Ultima oră

Omul săptămânii, Sergiu Fusu

Pictorul Sergiu Fusu s-a născut la 25 februarie 1958, în satul Pruteni, raionul Făleşti. S-a afirmat în pictura murală încă de la începutul carierei sale profesionale. Împreună cu colegii Ghenadie Tâciuc, Leonid Popescu, Octavian Romanescu şi Valeriu Jabinschi a pictat interiorul Catedralei „Naşterea Domnului” din Chişinău. A pictat şi alte locaşuri sfinte, cum ar fi „Biserica Tuturor Sfinţilor” din satul Cărbuna, iconostasul bisericii din Ţigăneşti, Biserica „Sf. Dumitru” din Curchi. A executat numeroase icoane. Sergiu Fusu afirmă că prin această muncă de creaţie s-a apropiat mai mult de Dumnezeu.

În afară de pictura murală a făcut pictură de şevalet şi poligrafie. În ultimii 20 de ani e prezent în mod constant la expoziţiile „Saloanele Moldovei”, „Salonul de Primăvară” şi „Autumnala”. A participat şi la expoziţii de grup în România, la Galeria „Phoenix” din Constanţa, la Baia Mare, Turnu-Severin şi Iaşi. Lucrările sale se regăsesc în colecţii particulare din SUA şi Israel. În 2005 obţine titlul de maestru în artă şi cel ştiinţifico-didactic de conferenţiar universitar. Este membru al Uniunii Artiştilor Plastici şi al Asociaţiei Internaţionale a Artiştilor Plastici.
Tehnica artistică sobră, precisă şi elegantă pe care o foloseşte, conferă lucrărilor sale multă originalitate. 

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *