Editorial

Oare a fost Serghei Lazo dac?

Primul lucru care m-a izbit e că, în cazul unora dintre acestea, există o contradicţie flagrantă între denumirile pe care la au şi fondul lor. Ca să nu credeţi că fabulez, am să vă amintesc că una dintre pieţele de la Botanica se numeşte Decebal, dar în afară de denumire nimic altceva nu ne mai aminteşte de miticul nostru înaintaş. Însă nu numai că în această piaţă nu există nicio compoziţie volumetrică a faimosului rege al Daciei, ci în mijlocul ei se înalţă un monument care înfăţişează un alt personaj. Aţi ghicit, e vorba de Serghei Lazo. Nu încape îndoiala că şi ofiţerul bolşevic tot din daci se trage, dar parcă, totuşi, e o mare diferenţă între el şi Decebal. E clar că piaţa a moştenit statuia din perioada comunistă şi e mai mult decât limpede că autorităţile municipale democratice nu au avut curajul să mute monumentul în altă parte, temându-se, probabil, de eventualele proteste ale fanilor lui Serghei Lazo. Şi au tăiat nodul gordian într-un mod foarte caraghios, păstrând monumentul, dar botezându-l cu un alt nume. De aici şi uriaşa contradicţie între această piaţă şi monumentul din centrul ei. Şi nu e singura de acest fel. Călătorind cu troleibuzul prin frumoasa noastră urbe, după unii, tot mai frumoasă pe zi ce trece, am trecut într-o bună zi şi prin piaţa din faţa Academiei de Ştiinţe care are o denumire mai mult decât încântătoare: Piaţa Naţiunilor Unite. Dar monumentul care ţâşneşte în mijlocul ei îi înfăţişează pe eliberatorii sovietici. Ce s-a întâmplat şi în acest caz e mai mult decât clar ca să ne mai obosim să-l comentăm. Nu mai vreau să mă mai întind şi cu alte exemple, ceea ce vreau să spun însă e faptul că această contradicţie între denumirile unor pieţe din Chişinău şi monumentele din inima lor vorbeşte despre faptul că o parte dintre schimbările din Chişinău sunt doar de suprafaţă. În esenţă, nu s-a produs o adevărată schimbare faţă de timpurile de altădată în ceea ce priveşte aspectul simbolistic al oraşului nostru. Nu aş vrea însă să generalizez şi să trag concluzii pripite. Vreau doar un lucru să constat că, deocamdată, cel puţin, doar ambalajul s-a schimbat, dar nu şi substanţa oraşului în care trăim. 

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *