Actualitate

O Europă din ce în ce mai germană

Au fost chemate la ordine, cum ar veni. Ordnung und Disziplin. „Sunt sigur că aceste state vor transmite mesajul că nu vom lăsa pe nimeni să ne ia Europa noastră.” S-a exprimat involuntar expresiv ministrul de Externe german, Frank-Walter Steinmeier. Europa noastră ? Europa noastră germană, de fapt. Cine să le ia Europa, lor, ţărilor fondatoare ? Marea Britanie ? Dar Marea Britanie tocmai le-a părăsit. Statele Unite ale Americii ? Dar SUA şi NATO tocmai îşi pierd o parte substanţială de influenţă în Europa după Brexit. În favoarea cui ? În favoarea Germaniei, bineînţeles.

Reacţiile la cald după anunţarea Brexit-ului ale conducătorilor UE – Jean-Claude Juncker, Martin Schulz, Donald Tusk – au fost violente şi destul de penibile. Toţi trei şi-au manifestat în forţă şi neglijent parti-pris-ul german. Cine i-a pus pe toţi trei în acele funcţii ? Din nou deci, Ordnung und Disziplin. Nu altfel s-a manifestat şi prim-ministrul nostru fals tehnocrat dar autentic funcţionar bruxellez, Dacian Cioloş. Putea el să procedeze altfel după ce i-a ţinut trena, în calitate de consilier special, lui Jean-Claude Juncker la Bruxelles ? Cei trei n-ar fi trebuit să se gândească la o demisie dacă ieşirea Marii Britanii din UE ar fi considerată sincer un eşec al organizaţiei, cum şi este, de altfel, cu toată evidenţa ? Iar guvernul tehnocrat de la Bucureşti, ivit din spuma toxică a Comisiei bruxelleze, n-ar trebui înlocuit urgent cu un guvern tehnocrat naţional sau cu un guvern politic de largă reprezentare naţională ?

Cea mai importantă întrebare la care au trebuit să răspundă locuitorii Regatului Unit, deşi ea nu se găsea pe buletinele de la referendum, a fost : „Vreţi să vă conducă în următoarea sută de ani Germania, cu sprijin francez necondiţionat ?” Să ne amintim că bravul popor britanic a avut enorm de pătimit în două războaie mondiale de pe urma nebuniei nemţilor. Pe care i-au şi bătut până la urmă. Ar fi putut britanicii să răspundă „da” ?!

Desigur, se pune întrebarea de ce David Cameron i-a pus pe conaţionalii săi în faţa unei asemenea dileme. David Cameron pare să-şi fi jucat o carte personală, egoistă, ca şi Jacques Chirac în Franţa în 1997, când acesta a dizolvat Parlamentul, condus de o majoritate de dreapta, ca şi el, dar care nu era „a lui”. Cameron a anticipat că, după şase ani de guvernare, ar avea nevoie de o mare lovitură ca să se poată menţine la putere. Oricum, autoritatea lui, mai ales în sânul partidului conservator, era pe ducă. A pierdut şi el şi va pleca puţin mai repede decât era prevăzut.

Istoria Europei a prins viteză, schimbările sunt incalculabile şi greu de descris în puţine cuvinte, dar ele erau uşor de prevăzut şi chiar au fost prevăzute : „Deşi au fost puşi la colţ destul de brutal de Putin cu anexarea Crimeii, americanii au totuşi o altă spaimă, mai profundă, aceea că ar putea vedea Germania eliberându-se complet din sfera lor de influenţă. Citind Marele eşichier, cartea lui Brzezinski, operă majoră pentru a pricepe diplomaţia actuală, veţi înţelege că puterea americană de după război se bazează pe controlul asupra celor doi mari poli industriali ai Eurasiei : Japonia şi Germania. Criza economică ne-a arătat Casa Albă neputincioasă în a convinge Berlinul să abandoneze politicile de austeritate, să schimbe politica monetară a euro şi, în general, să ia parte la dispozitivele de relansare economică mondială. Adevărul de nespus este că astăzi Statele Unite au pierdut controlul Germaniei şi că americanii urmează Germania în Ucraina pentru ca asta să nu se vadă… Reculul puterii americane devine cu adevărat îngrijorător. Washingtonul e în stare de şoc după ce Mosulul (Irak) a fost cucerit de jihadişti. Stabilitatea lumii n-ar mai depinde deci doar de puterea americană. O să formulez o ipoteză surprinzătoare. Europa devine instabilă, în acelaşi timp rigidă şi aventuristă.” Marele intelectual european Emmanuel Todd spunea toate acestea deja în 2014 (interviu acordat site-ului atlantico.fr la 16 iunie 2014). Ce ar mai fi de adăugat ?

Următoarea mutare importantă care va schimba definitiv şi major cursul istoriei ar fi ieşirea Franţei din UE. Care poate să fie mult mai aproape decât o văd propagandiştii de toate culorile. Pentru că Franţa e de multe luni în stradă, se găseşte deja într-o stare revoluţionară, foarte probabil fără întoarcere. În plus, împotriva tuturor panglicilor despre prietenia franco-germană, Franţa, prin uriaşa sa civilizaţie maritimă, e mult mai apropiată de Marea Britanie şi de SUA, puteri maritime, decât de eterna sa rivală continentală, Germania.

Geopolitica ar fi o ştiinţă inventată de anglo-americani din spaima unirii în Eurasia a celor două mari puteri de uscat, Germania şi Rusia. De ce ţi-e frică nu scapi. Pentru împlinirea coşmarului anglo-american, naşterea marelui imperiu eurasiatic (german, de fapt), mai lipseşte doar ieşirea (sau scoaterea) Franţei din UE. Marine Le Pen, prietena lui Vladimir Putin, nu e nici pe departe cea mai importantă piesă din puzzle-ul intern francez care doreşte părăsirea UE. Actualul faliment neoliberal al stângii franceze netezeşte calea unor suveranişti de stânga şi de dreapta. La întrebarea pusă de Cameron britanicilor (ieşim sau ramânem ?), francezii ar răspunde la un eventual Frexit cu mult mai multe procente pentru ieşire. În felul lor, au făcut-o deja în 2005 refuzând Constituţia europeană. Moneda euro – de fapt, vechea marcă germană – nu le-a adus francezilor decât pagube.

Ce va face România dacă se va regăsi, într-un viitor nu prea îndepărtat, în sandvişul germano-rus ? Nimeni nu e astăzi în stare să avanseze nici cea mai vagă ipoteză, deşi avem experienţa referendumului din 2012, când cele 7,4 milioane de voturi împotriva lui Traian Băsescu au fost cu totul ignorate la Berlin şi a rămas cum au vrut ei, iar petrolul şi alte bogăţii ale subsolului au fost trecute germanilor mai mici, austriecii, care, după ce ne-au luat şi cea mai mare bancă, ne şi măcelăresc neobosit pădurile, cu complicitatea unei clase politice băştinaşe incompetentă şi trădătoare. O Europă germană ruptă de Marea Britanie şi de SUA, dar asociată cu Rusia cea înarmată până în dinţi şi cu resurse naturale inepuizabile (petrol, gaze, apă, pământ) ne poate fi nouă, românilor, fatală, mergând până la împărţirea teritoriului între cele două mari puteri euroasiatice.

Sursa: cotidiantr.ro
Autor: Petru ROMOŞAN 

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *