Timpul.md

Actualitate 29 Aprilie 2017 | 12:48

O conferință științifică dedicată spațiului cultural comun românesc a avut loc la Chișinău

La Muzeul Național de Artă al Moldovei s-a desfășurat în perioada 27-28 aprilie cea de-a doua ediție a Conferinței științifice „Spațiul cultural comun românesc. Patrimoniul cultural românesc - probleme, teme și proiecte comune”

Evenimentul a fost organizat de către Ministerul Culturii din Republica Moldova și Institutul „Eudoxiu Hurmuzachi” pentru românii de pretutindeni în colaborare cu Institutul Național al Patrimoniului din România și Universitatea de Arhitectură și Urbanism „Ion Mincu” din București.

Potrivit organizatorilor, conferința a avut drept scop crearea unui cadru de discuții între specialiștii din domeniul culturii din România, R. Moldova, din comunitățile românești din jurul granițelor țării și din diasporă, în vederea sprijinirii unor viitoare acțiuni de cooperare culturală, precum și pentru identificarea și difuzarea elementelor culturale ale spațiului românesc. Evenimentul a inclus grupuri de lucru în cadrul cărora a fost abordată tematica protejării și dezvoltării patrimoniului cultural românesc, perspectivele culturale și lingvistice, cooperarea între instituțiile de cultură din România, Republica Moldova, cele din comunitățile românești din jurul granițelor țării și din diaspora, rolul elitelor culturale în afirmarea și promovarea identității românești.

Prezentă la eveniment, ministrul Culturii Monica Babuc a apreciat participarea la seminar a experților și specialiștilor de o înaltă ținută profesională din România, remarcând colaborarea bilaterală fructuoasă între instituțiile culturale din R. Moldova și România. În context, oficialul a subliniat contribuția Guvernului României în vederea restaurării unor obiective de patrimoniu de importanță națională din Republica Moldova, precum Muzeul Național de Arte, dar și la dialogul reușit care a favorizat înscrierea recentă a dosarului „Tehnici tradiționale de realizare a scoarței în România și Republica Moldova” în Lista Reprezentativă a Patrimoniului Cultural Imaterial al Umanității.

Totodată, Monica Babuc s-a referit la acțiunile întreprinse de Ministerul Culturii în ultima perioadă în vederea protejării patrimoniului cultural național, cum ar fi elaborarea cadrului legislativ și normativ în domeniu, a politicilor ce prevăd valorificarea patrimoniului, restaurarea unor obiective de importanță majoră pentru societate ș.a. Ministrul Culturii a optat pentru intensificarea dialogului bilateral, iar conferința în cauză să devină permanentă.

La conferință au participat viceministrul Culturii al R. Moldova, Gheorghe Postică, consilierul prezidențial din România, Sergiu Nistor, ambasadorul României la Chișinău, Daniel Ioniță, directorul general-adjunct al Institutului „Eudoxiu Hurmuzachi” pentru românii de pretutindeni, Nicolae Brânzea, specialiști și personalități de marcă din Republica Moldova, România, comunitățile istorice și diasporă. Evenimentul a avut loc în contextul contractului de parteneriat între Institutul „Eudoxiu Hurmuzachi” și Ministerul Culturii din R. Moldova care a fost semnat în luna martie curent. 

Moldpres

Pe aceeaşi temă

Versiune completă web Înapoi sus