Spectacole

O actriţă pe care ar trebui s-o vedem neapărat: Viorica Severin

Iată că a apărut şi printre actriţele de la noi o femeie capabilă să le facă concurență bărbaţilor-actori Petru Oistric şi Viorel Cornescu, jucând la fel de spontan şi de firesc ca şi ei. Felul în care se manifestă aceasta pe scenă nu are nimic forţat, nimic afectat, joacă foarte natural, fiind la fel de naturală ca şi ninsoarea care cade afară. Jocul ei ludic prin excelenţă te izbeşte prin vigoarea cu care reuşeşte să le transmită spectatorilor o impresie cât mai adecvată despre adevărul personajului ei. Pe scenă, ea poate fi atât un bufon în rochie, înveselind publicul, cât şi o femeie senzuală, capabilă să se îndrăgostească de un bărbat cu mult mai în vârstă decât ea. Maniera ei de joc mai poate fi caracterizată prin sensibilitate, puritate, profunzime şi printr-o solidarizare cu dramele personajului său. De aceea, pentru mine, unul, Viorica Severin este o descoperire. Fiind o actriţă talentată, ea e şi o locomotivă a oricărui spectacol, fiind susceptibilă să scoată carul din pietre. Ea poate salva până şi un spectacol făcut după o piesă execrabilă. Văzând-o în rolul chelneriţei, mi-am dat seama că este o actriţă de cursă lungă. Iar cursa deja a început.

Dumitru Crudu

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *