Timpul.md

Moldova 29 Octombrie 2015 | 22:54

Noii Liliputani - o poveste modernă despre migrație, loialitate, românism și europenism

Migrația a fost dintotdeauna o tentație. Pășunile mai verzi de dincolo de marele rău, ori de dincolo de marele munte au atras populațiile aflate în dezvoltare ori prea numeroase. 

Așa cum spunea un vechi cântec descoperit pe teritoriul actual al Luxemburgului și care poartă în sine mărturia migrației medievale timpurii a ceea ce va deveni pentru 800 de ani mica națiune săsească din Transilvania (în ciuda opiniei larg răspândite, la origine, doar în partea germană ori germanofonă), în țara de la Răsărit, în țara unde ogoarele sunt îmbelșugate, acolo va fi găsită, finalmente, fericirea.

Așa cum, pentru unii, Răsăritul era țara promisă, pentru alții, Apusul de peste mare, acolo unde un bărbat cu munca lui putea lesne hrăni o familie cu șase sau chiar șapte copii, plus desigur consoarta, cum spuneau anunțurile de colonizare din ziarele englezești ale secolului al XVII-lea, devenea țara promisă, locul unde curgeau laptele și mierea.

De-a lungul a milenii, tentația migrației a bântuit mințile oamenilor și ale popoarelor, în special ale celor așa-numite migratoare, din care însă poporul român nu face sau nu ar trebui teoretic să facă parte, datorită unor determinanți, ori motivații fie ele economice, sociale, politice, religioase, dar cel mai adesea datorită unor mituri bine înrădăcinate. Spre deosebire de migratori însă, sedentarii, din care fac parte și românii, nu au considerat ca țară promisă decât pământul pe care sunt așezați din timpuri imemoriale. Franța nu a reușit să colonizeze Canada pentru că francezii, cu care românii sunt înrudiți, nu sunt decât o altă populație sedentară. Britanicii, însă, au făcut din colonizare și din emigrație una dintre marile povești de succes ale erei industriale a omenirii, tocmai pentru că, la origine, anglo-saxonii nu sunt decât una dintre populațiile migratoare ale Europei.

Deceniile de după cel de al Doilea Război Mondial, cei 70 de ani de pace pe care îi comemorăm anul acesta, au adus însă mutații mari ale unor elemente ce păreau adânc înrădăcinate. Jumătatea de secol de regimuri totalitare de ștanga convențional denumite comuniste, i-au făcut pe cei considerați sedentari să sucombe tentației migrației. Când țara ta nu este altceva decât o închisoare ori un loc al foametei și al disperării, trebuie să pleci, nu ai încotro.

Disperarea a făcut ca indivizii altădată sedentari să devină niște migratori, mai întâi de ocazie, apoi însă, pe măsură ce disperarea a devenit o stare de fapt, greu alterabilă, migratori prin vocație. Cu cât țara din care proveneau era mai mică, cu atât indivizii erau mai tentați de migrație. Cu alte cuvinte, liliputanii sunt noii migratori.

Republica Moldova este un stat tânăr pe harta Europei, creat printr-un accident al istoriei și ca orice accident el reprezintă o nefericire, un necaz, acum un sfert de secol pe un teritoriu legitim românesc. Un Liliput (țara liliputanilor), sărac și adesea disperat. Nimeni nu se aștepta, acum 25 de ani, ca acest Nou Liliput să reziste un sfert de secol, dar contextul a contribuit mult la această stare de fapt.

Cu toate acestea, liliputanii au mari probleme în ziua de azi (o duc, deci, cu mult mai rău decât atunci când i-a vizitat Gulliver). Globalizarea economiei și a societății omenești face ca, din ce în ce mai mult, scara la care fenomenele și procesele economice și sociale se desfășoară să aibă o însemnătate covârșitoare.

Cu cât dimensiunile sunt mai mari, cu atât șansele de succes cresc. Cu cât ele sunt mai mici, cu atât acestea scad. Liliputanii, mai ales cei care au intrat în era globalizării, săraci sunt împinși inexorabil la baza ierarhiei economice și sociale.

În consecință, disperarea inițială a populațiilor liliputane, care așteptau revenirea în țara promisă încă de la ieșirea din comunism, s-a accentuat. În fapt, disperarea s-a transformat în lipsă de loialitate. Noul Liliput nu numai că nu mai este atractiv, dacă va fi fost vreodată desigur, el devine și obiectul indiferenței liliputanilor. Dacă mai trăiește sau dacă moare strivit de un Gulliver venit din orice parte, este egal pentru liliputani. Motivul este simplu: când Liliput va fi strivit de către Gulliver (în poveste nu este așa, noi o vom schimba puțin aici) liliputanii nu vor mai fi acolo. Ei vor fi emigrat!

Aceasta este de fapt tragedia țărilor mici și sărace în ziua de azi. Ele își pierd populațiile fără a dobândi dezvoltare. Este iluzoriu să se creadă că emigranții de azi se vor întoarce acasă vreodată, că vor aduce înapoi ceea ce au învățat, că vor contribui la dezvoltarea țării peste ani și ani, când se vor reîntoarce acasă. Ei vor reveni atunci doar când vor fi bătrâni, și în niciun caz bogați. Dacă vor fi ajuns bogați, atunci nu se vor mai întoarce.

Realitățile lumii globalizate și ale economiei digitale nu mai sunt cele ale anilor 1960-70. Emigranții de azi nu se mai întorc acasă, întrucât emigrarea către economiile mai dezvoltate le oferă oportunități infinit mai mari decât orice întoarcere acasă. Este la fel ca și atunci când te angajezi într-o firmă mare, într-o multinațională - visul oricărui liliputan! Chiar dacă la început pare mai greu, dacă reziști și faci dovada unor calități incontestabile ai în fața ta oportunități mult mai mari decât orice ți-ar putea oferi o întreprindere de familie.

Artificialitatea Liliputului despre care vorbim noi nu face decât să potenteze acest efect negativ. Aici nu este vorba numai de oportunități de dezvoltare, de posibilități de câștig, de șanse de realizare. Este vorba și de loialitate. Un concept medieval, vor zice unii, dar încă foarte important. Loialitatea, însă, se clădește greu, în decenii sau mai degrabă în secole, iar noile Liliputuri apărute după 1990-91, între care și Republica Moldova - Basarabia noastră, a românilor și a României, nu are acest timp la dispoziție și nu îl va avea niciodată pentru simplul motiv că acesta... A TRECUT!

Cu alte cuvinte, Liliputurile vor fi părăsite de liliputanii mai înainte ca să poată face efectiv ceva. Chiar dacă marile puteri ale Europei de altădată au sărăcit și vor mai săraci, ele totuși au avut timp să-și clădească loialități. Noile Liliputuri s-au născut sărace și, în consecință, nu vor avea cum să-și construiască loialități.

Liliputul lui Swift era o insulă aflată în conflict cu o putere continentală denumită Blefuscu. Gulliver înlătură amenințarea pe care o reprezenta flota din Blefuscu, intrând în marea puțin adâncă (canalul Mânecii) și remorcând flota din Blefuscu către țărmurile din Liliput. România este azi Gulliver și stă nu în Liliput, ci în Blefuscu. Desigur, putem opta pentru varianta, comodă de altfel, în care toți liliputanii se mută în Blefuscu, noua țară a lui Gulliver (România în Europa, ca să fiu mai clar, așa cum pentru Swift, Liliput era o imagine caricaturizată a Angliei, iar Blefuscu desigur a eternului rival, Franța!). Îi putem, chiar, remorca cu flotă cu tot. Dar atunci Liliput se va îndepărta de noi fără putința de întoarcere, ceața se va așterne și noi nu o vom mai putea rupe. Mai bine ar fi, poate, să încercăm să coborâm în apa puțin adâncă care ne desparte, așa cum a făcut, de altfel, Gulliver, și în loc să remorcăm vasele cu liliputani, să întindem între Noul Liliput și actualul Blefuscu un pod, o punte. Nu vom putea opri pe noii liliputani în acest fel să plece din Liliput desigur, dar cel puțin vom putea trece și noi dincolo și astfel Liliput va fi măcar o parte din Blefuscu.

Deocamdată nu se poate dori și nici tenta mai mult. Totuși, ar trebui pentru aceasta măcar să coborâm în apa puțin adâncă și să nu ne fie frică să ne udăm puțin. Fiți siguri că în calitate de Gulliver, Liliputanii ne vor aplauda până la urmă. În fond și până la urma urmei, îi vom fi adus în Blefuscu. Aceasta își doreau de fapt, chiar dacă într-un secret practic mărturisit. Deci care nu mai era deloc un secret!

București (Blefuscu/România), octombrie 2015
Dr. în economie, Cătălin Ghinararu (Swift)

Pe aceeaşi temă

Versiune completă web Înapoi sus