Externe

O „armă sonică” va fi folosită la Londra în timpul Olimpiadei

Dispozitivul american Long Range Acoustic Device (LRAD) poate fi folosit pentru a transmite avertismente verbale pe o distanţă mare sau pentru a emite o undă de tonuri care produc durere, informează BBC.

Echipamentul a fost depistat, săptămâna aceasta, fixat pe un vas aflat pe Tamisa. Un purtător de cuvânt al Apărării a precizat că acesta va fi utilizat „în special pentru a transmite avertismente”.

„În cadrul contribuţiei militare la efortul de securitate al poliţiei de a asigura o Olimpiadă sigură, o gamă largă de echipamente şi dispozitive este folosită de forţele noastre armate. Printre acestea se numără LRAD (Long Range Acoustic Device), care va fi utilizat în timpul Jocurilor Olimpice în special pentru a transmite mesaje verbale, în cadrul măsurilor luate pentru a opri un vas pe Tamisa”, a explicat un reprezentant al Ministerului Apărării.

Soldaţii care se află pe vasul HMS Ocean sunt de asemenea înarmaţi cu arme de foc convenţionale.
Sunetul pătrunzător emis de acest dispozitiv poate fi direcţionat cu precizie foarte mare. Unele versiuni ale LRAD pot produce sunete asurzitoare, de 150 de decibeli, la o distanţă de doar un metru.

Dispozitivul, care a fost deja utilizat în timpul exerciţiilor de securitate de săptămâna aceasta, poate fi utilizat şi pentru a transmite avertismente, cum ar fi ordonarea mulţimilor să se disperseze. 

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *