Actualitate

Omul săptămânii: Gheorghe Bobână, doctor habilitat în filosofie

După absolvirea facultății, activează în calitate de învățător și se înscrie la doctorat la Institutul de Filosofie al Academiei de Științe a URSS. Își susține teza de doctorat cu tema „Concepțiile filosofice ale lui Antioh Cantemir”, în 1978. În 1981 i se conferă titlul de cercetător științific conferențiar, iar în 2004 titlul de conferențiar universitar.

Teza de doctor habilitat în filosofie, cu tema „Umanismul în gândirea filosofică românească din secolul al XVII-lea – începutul secolului al XVIII-lea”, o susține în anul 2005, când va obține și titlul de profesor cercetător la Istoria filosofiei. Câțiva ani mai târziu, în 2009, la aceeași specialitate, obține titlul de profesor universitar. A publicat numeroase lucrări științifice și metodico-didactice, monografii, culegeri de texte și un dicționar.
Astfel, cercetătorul Gheorghe Bobână a adus o contribuție esențială în studierea ideilor umaniste din filosofia românească, dar și universală.

Activează de zeci de ani în sfera cercetării științifice și în învățământul universitar, suplinind, de-a lungul anilor, diferite funcții, cea de cercetător științific superior, conducător științific, șef de secție, director adjunct, director de institut ș.a. A colaborat cu institute similare din România, Ucraina, Polonia și a participat la numeroase proiecte naționale și internaționale. În prezent este profesor universitar la Catedra de filosofie, istorie și metodologia cercetării, a Facultății Științe Socioumanistice a UnAȘM, dar activează și în cadrul Sectorului de Filosofie al Institutului de Istorie al Academiei de Științe din Moldova.

Explorator neobosit al patrimoniului neamului românesc, cetățean activ și bun român, profesorul Gheorghe Bobână se poate mândri cu frumoasa aniversare de 70 de ani.

Cu ocazia zilei de naștere, redacția TIMPUL îi urează stoicism și multă sănătate. La mulți ani!

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *