Timpul.md

Actualitate 6 Noiembrie 2017 | 08:00

Noua cocioabă a lui Tudor Pânzari: „Când văd că-mi cade podul în cap, mă gândesc că mai bine era în coliba din Chișinău”

O țară întreagă cunoaște povestea lui Tudor Pânzari, un cetăţean din orașul Căuşeni, care în anul 2000 a fost evacuat din blocul în care locuia, cu promisiunea că, în curând, va obţine o altă locuință. Doi ani mai târziu, apartamentul său de pe str. Frunze 50 a fost demolat, iar familia Pânzari a rămas pe drumuri. Până în 2010, bărbatul a tot luptat prin toate instanțele cu morile de vânt și, când a înțeles că nu-și poate face dreptate, a hotărât să se mute la Chișinău și să protesteze. Astfel, timp de mai bine de șapte ani, el a trăit într-un cort improvizat inițial în fața Ambasadei SUA, apoi în fața Guvernului, iar în ultimii cinci ani – în preajma Palatului Republicii.

Acum o săptămână, protestatarul și-a demolat în sfârșit coliba și s-a mutat în casă nouă, într-o locuință cumpărată pentru el de Primăria Căușeni. De fapt, aceasta este o nouă cocioabă, în care, pur și simplu, e imposibil de locuit, mai ales în prag de iarnă. Am vizitat și noi casa în care Tudor Pânzari a crezut că-și va găsi liniștea și va uita toate nedreptățile, pe care le-a îndurat aproape două decenii…


Din colibă în cocioabă

La 71 km de Chișinău, în inima orașului Căușeni, la sfârșitul unei stradele înguste, în curtea unei cocioabe, am observat rămășițele colibei, din fața Guvernului R. Moldova, în care a stat mulți ani. Era primul semn că am ajuns la casa, pe care Tudor Pânzari a plătit-o cu șapte ani de viață. O poartă ruginită și un gard care stă să cadă ne-a dat de înțeles că autoritățile nu au fost prea darnice cu bărbatul, pe care l-au mințit și l-au purtat pe drumuri atâta amar de vreme. Proprietarul ne așteaptă parcă și mai abătut decât l-am cunoscut cândva și ne invită în ceea ce cu greu s-ar putea numi casă. Pereții crăpați, ușile, geamurile, care lasă vântul să pătrundă fără nicio jenă, și tavanul, care ni s-ar putea prăbuși în cap în orice moment, reîntregesc un tablou trist. Aici, de șapte zile, Tudor Pânzari trăiește fără apă, gaz, veceu sau căldură. E tot ceea ce și-a putut permite din cei 210 mii de lei, pe care, într-un sfârșit, autoritățile le-au alocat pentru soluționarea acestui caz. „Am obținut această casă printr-o hotărâre judecătorească din 25 martie 2013, care a fost executată tocmai la 20 octombrie 2017. Astfel, Primăria Căușeni a fost obligată să mă asigure cu o casă. Doar că până la urmă, în soluționarea acestui caz, s-a implicat președintele raionului, domnul Nicolae Gorban, care a oferit, din partea Consiliului Raional Căușeni, 100 de mii de lei, iar Primăria Căușeni a mai alocat 110 mii de lei”, explică Tudor.

„Au considerat că 10 mii de euro sunt suficienți”

Astfel, Pânzari a fost nevoit să umble prin tot orașul pentru a găsi o locuință care să coste, nici mai mult nici mai puțin, 10 mii de euro. Însă căutările sale au fost zădarnice, până când a întâlnit niște vânzători care-i cunoșteau povestea și au decis să-i facă o reducere considerabilă. „Dacă mi se dădeau acești bani în mână, m-aș fi dus într-un sat și mi-aș fi ales o casă mai bună, în care să pot locui, dar așa banii au fost transferați direct în contul foștilor proprietari. Conform hotărârii judecătorești, Primăria trebuia să-mi cumpere o casă în oraș, dar în document nu era specificată suma și ei au considerat că 10 mii de euro sunt suficienți. Nouă nu ne-a rămas decât să ne resemnăm. Noroc că i-am găsit pe acești oameni, care ne-au cedat vreo patru mii de euro”, a adăugat bărbatul.

„Toată nădejdea mea este la Oleg Brega”

Deoarece Consiliul Raional a alocat banii, încă din luna mai, iar administrația orașului Căușeni a tărăgănat transferul până în luna octombrie, Tudor a primit locuința în prag de iarnă și acum este nevoit să caute soluții urgente pentru a o reconstrui câtuși de puțin, ca să nu moară de frig până în primăvară. Singura speranță a sa este să obțină cei aproape cinci mii de euro, pe care mai mulți oameni de bună credință i-au donat pentru el, la îndemnul activistului Oleg Brega. „Acum toată nădejdea este ca Oleg Brega să ne transfere cei șapte mii de dolari canadieni, care ne-au fost donați. Suma este prea mică pentru a reconstrui locuința în întregime, dar sperăm că vom putea schimba măcar ușile, geamurile, acoperișul și vom construi soba”, spune Tudor Pânzari.



El ne povestește că Oleg Brega l-a rugat să facă o listă cu materialele de construcție de care va avea nevoie și abia atunci va primi banii. În acest sens, Tudor a chemat mai mulți meșteri ca să estimeze cheltuielile, dar se teme că, până va obține banii, nu se va mai apuca nimeni de reparație, pentru că se face frig. Și atunci va rămâne încă o iarnă pe drumuri.

„Filat m-a chemat în cabinet ca să mă mustre”

Pe lângă lucrările de reconstrucție, care l-ar costa o avere, Tudor nu are nimic: nici mobilă, nici veselă, nici lemne pentru foc, iar pensia de 700 de lei nu-i este de mare ajutor. De aceea el recunoaște că se simțea mult mai bine în stradă, decât în propria casă. „Vinerea trecută am devenit proprietar, iar pe 31 octombrie am obținut și viza de reședință. Vă spun sincer m-am bucurat foarte mult că în sfârșit mi s-a făcut dreptate. Dar acum, când văd că-mi cade podul în cap, mă gândesc că mai bine era în colibă. Acolo măcar aveam unde să-mi fac mâncare, aici nici măcar acest lux nu-mi pot permite”, adaugă bărbatul cu lacrimi în ochi.



Pânzari știe exact câte zile a pichetat în fața mai marilor statului și spune că toți acești ani i-au lăsat un gust amar. Pentru că oficialii de la Chișinău, în loc să-l ajute să-și facă dreptate, râdeau de el. Mulți politicieni s-au perindat pe lângă el, cât timp protesta, însă pe unii Tudor nu-i va uita niciodată. „Am stat în stradă șapte ani, trei luni și trei săptămâni și le mulțumesc oamenilor cu suflet mare pentru tot. Ei îmi dădeau câte o pâine, îmi aduceau haine să mă îmbrac. Despre guvernanți nu am ce spune, ei treceau pe lângă mine și râdeau. În atâția ani, doar Ghimpu s-a apropiat de mine și mi-a spus că n-are putere politică ca să mă ajute. Filat m-a chemat în cabinet ca să mă mustre de ce fac gălăgie și-i încurc să lucreze, iar Filip, în general, se prefăcea că nu mă observă”, își amintește fostul protestatar.

„Leancă m-a lăsat în stradă”

Cu toate acestea, bărbatul susține că cel mai nedrept cu el a fost Iurie Leancă, care, pe vremea când era prim-ministru, a preferat să-l lase în continuare în stradă, în loc să-l susțină. Ex-premierul ar fi atacat la Curtea Supremă de Justiție o hotărâre a judecății, conform căreia Pânzari ar fi putut avea o locuință încă din 2013. „Câte zile voi avea, îl voi huidui pe Iurie Leancă, ori de câte ori îl voi întâlni. Mie, în locul dumnealui, mi-ar fi rușine să mai fac politică. Dacă ar fi fost un premier bun, eu demult aș fi avut locuință. Curtea de Apel Bender a emis o hotărâre pe 1 octombrie 2013, conform căreia Guvernul era obligat să-mi plătească 100 de mii de lei drept pagubă morală, iar Primăria Căușeni - să-mi dea un apartament sau o casă cu toate condițiile de trai, plus alți 50 de mii de lei, daune morale. Atunci Leancă a preferat să atace această decizie la Curtea Supremă, care a anulat-o. Și eu a trebuit să stau în stradă încă patru ani”, relatează Pânzari.



La rândul său, Galina, soție-sa, ne spune că cei șapte ani trăiți în stradă l-au îmbătrânit pe Tudor și i-au agravat starea sănătății. Nopțile, el încă are obiceiul de a ieși în ogradă și de a păzi casa. „Când am ieșit acum șapte ani să protestăm, am crezut că vom sta câteva zile și problema se va rezolva. Dar vedeți cum a fost... El încă nu-și poate găsi liniștea. Se trezește și acum noaptea, fiindu-i frică să nu-i demoleze cineva coliba”, adaugă femeia.

„Îl rog pe Pavel Filip să mă ajute măcar în ceasul de pe urmă”

Tudor Pânzari crede că-și va găsi liniștea atunci când va putea duce o viața normală. Bărbatul se teme că nu va mai apuca așa zile, pentru că sunt prea departe. „Atunci când vom reuși să aducem această casă la condiții omenești, vom trăi și noi în rând cu lumea, iar eu voi putea să dorm, în sfârșit, liniștit. Mă voi angaja în câmpul muncii, măcar că sunt invalid de gradul II și voi încerca să uit totul ca pe un vis urât, dacă nu-mi va cădea până atunci podul în cap sau dacă nu voi îngheța de frig”, spune Tudor.



Chiar dacă și-a pierdut încrederea în demnitari, el îl roagă pe premierul Pavel Filip să-l ajute să-și reconstruiască casa. El consideră că reparația capitală a locuinței l-ar costa circa 10 mii de euro, însă el are numai cinci mii. „Premierul Filip nu m-a observat niciodată, cât timp am protestat. Îl rog măcar în ceasul de pe urmă, dacă poate, să mă ajute să-mi repar casa. Vedeți că aici sunt doar pereții goi şi singura mea avere este un pat lăsat de foștii proprietari. Atât...”, explică bărbatul.


Pe aceeaşi temă

Versiune completă web Înapoi sus