Social

Omul săptămânii: Alexandru Tănase

Studii: Licenţiat în Drept, Facultatea de Drept, Universitatea „Alexandru Ioan Cuza”, Iaşi (1994); Doctorand la Facultatea de Drept, Universitatea de Stat din Moldova (2007). 

Alexandru Tănase face parte din prima generație de intelectuali moldoveni care au studiat în România și care, reveniți la Chișinău, au încercat să schimbe la față Moldova. S-a născut la 24 februarie 1971, în or. Chișinău. Căsătorit, are doi copii. Din 2005 până în 2007 a activat în calitate de avocat în cadrul Biroului de avocați „Alexandru Tănase”, iar în perioada anilor 2007-2009 – avocat partener la Biroul Asociat de Avocaţi „Hanganu, Tănase şi Partenerii”. Din 2007 până în 2011 a deținut postul de prim-vicepreşedinte al PLDM, a fost deputat în Parlamentul R. Moldova, ministru al Justiţiei. Din octombrie 2011, Alexandru Tănase este președintele Curții Constituționale.

Profesionist de cea mai înaltă probă, Alexandru Tănase, ca om, precum scria o revistă, este personalitatea care emană acel soi de siguranță și de bună așezare a lucrurilor care se transmite și celui de alături, indiferent cât de greu este drumul.

Cu prilejul zilei de naștere, TIMPUL îi dorește multă sănătate, un drum lung, cu multe realizări în opera de schimbare la față a R. Moldova și multe bucurii personale. 

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *