Timpul Liber

Omul săptămânii: Titus Bogdan Jucov

Studii: Institutul de Stat al Culturii din Moscova (1971)

Titus Bogdan Jucov s-a născut la 28 septembrie 1950, în comuna Cobani, r-nul Glodeni. După absolvirea școlii din localitate, și-a continuat studiile la Institutul de Stat al Culturii din Moscova, Facultatea de Regie (1967-1971). A debutat ca regizor cu spectacolul de licență „Tribunalul”, la Teatrul Național de Stat „Vasile Alecsandri” din Bălți.

După absolvirea facultății, este angajat în calitate de actor și regizor la Teatrul Republican de Păpuși „Licurici”. Primele spectacole pe care le pune în scenă – „Mica vrăjitoare” după Otfried Preussler, „Scufița roșie” după Evgheni Șvarț și „Harap Alb” după Ion Creangă, în dramatizarea lui Ion Puiu, îi aduc și primele aprecieri din partea publicului și a criticii de specialitate. De acum încolo, numele lui Titus Bogdan Jucov se va asocia cu cel al Teatrului pentru copii „Licurici”. Ani la rând el va fi prim-regizor, director artistic și, din 1991, director al teatrului.

Sub conducerea Domniei Sale, Teatrul de Păpuși „Licurici” a devenit locul îndrăgit al tuturor copiilor din republică. Și nu numai. Turneele efectuate în Romania (Târgu Mureș, Craiova, Arad), Rusia (Sankt Petersburg, Moscova), Ucraina (Simferopol, Hmelnițk, Kiev) l-au făcut cunoscut departe de hotarele țării. Pentru talentul de regizor și de organizator, Titus Jucov a fost menționat cu titlul onorific de maestru emerit al artelor din R. Moldova (1992), Medalia „Meritul civic” (1995), Ordinul „Gloria Muncii” (2000), Medalia „Mihai Eminescu” (2005).

Cu ocazia zilei de naștere, TIMPUL îi dorește sănătate, inspirație și noi realizări!

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *