Timpul.md

Actualitate 3 Ianuarie 2020 | 08:09

OPINIE / Politicienii unionişti – o specie condamnată la dispariţie

 

În spațiul public se discută mult în ultimul timp despre unificarea „unioniştilor” și coagularea lor într-o singură forță, capabilă să dea o expresie politică pe măsura celor 35% (conform ultimului sondaj IMAS) de cetățeni ai Republicii Moldova care ar vota chiar azi la un referendum pentru Unirea cu România. Este cel mai important procentaj înregistrat vreodată de un sondaj, în creștere substanțială față de ultimile 25%, reper care ni s-a întipărit în minte în anul Centenarului. Vom ține cont și de faptul că acest sondaj nu ia în calcul emigrații, iar statisticile referitoare la originea remitenţelor financiare nu ne mai permit să afirmăm că opiniile celor plecați în Occident ar fi statistic anulate de cele ale moldovenilor plecați „la Moscova”.

Am da însă dovadă de o naivitate idioată dacă ne-am bucura prea tare. Orice procentaj nu are valabilitate decât în comparație cu altele, iar același sondaj ne arată că 50% (poate fără câteva, vezi mai sus argumentul despre opiniile emigraților) ar vota pentru aderarea la Uniunea Vamală putinistӑ. Chiar dacă aceste două acte politice nu sunt echivalente (mai sunt și din acei care cred în aiureli fanteziste despre aderări concomitente la UE și la UV), căci aderări la uniuni statale nu presupun dispariția statului Republica Moldova, în cazul dat ne interesează opiniile care într-o formă rudimentară (dar unica adevărată în spațiul nostru) ar suna astfel: „cu românii” vs. „cu ruşii”. Intenționat nu pomenesc de „vector geopolitic”, căci lunecarea de la un clivaj „naţional” spre unul „geopolitic” nu-mi pare arbitrară și are repercusiuni directe pragmatice în politica pruto-nistreanӑ.

Astea fiind spuse, vom reveni la constatarea inițială: 35% din alegători sunt unioniști! Concomitent, nicio formațiune politică unionistă nu este reprezentată în Parlament! Acest decalaj și dezechilibru enorm nu putea să nu genereze mișcări pe eșichierul politic, căci natura, din câte se cunoaște, nu suportă vidul, cu atât mai puțin vacuumul. Astfel, proliferarea mișcărilor politice unioniste e ceva absolut firesc, chiar și fără ipoteza, destul de fondată de altfel, că atomizarea acestui curent ar fi rezultatul unei intervenții conștiente și concertate. La fel, nu cred că e necesar să stăruim asupra faptului că o singură forță politică, indiferent de forma ei, ar avea șanse electorale mult mai mari la un eventual scrutin. Așa se face că, din punct de vedere electoral, un bloc cu 30% din voturi poate obține cu un mandat-două mai mult decât trei partide a câte 10% fiecare în urma repartizării proporționale a voturilor pentru forțele care nu depășesc pragul electoral.

Există totuși un element asupra căruia aș dori să insist: Unirea nu este o doctrină politică! Unirea este un scop! Concret, bine definit, care va avea o dată în calendar și va fi comemorată de generațiile viitoare, la fel precum și acei care vor înfăptui-o! În chiar momentul în care Unirea va fi înfăptuită unioniştii vor deveni inutili și puși la conservat în manuale de istorie. Acei care vor rămâne în circuitele puterii nu vor rămâne pentru calitatea lor de „unionist”, ci din alte motive. Iar dacă acele „alte motive” vor lipsi, vor fi aruncați fără milă din tren. Ceea ce zic e și o „punere în gardӑ” pentru toți acei flibustieri politici care vor să călărească trendul în creștere: povestea tuturor „unioniştilor” va lua sfârșit în ziua Unirii! Dar ceea ce afirm aici este și un avertisment pentru toți acei care-și doresc Unirea cu adevărat: avem nevoie să ne încredem în oameni care nu pretind altceva decât Unirea! Și care-și asumă rolul deplin şi obştescul sfârşit. Există un punct în istorie după care utilitatea lor va dispare.

Zic asta fiindcă tentația de a călări calul Unirii indefinit în timp e mare. Or nu lupta pentru Unire și justificarea „aflӑrii în pâine” în calitate de luptător cu toate beneficiile aferente este scopul, ci Unirea! O dată bine definită în timp!

Există un singur premiu la final de drum: Panteonul istoriei. Oricât de paradoxal și de absurd nu ar suna, dar acest premiu îi va reveni făuritorului Unirii indiferent de orice altă calitate a lui. Dacă Dodon face Unirea, el va fi eroul! Dacă ar fi făcut-o Plahotniuc – el ar fi rămas în istorie. Dacă o va face Maia Sandu – al ei va fi trofeul! Dacă o vor face o mână de oameni, 5, 10 ori 20, ori chiar 101, numele lor va fi consemnat și venerat în egală măsură. Altă recompensă nu va exista!

Eroarea multor unionişti este că ei încurcă două lucruri: Unirea și procesele de sincronizare între două teritorii. Cu riscul de a mă repeta: Unirea este un act politic cu o dată în calendar. Procesele de sincronizare se înscriu în timp. Și ele sunt în plină derulare. Pentru moment sincronizările sunt lente și li se opune o rezistență enormă. Dacă dorim să le accelerăm (mai are rost sӑ spun care sunt beneficiile pentru cetӑţenii de rând?), înfăptuim Unirea și ele se vor accelera în progresie geometrică. Dar sӑ fie clar: „unioniştii” vor dispare și vor rămâne acei care știu cum să sincronizeze, inclusiv din acei care nu sunt astăzi „unionişti”.

Cu cât ne vom uni mai târziu cu atât decalajele vor fi mai mari și Unirea se va înfăptui printr-o rupere a digului subită și momentană. Și acel val îi va mătura pe mulți... din acei care constituie digul, în primul rând, dar nu numai. Să fiu înțeles corect: nu este o amenințare, ci o constatare. „Ruperea digurilor” în istorie poate fi o nenorocire, s-a mai văzut, cu efecte imprevizibile, iar eu personal detest imprevizibilul atunci când vorbim de procese sociale...

Drept concluzie la acest text voi afirma urmӑtoarele:

  1. Unirea se va înfӑptui. Și aici nu mai existӑ alternative.
  2. Unioniştii vor dispare, iar asta înseamnӑ drame individuale. Pregӑtiţi-vӑ la suferinţӑ, dragi unionişti.
  3. Proliferarea partidelor unioniste este un lucru firesc, ele rӑspunzând la o cerinţӑ socialӑ, dar şi ca o strategie pentru a stӑvili unionismul din punct de vedere politic. Nu trebuie sӑ ne temem de asta.
  4. Primul scop al oricӑrui „unionist” este sӑ creascӑ numӑrul celor care astӑzi sunt 35%! Dezinteresat. Vezi punctul 2: majoritatea din noi vor fi uitaţi de istorie. Deprindeţi-vӑ cu aceastӑ „soartӑ vitregӑ”. Politicul este secundar. Importantӑ este acea masӑ criticӑ care apasӑ digul.
  5. Politicienilor „unionişti” le recomand sӑ îngroape toporişca rӑzboiului înde ei. Grӑbiţi-vӑ sӑ faceţi Unirea. Spre binele tuturor. N-o faceţi voi, o vor face alţii. Din pӑcate, în istoria Republicii Moldova a rӑmas doar un singur titlu de nobleţe. Și el încӑ e disponibil. E într-atât de mӑreţ, încât are puterea magicӑ de a absolvi de orice alt pӑcat. Corolarul e la fel de adevӑrat: ceilalţi vor avea un loc în istorie puţin de invidiat...

http://www.vitalie-vovc.com/2019/12/unionistii-politicieni-condamnati-la-disparitie.html
 

Pe aceeaşi temă

Versiune completă web Înapoi sus