Timpul.md

Actualitate 5 Aprilie 2018 | 07:57

Oare Iulius Caesar era un om deștept din moment ce nu comunica prin e-mail?

Răsfoind niște pagini virtuale, așa cum e mai ușor astăzi să citești, am găsit un articol care mi-a atras atenția în mod deosebit. În primul rând, că era de un autor, Ioan Aurel Pop, istoric, profesor universitar, academician, rector al Universității „Babeș-Bolyai” din Cluj, pe care îl cunosc de la diverse emisiuni de cultură și civilizație românească. În al doilea rând, am început să citesc articolul cu imensa bucurie că mă racordez la un mod de gândire lucid și neafectat de interpretarea actuală emfatică, care să dea trendy.  

Articolul, dacă ai răbdarea să-l citești (pentru că este voluminos), mai bine zis, dacă îți pasă că progresul, schimbările sociale interpretate greșit, pot aduce și regres, e despre noi, îi vizează atât pe tineri, cât și pe adulți. Despre faptul că învățământul, școala degradează, iar elevii, liceenii nu mai au chemarea spre învățătură, spre carte, ca altădată, că și dascălii lor, tociți interior, de câteva decenii, de o guvernare repetentă, vorbesc deseori cu buna mea prietenă, Alexandra Tănase, o profesoară, care și-a păstrat rafinamentul de pedagog, îndreptând zeci de generații spre un modus vivendi. Cuvântarea distinsului și rafinatului profesor, în cadrul sesiunii organizate de către Academia Română cu ocazia Zilei Culturii Române, e un imperativ adresat tinerilor de astăzi, celora care consideră că educația, cunoștințele sunt pe plan secund. Academicianul trage un semnal de alarmă, cât încă nu e târziu, că ura, uneori viscerală, indiferența, pentru o categorie de tineri, așa-ziși noi, duce la „îndobitocirea generațiilor viitoare prin eliminarea culturii naționale și generale din educație: Nu știu ce/cine este „Făt Frumos din lacrimă”, nu mai știu ce să creadă despre Mihai Viteazul, dar știu sigur de Pokemoni, de Harry Potter, de Războiul Stelelor, de Stăpânul Inelelor ori de felurite droguri”.

Recomandate fiind articole sau studii educative, cărți sau literatură artistică clasice, opere de scriitori canonici, tânărul de azi, consideră lectura o preocupare învechită, chiar inutilă, pentru unii de-a dreptul rușinoasă, preferând să dea like-uri la diferite poze pe vreun site de socializare, să numere câte like-uri a adunat la vreo poză, recent distribuită, să comunice de-a valma cu toți, ca să se afle în trend, să afle cine și pe unde mai călătorește cineva sau, pur și simplu, să asculte muzică în căști, sfidând cu indiferență orice interacțiune cu cei din jur, preferând să stea în lumea lor. Creșterea vertiginoasă a performanței noilor tehnologii (să nu uităm de originea lor, iar școala japoneză, după cea finlandeză, este una din cele mai bune din lume), aduce și îndreaptă școala românească din RM la studii fără fond și fără cunoștințe. De vină am spune că este, în primul rând, profesorul, de mult timp neglijat de stat – mai întâi plătindu-l derizoriu, dar punând-i în față cerințe mari. În al doilea rând, tot profesorul, culmea!!! cel onest, modest, cu vocație, condus de unii (cu foarte mici excepții), care îl detestă în locul unor lichele, care știu să râdă, să dea din cap aprobator la ordin. Pe interior, imaginea școlii e sumbră, pentru că nimeni de la guvernare, nu e interesat să aducă valorizarea profesorului, dar știu să-l hărțuiască din toate părțile. Dacă mai marii din învățământul din R. Moldova și-ar aminti mai des că actul pedagogului este aproape divin, și ar susține cu adevărat profesorii buni, consacrați, educația nu ar rămâne în urma progresului. Are mare dreptate profesorul I. A. Pop atunci când deplânge starea deplorabilă a școlii de azi, din al cărei final iese un discipol superficial, mediocru, infatuat adesea, pragmatic, dornic să iasă în față cu vreun discurs formal, descurcăreț, dar departe de a fi adevărat ca Don Quijote sau rezistent la o lume nouă ca Robinson Crusoe. „Astfel, unii elevi pot învăța câte ceva despre Napoleon Bonaparte înainte de a ști date despre Marea Revoluție Franceză, care l-a produs pe Napoleon. În urma unei lecții de acest fel am auzit o întrebare stupefiantă: „Oare Iulius Caesar era un om deștept, din moment ce nu-și stabilea strategia de luptă la calculator și din moment ce nu comunica prin e-mail?”. Despre Evul Mediu „întunecat” ce să mai spun? Mințile tinere se dezorientează complet când află că universitățile sunt o „invenție” tocmai a „barbariei medievale” sau când văd că, în scriptoriile mănăstirilor, călugării truditori au copiat manuscrisele întregii înțelepciuni antice și le-au păstrat ca pe odoare de preț pentru viitorime”, a spus profesorul Pop.

Recunosc, în mod resemnat și jenant, aproape învinsă de pragmatismul creat în zilele noastre, că nu întotdeauna elevul din prima bancă ajunge departe în viață. Iată de ce profesorul Pop are mare dreptate atunci când exemplifică magistral unde duce educația de tip nou din școlile românești, arătând că astfel se obțin generații întregi de analfabeți funcționali.

Profesorul acad. Ioan Pop vorbește în articolul său și despre superficialitatea învățării, a cunoștințelor, despre informarea de la cele mai ușoare surse, cum ar fi internetul, care poate duce la furt intelectual: „Alții, mai versați în formele de comunicare actuale, au pretins că împărțirea aceasta vetustă pe curente culturale, literare, de idei este o convenție umană și că lumea trebuie studiată și cunoscută global, pieptiș, fără bariere și fără domenii. I-am întrebat atunci despre universalismul titanilor Renașterii sau despre enciclopedismul din Secolul Luminilor și mi-au cerut voie să caute pe Google”. Poate că astăzi adolescentul știe totul despre pokemoni, dar neavând abilități de cunoaștere ale marilor personalități istorice naționale, nefolosindu-și memoria de asimilare, de dotare cu capacități intelectuale este un om artificial sau un om de succes, dar nu și valoros. În acest sens, prof. Pop punctează foarte clar: „Nedotarea creierului uman cu noțiuni de cultură istorică îl transformă pe om într-un ogor fertil necultivat. Mulți spun că nu știu, fiindcă au uitat. Este cel mai adesea fals: ca să uiți, trebuie mai întâi să ai din ce uita. Se spune că – în chip paradoxal – cultura generală este ceea ce-ți rămâne în memorie după ce ai uitat ceea ce ai învățat în școală!”

Rândurile și gândurile de mai sus nu vin să stârnească și mai mult conflictul între generații. El nu regenerează dacă există respect reciproc. Generația mea a zburat pe propriile aripi, fără prea multe deschideri, bineînțeles, meritând un „bună ziua” când merge pe stradă. Și mai merită să i se asculte solicitările, dar și imperativele la bunul simț, la respect, la educație, la cultură – virtuți care trebuie să guverneze. Altfel, ne va înghiți mereu conflictul între vechi și modern și vom rămâne doar la diferențe, dacă nu vom prelua modelele istorice, despre care puncta foarte frumos teologul Constantin Necula: „Diferența dintre generațiile vechi, care au făcut România independentă și Marea Unire, și generația noastră, este că aceia și-au dat sângele pe câmpuri de luptă, iar noi ne batem cu pokemonii”.

Silvia Strătilă 

Pe aceeaşi temă

Versiune completă web Înapoi sus