Timpul.md

Actualitate 3 Aprilie 2013 | 07:26

O situație confuză și periculoasă: Institutul de Cardiologie la un pas de infarct

Criză acută la Institutul de Cardiologie. Potrivit Ministerului Sănătății (MS), domnul Mihail Popovici, care a activat timp de aproximativ 30 de ani în calitate de director al Institutului de Cardiologie (IC), nu mai are dreptul de a candida pentru acest post, din cauza vârstei înaintate.

Mai mult decât atât, de câteva luni Compania Națională de Asigurări în Medicină (CNAM), care răspunde de finanțarea spitalelor, nu mai are posibilitate să contracteze serviciile prestate de instituția medicală. În ciuda acestui fapt, fostul director nu vrea să-și dea demisia și își continuă ilegal activitatea, declarând că „va pleca treptat din postul de director”.

Poziția MS: ex-directorul IC trebuie să plece

Reprezentanții MS consideră că ex-directorul Institutului de Cardiologie nu poate candida din nou la această funcție, deoarece, conform articolului 82 al Codului Muncii, o persoană cu vârsta de peste 65 de ani nu mai are dreptul să candideze la funcția de director al unei instituții de stat. Potrivit lui Andrei Șveț, reprezentant al Direcției juridice a MS, la 1 februarie 2013 a expirat contractul încheiat între MS și fostul director al Institutului de Cardiologie. Mai mult, printr-o decizie judecătorească s-a blocat procesul de desemnare a unui director interimar până la desemnarea unui director conform legii și a fost sistată procedura de organizare a concursului pentru selectarea acestuia.

„În prezent, IC nu are nicio persoană în calitate de director. Din această cauză procesul de finanțare a instituției este blocat, iar CNAM nu poate să încheie contract cu institutul. Cu toate acestea, angajații au primit salariile pentru luna martie, dar nu știm de unde au fost luați acești bani”, ne-a declarat Andrei Șveț.

Poziția CNAM: la IC nu există un director numit legal

De asemenea, reprezentanții Ministerului Sănătății afirmă că situația este cu atât mai gravă cu cât CNAM nu are posibilitatea de a transfera banii pentru spital, iar aici este în pericol sănătatea pacienților, din cauză că nu se procură medicamentele necesare, instituția nu poate încheia contracte în mod legal și desigur nu-și poate onora contractele încheiate anterior.

O opinie similară a exprimat și Stela Gladei, șefa Direcției juridice a CNAM, conform căreia în prezent Compania nu poate contracta instituția medicală, deoarece nu este numit în mod legal un director al IC. „Până nu este pronunțată o decizie definitivă a instanței de judecată, noi nu putem să contractăm instituția respectivă. Atunci când vom avea un document cert care împuternicește o anumită persoană de a reprezenta legal instituția, inclusiv de a încheia contract cu CNAM, atunci și vom încheia contractul”, ne-a explicat Stela Gladei.

Contractul din 2008 a fost încheiat cu încălcarea legii

Potrivit reprezentanților Ministerului Sănătății, contractul anterior, semnat în 2008, a fost încheiat cu încălcarea flagrantă a mai multor norme legale, deoarece directorul avea deja 66 de ani. „Nu cunoaștem circumstanțele în care a fost încheiat contractul respectiv, dar efectuăm toate demersurile legale pentru a ameliora situația”, a menționat Andrei Șveț.

Mai mult decât atât, directorul institutului a înaintat o cerere către minister, la data de 11 martie, prin care a solicitat restabilirea în funcție. În aceeași zi a fost emisă o încheiere de către Judecătoria sectorului Centru privind suspendarea ordinelor ministerului referitor la efectuarea concursului pentru postul de director al IC și ordinul cu privire la desemnarea persoanei cu atribuții temporare de director până la terminarea concursului. Judecătoria și-a explicat decizia prin faptul că astfel „nu mai e nevoie să fie plătită o persoană în plus”.

Potrivit lui Șveț, situația respectivă ridică mai multe semne de întrebare. Cererea de chemare în judecată a fost depusă pe 11 martie și în aceeași zi instanța de judecată a emis încheierea privind asigurarea acțiunii, cu toate că MS a primit prin poștă încheierea abia la 14 martie.

Poziția angajaților IC: unii da, alții ba

Nu este univocă nici poziția angajaților IC vizavi de conflictul iscat. Unii declară că îl susțin pe Mihail Popovici în calitate de director. „Noi avem director. Decizia ministrului de a-l suspenda din funcție pe domnul Popovici a fost blocată de către judecătorie. Noi ne conformăm deciziilor instanțelor de judecată, de aceea institutul activează în continuare”, a spus Alexandru Cărăuș, vicedirector al Institutului de Cardiologie. Potrivit vicedirectorului instituției, colectivul îl susține pe Mihail Popovici. În cadrul unei adunări, angajații și-au exprimat opinia prin vot secret, astfel că, din aproximativ 350 de lucrători prezenți în sală, doar trei au votat contra, spune Alexandru Cărăuș.

Un alt angajat, care ne-a rugat să-i păstrăm anonimatul, ne-a declarat că îl susține pe Mihail Popovici „pur omenește”, deoarece „a stat în fruntea IC foarte mulți ani și a fost un director foarte bun”, dar este conștient că ceea ce se întâmplă acum în IC este contrar legii.

Se vehiculează părerea că fostul director s-ar bucura de susținere din partea angajaților, deoarece la IC ar fi angajate mai multe rude de-ale sale.
Situația e confuză. IC e la un pas de infarct, lucru inadmisibil, dacă ne gândim la importanța acestei instituții. În prezent, MS nu poate organiza concursul pentru ocuparea locului de director al IC și a efectuat toate demersurile legale în vederea anulării încheierii Judecătoriei sectorului Centru. Totodată, a fost adusă la cunoștința organelor de drept situația creată.

Solicitat telefonic de către reporterul TIMPUL, Mihail Popovici nu a dorit să răspundă la întrebări și ne-a rugat să revenim cu un telefon săptămâna viitoare. Dacă va fi nevoie, vom reveni numaidecât.

Conform art. 4 alin. (21) al Legii ocrotirii sănătăţii nr. 411 din 28 martie 1995, conducătorii instituţiilor medico-sanitare publice republicane sunt selectaţi printr-un concurs organizat de Ministerul Sănătăţii şi sunt numiţi în funcţie de către fondator. Regulamentul privind numirea în funcţie a conducătorilor instituţiilor medico-sanitare publice în bază de concurs se aprobă de guvern.

Pe aceeaşi temă

Versiune completă web Înapoi sus