Evenimentul a avut loc la „Librăria din Centru” din capitală, iar în calitate de moderator s-a produs redactorul-şef al Editurii „Cartier”, scriitorul Emilian Galaicu-Păun. Ca de obicei, la manifestare s-a adunat mai multă lume bună, majoritatea fiind scriitori, dar şi cititori de calitate, aşa cum sunt şi cărţile apărute la această editură de prestigiu.
Drept prilej pentru organizarea acestei seri poetice a servit apariţia, la Editura „Cartier”, a plachetei de versuri „Oleandrii mă strigă roz” de Maria Şleahtiţchi. În postfaţa cărţii, reputatul critic literar Eugen Lungu menţionează următoarele: „Personajul poemelor nescrise îi seamănă probabil prin ceva autoarei, dar în partea retrasă timid între „tăceri babilonice”, între ezitări, autocontestări şi contestări ritualice din afară pe care ea însăşi le regizează până le dezagregare – „am ieşit un praf atât de mărunt/ o minune de pulbere rafinată”. E ca faţa nevăzută a Lunii. Căci la vedere avem un om care mi s-a părut întotdeauna hotărârea însăşi, ba poate cu ceva febră de oţel în el, deoarece l-am văzut decis să-şi apere adevărul fără aproximat”.
De-a lungul anilor, Maria Şleahtiţchi a publicat cărţi de poezie, critică literară şi dramaturgie, care au fost distinse cu mai multe premii literare din R. Moldova şi România. Solicitată de TIMPUL să ne spună ce-i este mai aproape dintre aceste genuri şi ce-i mai important pentru ea, Maria Şleahtiţchi ne-a spus următoarele: „Cel mai important este ceea ce se scrie la moment. Nu aş putea să fac o alegere între critica literară şi poezie. Sunt stări diferite şi, dacă mă vizitează aceste stări, scriu… Mă bucur de libertatea de a scrie ceea ce-mi place. În această carte e multă emoţie, multe sentimente – sunt nişte etape din viaţa mea, pe care le-am depăşit, nişte experienţe mai dramatice, din care trebuia să ies ca să pot face altceva”.
La rândul său, Emilian Galaicu-Păun a spus că Maria Şleahtiţchi este poetă care vine firesc dinspre cultură. „Când spun firesc, mă gândesc la acel univers rustic, care este hiperprezent în textele sale. Când vorbesc despre cultură, mă gândesc la autoarea unor studii profesioniste făcute la cel mai înalt nivel şi această îmbinare – dintre firescul trăirilor şi omul de bibliotecă – la ea a dat un cocktail care împuşcă, după cum s-a văzut. Este o poezie şi inteligentă, dar şi a simţurilor, o poezie a simţurilor, rafinată prin cultură”, a mai constatat Emilian Galaicu-Păun, iar poetul Leo Butnaru avea să spună că „Maria Şleahtiţchi a ajuns la convingerea, foarte justă, că noi purtăm poezia în destinul propriu”. „Această carte, nu prea voluminoasă ca spaţiu tipografic, este densă, cu imagini ancestrale, primordiale ale copilăriei şi o creştere spre deschidere a viziunii dragostei în lume, precum şi lumea în dragoste. E o carte curajoasă prin acest prozaism voit uneori, prin acest textualism, când îmbini lucrurile cunoscute cu necunoscutele pe care le propui tu. E o poetă curajoasă şi cred că e pe calea cea bună”, a mai precizat Leo Butnaru.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!
