Eveniment

Omul Săptămânii: Eugen Simion

Studii: Universitatea din București, Facultatea de Litere (1952-1957).

S-a născut pe 25 mai 1933, în comuna Chiojdeanca, județul Prahova. A scris numeroase lucrări ce țin de istoria criticii noastre literare. Este fiul Sultanei (n. Moise) și al lui Dragomir Simion. Studiază la Liceul „Sfinții Petru și Pavel” din Ploiești, unde a fost coleg cu Nichita Stănescu.

După absolvirea facultății, devine cercetător la Institutul de Istorie și Teorie Literară „G. Călinescu” al Academiei Române (1957-1962), lucrând în colectivul „Eminescu”, condus de Perpessicius. În perioada 1962-1968 este redactor al „Gazetei literare”. Între anii 1964-1971 este lector universitar la Catedra de istorie a literaturii române, Facultatea de Litere, Universitatea București. Va funcționa apoi, între anii 1970-1973, ca lector invitat de limba română la Universitatea Sorbonne (Paris – IV), apoi obține o bursă de studii în Republica Federală Germania (1974).

Din1971 devine conferențiar universitar, iar din 1990 – profesor universitar al Facultății de Litere de la Universitatea din București. Din 2006 este director general al Institutului de Istorie și Teorie Literară „G. Călinescu” din București. În anul 1998 este ales președinte al Academiei Române. A publicat peste trei mii de studii și articole în reviste de specialitate. Este coordonatorul Dicționarului general al literaturii române, vol. I-VII, 2004-2009. Din 2005, sub numele Ariergarda avangardei, ține o rubrică permanentă în revista „Cultura”. Este președintele Fundației Naționale pentru Știință și Artă și coordonator al seriei „Opere fundamentale”.

Cu ocazia aniversării sale, TIMPUL îi dorește multă sănătate și succese în activitate. La muți ani, maestre!
 

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *