Cultură

Omul săptămânii: Igor Belei, directorul Misiunii Sociale „Diaconia”

În timpul studiilor superioare a fost preşedintele Asociaţiei Studenţilor Creştin Ortodocşi Români. Deși a renunțat la profesia de medic, Igor Belei nu și-a uitat rostul de a face bine oamenilor. Din 2003 ajunge director al Misiunii Sociale „Diaconia” a Mitropoliei Basarabiei. Deja de 13 ani misiunea ajută, prin campaniile sale, bătrânii singuratici, persoanele cu dizabilități, tinerele mame, orfanii și familiile numeroase.

Printre activitățile organizației se numără colectarea de bunuri materiale (produse alimentare, îmbrăcăminte, încălțăminte, bani etc.) de la persoane fizice și juridice din țară și din străinătate; distribuirea acestor bunuri persoanelor defavorizate; mobilizarea voluntarilor care acordă asistență socială în spitale, orfelinate și la domiciliu, cooperarea cu organizații de caritate, culturale, bisericești, interconfesionale din țară și de peste hotare. Misiunea Socială „Diaconia” s-a remarcat prin proiectele sale de durată Centrul maternal „În brațele mamei” și Centrul de găzduire secundară „Casa Maria”. Deja al șaselea an consecutiv, Diaconia a organizat campania de Paști „Masa Bucuriei”.

Pe 4 aprilie, în cele mai importante supermarketuri din țară s-au colectat produse alimentare pentru cantinele sociale ale organizaţiei, unde zilnic beneficiază de un prânz cald bătrânii singuratici, persoanele fără de adăpost și bolnavii ţintuiţi la pat. TIMPUL își exprimă respectul pentru munca depusă de Igor Belei și echipa sa în ajutorarea celor nevoiași. Orice faptă bună se răsplătește înzecit, mai devreme sau mai târziu.

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *