Opinii și Editoriale

O actiune cu un pronuntat caracter electoral

Reactii ale partidelor politice din RM la intalnirea, programata pentru miercuri, la Moscova, a presedintelui Vladimir Voronin cu omologul sau rus Dmitri Medvedev si liderul separatist Igor Smirnov. Vlad Filat, presedintele Partidul Liberal Democrat din Moldova: „PLDM a dat publicitatii o Declaratie prin care condamna incercarea lui Voronin de a se preocupa de problema transnistreana abia acum, la sfarsitul campaniei electorale.

PLDM isi exprima ingrijorarea in legatura cu intentiile presedintelui Voronin de a semna un asa-zis „document intermediar” privind reglementarea problemei transnistrene, in cadrul vizitei sale la Moscova, preconizata pentru 18 martie curent. Acceptarea de catre Voronin, aflat pe final de mandat, a propunerii Moscovei de a negocia cu liderul separatist Smirnov si cu reprezentantii Federatiei Ruse, excluzand principalii parteneri ai tarii noastre: UE, SUA si Ucraina, constituie o subminare a formatului international de negocieri „5+2”. Tentativa presedintelui Voronin de a semna in pripa un „document intermediar”, fara consultarea prealabila a partidelor politice si a societatii civile, are un pronuntat caracter electoral, poate aduce prejudicii grave intereselor nationale ale RM si pierderea credibilitatii ca partener serios in fata celorlalti negociatori. PLDM cere sefului statului sa nu sacrifice viitorul RM pentru a obtine dividende electorale de moment, in interesul PCRM”.

Dumitru Diacov, presedintele Partidului Democrat: „Un schimb de pareri referitor la problema transnistreana este un lucru bun. Totusi, ma indoiesc ca inainte de alegeri pot fi luate decizii importante. Deplasarea are o conotatie electorala si nu cred ca intalnirea si discutiile lor vor avea o importanta istorica pentru Moldova”.

Anatol Petrencu, presedintele Miscarii „Actiunea Europeana”: „Voronin trebuie sa-i ceara lui Medvedev, in prezenta lui Smirnov, retragerea armatei ruse si, totodata, sa-i aminteasca ca, in 1999, la Istanbul rusii au promis ca vor face asta si ca trebuie sa-si onoreze promisiunile”.
 

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *