Iată că ieri aceleaşi televiziuni titrau altceva: „Comsomoliştii părăsesc PCRM şi îl urmează pe Dodon!”. Înţeleg că vestea e surprinzătoare şi că, logic, ar fi trebuit să ne aşteptăm ca tinerii comunişti să iasă ieri în apărarea lui Voronin, din moment ce au acceptat să intre în partidul lui. Dar chiar dacă s-au despărţit de PCRM, ce mare bucurie pe capul nostru? Din toate „ieşirile” şi „intrările” lor, noi ce avem de câştigat?
Faptul că se distruge unitatea de nezdruncinat a comuniştilor? Se destramă şi dispar imperii, nu văd de ce partidul lui Voronin ar fi veşnic. Sau, poate, ar trebui să ne bucurăm că se formează un nou centru al forţelor antinaţionale, care nu se va mai numi comunist, dar socialist? Care e diferenţa? Socialiştii sunt aceiaşi comunişti, iar Dodon nu e cu nimic mai prejos decât ortacii săi, pe care i-a abandonat. Şi unii, şi alţii, au intrat în Parlament şi Guvern cu mâinile goale şi cu lozinci populiste, dar au ieşit de acolo cu conturile pline.
Îmi amintesc cu cât zel îi apăra Dodon pe „patrioţii moldoveni” care îşi puseseră cortul pe strada Cuza Vodă, insistând ca aceasta să fie redenumită în strada Belski. Cu astfel de „soluţii” unde ajungem? îi întreb mai ales pe optimiştii încântaţi de ideea că vine Dodon şi… dispare comunismul din Moldova! La noi nimic nu dispare, totul se transformă, vorba cântecului…
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!
