest flux s-a diminuat întrucâtva, dar e cazul să subliniem că, totodată, a întinerit considerabil contingentul atleţilor care abandonează ţara.
Actuala situaţie a sportului naţional constituie o consecinţă directă a situaţiei social-economice din societatea moldovenească. În ultimii ani, tinerii sportivi de certă perspectivă au şi părăsit deja republica. Ei au plecat, întrucât nu mai cred într-o viaţă mai bună acasă, nu cred într-un stat în care domină interesele personale şi clientelare. Eforturile unui grup restrâns de antrenori şi specialişti de a opune intereselor oculte asemenea calităţi morale ca datoria, cinstea şi responsabilitatea nu s-au soldat cu un rezultat pozitiv. Se creează impresia că, de la dobândirea independenţei republicii încoace, cei de la guvernare spun una, dar fac cu totul alta. Prea multă putere e concentrată în mâinile cinovnicilor în situaţia în care instituţiile societăţii civile sunt cu totul slab dezvoltate. Nu este combătută lipsa de responsabilitate, indiferenţa, incompetenţa, birocratismul. O bună parte din oamenii de stat sunt amorali, vânează doar avantajul personal. Cum am spus deja, au prea mare putere, pe care o folosesc după bunul lor plac. Oamenii nu ştiu de cine să se sprijine, în ce să creadă. Şi aceasta – din cauză că nu întotdeauna la numirea în posturi înalte se dă prioritate oamenilor care cu adevărat vor binele ţării lor. Alergăm între două concepţii: răsăriteană şi occidentală. Pe de o parte, ne-am obişnuit cu administrarea rigidă, iar pe de altă parte, sunt puţini oameni care să dispună conştiincios de libertatea care li s-a oferit. Republica Moldova trebuie să aprecieze, să studieze şi să preia încă multe elemente din sistemul de valori occidentale. În Occident principalii factori pentru populaţie sunt sănătatea, grija faţă de familie, educarea copiilor, asigurarea unei situaţii economice favorabile, stima din partea celor apropiaţi şi din partea prietenilor.
Unde e patriotismul sportivilor care pleacă?!
Am prezentat mai sus principalele probleme cu care se confruntă societatea noastră şi care determină decisiv plecarea cetăţenilor, inclusiv a sportivilor noştri peste hotare.
Unii funcţionari din sport îi acuză adeseori pe atleţii moldoveni – care evoluează în prezent pentru echipele altor state – de lipsă de patriotism. Patriotismul este o categorie etică şi se manifestă în societate în mod diferit. Trebuie să urmărim sistemul priorităţilor şi valorilor de viaţă, la fel ca şi atitudinea indivizilor faţă de condiţiile de trai, faţă de alţi oameni, faţă de sine, faţă de obligaţiile lor sociale şi de muncă. Adevărata valoare a oamenilor trebuie să se măsoare în funcţie de binele şi folosul pe care ei l-au adus societăţii. În acelaşi timp, trebuie să subliniem că patriotismul poate fi altoit doar în condiţiile în care se îmbunătăţeşte mereu nivelul de viaţă, sunt create condiţii normale de trai pentru cetăţeni. Prin condiţii decente de trai înţelegem locuri de muncă, un salariu stabil, locuinţe confortabile, obţinerea unor studii de calitate şi deservirea medicală înaltă. Fireşte, pentru a trăi, omul trebuie să mănânce, să se îmbrace, să desfăşoare o activitate sau alta, care să-i asigure mijloace pentru existenţă. Lipsa unor asemenea condiţii şi posibilităţi, precum şi fenomenele negative din sport au şi determinat exodul masiv al atleţilor noştri de clasă înaltă peste hotare.
Atleţii moldoveni aduc medalii pentru alte naţiuni
Numai în ultimii cinci ani, din republică au plecat mai bine de 20 de canotori. Dintre aceştia, cei mai buni au devenit multipli campioni sau premianţi mondiali şi europeni în componenţa loturilor naţionale ale României sau Federaţiei Ruse, atât la tineret, cât şi la seniori. Victor Mihalachi, caiac-canoe, a câştigat pentru România două medalii de aur la Mondiale, una de aur şi una de bronz la Europene şi trei medalii de aur la Mondialele Universitare. În alte discipline de profil numărul celor care au emigrat este ceva mai mic, dar, din păcate, au plecat mulţi sportivi tineri. Astfel, campion al Rusiei printre juniori la aruncarea suliţei a devenit Dmitri Tarabin. Acesta este un atlet născut în 1991. Angela Dorogan, medaliată cu argint la Campionatul European, care a plecat în Azerbaidjan, va împlini în 2010 doar 21 de ani.
Sportul mare nu înseamnă altceva decât imaginea statului pe plan internaţional, cartea ei de vizită. Dacă o ţară sau alta doreşte să aibă realizări în sport, atunci, în lipsa unor atleţi de anvergură proprii, recurge la invitarea unor sportivi cu renume din alte ţări, oferindu-le condiţii pe care aceştia nu le-au avut în patria lor de origine.
Sportul a devenit o profesie, prin urmare o modalitate de a câştiga bani. Şi acesta este un adevăr de netăgăduit. Tineretul vrea să-şi făurească destinul cu bătaie lungă. În R. Moldova, însă, evoluţiile reuşite în competiţiile internaţionale oficiale nu-i scapă pe atleţi de numeroasele probleme privind traiul. Sportivii noştri pot evolua bine în cadrul campionatelor de tineret. Dar ascensiunea lor ulterioară este frânată de lipsa de mijloace pentru a se afirma şi la seniori. Fără mijloace, însă, este imposibil progresul lor. Aici e vorba nu doar de lipsa unei atitudini profesionale, de autodisciplină, ci, în primul rând, de absenţa unui suport financiar corespunzător. Este foarte slabă baza medicală de refacere. Lipseşte serviciul psihologic. În asemenea situaţie, apare involuntar întrebarea: dar ce avem? Stadioane în ruine sau în degradare galopantă, săli reci, piscine abandonate, lipsă de mijloace pentru a participa în cadrul unor competiţii prestigioase. În ramura sportului, multe norme şi regulamente au căzut sub exigenţele actuale. Societatea a devenit dură şi mercantilă.
Amatorismul este de prisos în sportul autohton
De buna funcţionare a sportului la noi în ţară ai impresia că se preocupă nişte amatori, dar nu adevăraţii profesionişti. Aceştia nu văd profunzimea vieţii sportive, nu există o echipă unită de conducere a sportului, nu este coordonată activitatea diferitelor organizaţii sportive. Lipseşte stima cuvenită faţă de munca atleţilor şi antrenorilor lor. Mai mult, eforturile acestora sunt tratate cu aroganţă şi indiferenţă. Dacă e să vorbim despre gloria sportivă, atunci trebuie să subliniem că, de fapt, cariera unui sportiv este scurtă de tot. Ea, gloria, după cum spunea scriitorul francez Onore de Balzac, „este o marfă nevandabilă, costă scump şi se păstrează prost”.
De ar avea sportivii moldoveni o asemenea grijă din partea statului, din partea societăţii, la sigur numărul celor dispuşi să părăsească ţara ar fi cu mult mai mic.
Iosif Funk,
antrenor emerit al R. Moldova
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!
