Timpul.md

Actualitate 12 Aprilie 2016 | 10:00

Omul săptămânii: Gheorghe Răileanu, primar de Cimișlia

S-a născut pe 18 aprilie 1952, în Cimișlia, și a absolvit Universitatea de Medicină din Chișinău în 1975. 

Până în anul 1990 a lucrat medic, inclusiv într-un raion din Orientul Îndepărtat, pe malul Mării Japoneze. Întors în republică, a exercitat funcția de președinte al raionului Cimișlia. Odată ce a izbucnit conflictul de pe Nistru a plecat ca voluntar la război. A participat și la mișcarea de eliberare națională. Anii ‘90 au marcat o reprofilare profesională a lui Gheorghe Răileanu.

Negăsind un serviciu, a exercitat diverse meserii. În 1997, s-a lansat în afaceri. Primarul de Cimișlia susține că s-a ambiționat atunci să facă business legal. În anii 2005-2007, s-a plasat pe primele locuri la concursul oamenilor de afaceri. Susține că a venit la Primărie ca să transforme orașul Cimișlia într-un centru economic prosper în regiune. Este primar din 2007.

Gheorghe Răileanu și-a manifestat de nenumărate ori calitatea de unionist, nefăcând excepție în cadrul acțiunii desfășurate la apelul Partidului Socialiștilor spre „mobilizarea generală împotriva unioniştilor”, făcut de către liderii partidului în urma marșului unionist desfășurat în ziua în care s-au împlinit 98 de ani de la Unirea Basarabiei cu România. Acțiunea a avut loc pe 4 aprilie, la Comrat. În cadrul evenimentului, Gheorghe Răileanu, un unionist declarat, a afirmat de la tribună că „fenomenul unionismului va crește în continuare. Dacă va continua acest haos politic, altă soluție nu va exista”. 

Pe aceeaşi temă

Versiune completă web Înapoi sus