Timpul.md

Social 3 Mai 2013 | 07:43

O șansă la viață pentru Daniel

În luna ianuarie curent, am publicat un reportaj despre Daniel Bădan, băiețelul care suferă de o maladie complicată la inimă și poate avea consecințe grave în viitor.

Câteva săptămâni în urmă, Daniel a împlinit doi ani, este tot mai curios și încearcă din toate să prindă învățăminte. Între timp, mama băiatului, Alexandra Bădan, nu pierde speranța și face tot posibilul ca să adune banii necesari și să plece în Israel la operație.
Până acum, băiețelul a fost operat de două ori, la Kiev și în Israel. Cu toate acestea, Daniel mai are nevoie de încă două intervenții chirurgicale. Una la vârsta de trei ani, iar cealaltă la 14-15 ani.

Prima intervenție a costat cinci mii de euro și a fost sponsorizată de Ministerul Sănătății. După aceasta, a urmat o perioadă de reabilitare, iar timp de un an, Alexandra împreună cu Daniel mergeau pentru consultație în fiecare lună la Kiev. Pentru următoarea operație, mult mai complicată, au vândut casa din Sipoteni, r-nul Călărași, și au mers la un spital din Israel.
Operația a trecut cu succes, cu toate că medicul chirurg le-a spus părinților că a fost a treia operație după complicație din toată cariera lui. Tânăra mamă își aduce aminte că medicii de acolo au rămas surprinși de energia și optimismul lui Daniel, deoarece copiii care suferă de această maladie sunt mult mai liniștiți.

Alexandra este vânzătoare, iar soțul ei Vasile, taximetrist. Salariul soțului le ajunge doar pentru medicamentele băiețelului și chiria pe care trebuie să o plătească lunar. Deoarece e necesar să-l supravegheze pe Daniel tot timpul, tânăra mamă spune că nu se poate angaja în câmpul muncii.
„Are nevoie de o îngrijire specială, pentru că problemele de sănătate îl fac mai sensibil față de ceilalți copii. Trebuie să am grijă ca nu cumva să se lovească sau să plângă, deoarece ar putea să-i afecteze inima. Sunt mereu în preajma lui”, ne spune mama băiatului.
De curând, micuțul a fost iarăși internat în spital, iar medicii spun că schimbările la inimă nu sunt prea bune, deoarece tensiunea pulmonară se mărește, dacă după ultima intervenție chirurgicală aceasta era de 23, acum a ajuns la 28. La vârsta de trei ani, Daniel mai are nevoie de o intervenție chirurgicală, costul căreia se ridică la 30 de mii de euro.

Înainte de Sfintele Sărbători, când oamenii devin mai buni, soarta acestui băiețel nu trebuie să ne lase indiferenți. Să-l ajutăm pe Daniel să trăiască!

Contul bancar a fost deschis în Lei, Euro, cât și în USD

Victoriabank: 22333039192 pe numele BADAN DANIEL

Pentru mai multe detalii: 068674083 - Alexandra Badan
 

Pe aceeaşi temă

Versiune completă web Înapoi sus