OPINIE: Frontiera pe Nistru. Acum

Dar aceasta era frontiera ultimă pînă la care se estima că există resurse pentru a apăra Imperiul european.

Îmi pare extraordinar de rău de oamenii din stradă de la Kiev şi alte oraşe ucrainene care trăiesc un coşmar după ce conducerea ţării s-a hotărît că nu are resursele să înfrunte opoziţia Rusiei la integrarea europeană a Ucrainei şi a hotărît că nu va semna un acord de asociere. După ce Armenia, care depinde integral de Rusia pentru securitatea ei dăduse deja înapoi, asta lasă doar Moldova în cursă, cel mai victimizat stat din zona post-sovietică, singurul care a dat drepturi lingvistice complete populaţiei ruseşti pentru a fi cu toate astea tratată groaznic de Rusia. Nu vorbesc în vînt. Spre deosebire de dvs, cititorii mei, eu îi cunosc pe acei oameni din stradă de la Kiev, am organizat cu ei Coaliţia pentru un Parlament Curat (Chesno!). La fel am făcut şi cu cei din Moldova acum patru ani. Şi îi cunosc binişor şi pe cei din Rusia- cei pe care zilele astea regimul îi trage prin tribunale şi le închide ONGurile. De asta nu îmi place cînd văd descrise în presa noastră ţările astea ca blocuri, Rusia sau Ucraina. Cum ar fi dacă alţii ne-ar descrie pe noi luîndu-se doar după lideri şi serviciile secrete. Nu, ţările astea, ca şi a noastră, au elite europenizate şi modernizatoare, pe lîngă elite conservatoare contenplativ ortodoxe (exact ca la noi) şi cleptocraţii politice. Procentele variază, dar nu aşa de mult. Numai cine nu a fost pe acolo are un sentiment de superioritate, sau de ostilitate. Da, populaţia generală e naţionalistă, populistă şi per ansamblu necivilizată, dar parcă noi cum sîntem. Ce am dus în Europa cînd ne-am integrat. Gîndiţi-vă ce simt oamenii care au făcut revoluţia portocalie cînd află că zidul european se va ridica la frontiera lor, lăsîndu-i în vîntul siberian. Dacă era să aştepte Europa pînă prima Românie o ridica pe a doua mai eram o sută de ani pe afară. Iar Ucraina e mult mai mare şi greu de convertit, deşi are şi ea zonele ei europene, la Cernăuţi sau la Liov imperiul central european astăzi apus încă străluceşte, stins, în cariatide ruinate şi cupole de biserici baroce.

Dar, realist vorbind, Europa nu poate, cum nu puteau nici romanii, să apere o frontieră mai îndepărtată. Se vedea asta în ambiguitatea germană faţă de Ucraina, în condiţiile greu de satisfăcut care s-au pus acestei ţări. Iarăşi am pierdut Ucraina săptămîna asta, spre disperarea americanilor, care însă au doar consideraţiile lor geostrategice şi nu le pasă dacă UE reuşeşte sau nu. Să fim realişti, sîntem pe cinzeci la sută, pentru cine nu ştie. Orice risc în plus ne-ar fi dezechilibrat. Nu, nu e doar din cauză că Germania are un preţ bun de la Gazprom şi finalmente miza economică e mult mai mare pentru ea decît cea strategică. Ci pentru că Ucraina, ca şi Turcia, ar fi dificil de transformat şi dacă nu ar exista Rusia, darămite cu Rusia în coastă. Proiectul nostru prioritar e să redresăm UE şi să relansăm proiectul nostru politic. Cu tot respectul şi recunoştinţa pentru oameni de care am scris de bine, că ei sînt prietenii noştri şi liderii micului nostru grup pro-lărgire, Carl Bildt şi Radek Sikorski, Ucraina era un pod prea îndepărtat pentru anul 2013. Rezultatele summitului de la Vilnius erau, din păcate, cum nu se poate mai previzibile.

Trebuie să luptăm însă contra apatiei şi defetismului. E greşit să spui, dacă nu pot să ridic greutatea mare nu o mai ridic nici pe cea mică. Frontiera trebuie să fie Nistrul, nu Prutul, Moldova trebuie să fie înăuntru, nu afară, înţeleg că ne mai ia timp cu Turcia sau Ucraina dar ţări ca Moldova nu pot fi lăsate nici Rusiei, nici mafiei- trebuie apărate. E nevoie de o nimica toată ca să fie de o parte sau alta- un test pentru puterea transformatoare a Europei.

În cazul Moldovei, defectarea ucraineană face din Transnistria din nou o vulnerabilitate majoră. Sînt mai bine de zece ani de cînd am recomandat, cu toată impopularitatea inerentă, ca Moldova să îşi conceapă viitorul fără Transnistria. De atunci toată lumea, Traian Băsescu, serviciile, (că lor le-a fost arondat proiectul integrării la noi, în vechea tradiţie care spune că oamenii competenţi şi patrioţi se află toţi în Securitate, pe afară sînt doar amatorii şi iresponsabilii) şi liderii moldoveni toţi au continuat să insiste că nu se poate concepe statul Moldova dacă nu are şi Transnistria. Argumentul meu, mult citat şi deformat spunea că în absenţa unei europenizări (cu totul improbabilă) a Ucrainei şi a unei intervenţii occidentale în Transnistria (imposibilă, vezi Siria) trebuie să concepem că Moldova nu se va integra niciodată în România sau Europa sau ambele decît fără această regiune. Sau la revedere. Cîţi ani trebuie să mai treacă pînă cînd evidenţa brutală a acestui argument să fie acceptată? Găsiţi încă pe Internet o stupidă dezbatere GDS la care am participat şi unde toată lumea era, evident, contra şi mult mai optimistă ca mine (sînt exact zece ani de atunci, zece ani pierduţi). În mai 2005 am publicat un serial în revista 22 despre catastrofala politică externă anunţată de Traian Băsescu (atunci mi s-au deschis ochii, citind rezumatul circulat de MRU, că linia generală era cea Securităţii luminate de prin anii optzeci, Libia, ţările din Golf, unilateralism păgubos în UE şi subminare a politicii comune europene în Kosovo, pe motiv de precedent pentru Transnistria, o prostie). Ziua de azi găseşte toate predicţiile de acolo, negre toate, îndeplinite, eşec Nabucco, paralizie Kosovo, marginalizare în Europa. Trist. Şi nu ai cu cine discuta, că în climatul de propagandă sau pur şi simplu incompetenţă pe teme externe la noi azi presa îl beşteleşte pe Cernea că de ce s-a dus în Taiwan (pe care UE tocmai se pregătea să îl recunoască), vezi Doamne, să nu supărăm China, iar mîine sare pe Ponta că de ce face curte Chinei. Comic e că sînt exact aceleaşi nevertebrate de fiecare dată, nu altele, propaganda lucrează într-o singură tură. Dar unde totul e propagandă nu mai ai cu cine discuta constructiv şi construi o agendă publică adevărată.

O singură predicţie, din fericire, s-a dovedit prea pesimistă. Răsturnîndu-l pe Voronin, Moldova şi-a depăşit condiţia. Ar fi o dramatică eroare ca Europa să o lase să cadă la fund doar pentru că miza a scăzut brusc din cauza Ucrainei. Moldovei nu îi trebuie mult la scară continentală, dar nici nu poate face singură faţă embargourilor ruseşti şi preţului la gaze. Nu o putem salva singuri, dar în ceasul al doisprezecelea să nu ameninţăm Europa, cum face şeful statului, mai inadecvat de la o zi la alta. Mai curînd să o implorăm. Să dăm tot ce putem da în schimb, începînd cu Kosovo. Aroganţa e deplasată cînd am fost aşa incompetenţi. Moldova şi-a făcut cîţiva aliaţi, trebuie lărgit acest grup, trebuie găsite soluţii de finanţare, Transnistria trebuie aruncată peste bord. Nu mă înduioşez de românii de acolo, mulţi au plecat deja şi vor mai pleca, trăim în Europa migraţiilor. Cum familia mea a putut trece Prutul doar cu cutia de bijuterii cînd au venit ruşii în 1940 se vor mai salva şi alţii, dar esenţialul e să salvăm restul, nu să mai ţină Rusia Moldova ostatecă încă douăzeci de ani. Să facem tot ce putem să nu se îndeplinească predicţia unui ziar european care titra săptămîna asta: Moldova şi UE. Lungul drum spre nicăieri.

Puteţi urmări fragmente din documentarul Alinei Mungiu-Pippidi pe Youtube aici http://www.youtube.com/watch?v=5J-0H_Trywc

Puteţi comenta textele Alinei Mungiu-Pippidi pe romaniacurata.ro.

Sursa: RL.RO