Opinii și Editoriale

Pamflet: Lupii româneşti ne sfâşie statalitatea!

… Echipa noastră a poposit în satul Cărpineni vineri dimineaţă, pe la ora 9. Deşi era zi de lucru, satul părea un cimitir – nicio suflare de om nu vedeai pe străzile satului sau prin curţile gospodarilor. O linişte înfiorătoare de mormânt plutea peste acest frumos sat moldovenesc care altădată clocotea de cântece de voie bună şi chiote de bucurie. Ceva foarte ciudat se întâmpla în acest sat. Primul lucru care-ţi atrăgea atenţia era mulţimea de drapele tricolore româneşti în curţile oamenilor – câte un tricolor era înfipt în acoperişul casei şi în grajdul vitelor. Abia mai târziu am aflat care-i rostul lor. Dacă te opreai şi te uitai atent vedeai că există totuşi suflare omenească în fiecare curte. Astfel, după colţurile caselor şi după stogurile cu fân stăteau oameni deghizaţi, înarmaţi cu furci şi ţăpoaie, iar care erau mai bogaţi – cu arme de vânătoare şi automate „Kalaşnikov”. Am reuşit să intrăm într-o asemenea curte şi să discutăm cu stăpânul casei, un gospodar vânjos de vreo 50 de ani, cu un automat pe umăr şi cu altul în mână, cu capul bandajat şi cu urme de sânge pe faţă. Îmi apăr familia, oile şi patria de lupii româneşti, a declarat el cu mândrie. La întrebarea noastră de ce crede că lupii sunt „româneşti” el a răspuns că informaţia a venit de la baba Parascovia din Nemţeni, care trăieşte pe malul Prutului şi care a auzit cu urechile ei cum într-o noapte, o voce ca a mareşalului Antonescu comanda dincolo de rău: „Lupi româneşti, vă ordon, treceţi Prutul şi spârcuiţi toate oile ce aparţin duşmanilor neamului nostru!”.

Într-o altă gospodărie, baba Liza, o bătrână de vreo 80 de ani, dar voinică şi muşchioasă ca un poliţist din batalionul „Fulger”, cu două grenade la brâu şi în mână cu un ţăpoi de vreo trei metri, ne-a explicat că toată pacostea asta cu lupii a început din cauza lui Filat care a scos sârma ghimpată de la Prut, dar mai ales după ce conducerea Alianţei a aruncat în aer digul de la Nemţeni. După ce s-a spart digul, haite numeroase de lupi înotau ca peştii spre teritoriul R. Moldova, venind de dincolo de Prut. S-au ascuns prin păduri şi acum, fiind flămânzi, intră prin sate, se bagă nu numai prin grajduri, dar şi prin şcoli şi grădiniţe. Am întrebat-o dacă la ei în sat a fost vreun caz ca lupii să mănânce vreun copil. La noi nu, ne-a răspuns baba înarmată, da iaca am auzit la televizor, la NIT, că în satul vecin o haită de lupi, după ca a mâncat toate oile din sat, a intrat şi la grădiniţă şi a mâncat toţi copii, pe educatoare şi pe paznic… Fedia, fratele babei Liza, care între timp a ieşit dintr-un stog de fân şi a ascultat discuţia noastră a venit cu alte detalii interesante. Astfel, potrivit lui, lupii n-au venit de capul lor, ci au fost trimişi de peste Prut în timpul campaniei electorale. Cele mai numeroase haite însă au fost trimise după ce comuniştii au pierdut alegerile. Întrebat de unde deţine această informaţie el a spus că de la NIT şi a mai adăugat: am auzit la acest televizor că lupii trimişi de români sunt instruiţi în nişte centre speciale de terorism şi atacă doar oile ce aparţin simpatizanţilor şi membrilor Partidului comuniştilor, dar nu se ating oile ce aparţin votanţilor partidelor din Alianţă, în deosebi celor ce au votat cu Ghimpu. L-am mai întrebat pe Fedia de ce tot satul e plin cu drapele tricolore româneşti. El a zâmbit şi mi-a răspuns, dezamăgit de nepriceperea noastră: Să-i inducem în eroare pe lupi, că dacă ei se apropie de casă şi văd drapelul tricolor, o iau imediat înapoi pentru că au ordin să nu se atingă de cei care ţin cu românii şi votează cu Ghimpu, dar numai de acei care votează cu comuniştii…

La întoarcere, când ieşeam din satul pustiu, spre cimitir se mişca o coloană de oameni, păzită de câteva zeci de ostaşi ai Armatei naţionale. În faţa colanei – câteva maşini pline cu sicrie. Ce s-a întâmplat, l-am întrebat pe un moşneguţ care, se târa şchiopătând, din urma alaiului? Înmormântăm ce a mai rămas din bieţii copii din clasa întâia care au fost mâncaţi de lupii româneşti, ne-a răspuns el ştergându-şi o lacrimă de sânge…

Am părăsit localitatea cu sufletele ucise de durere, dar şi de mânie şi de ură împotriva României care în vorbă declară că sprijină statalitatea noastră cea moldovenească, pluralismul politic şi democraţia, iar în faptă instruieşte în centrele ei de terorism haite de lupi pe care le trimite la noi ca să ne sfâşie oile numai pe motivul că stăpânii lor nu votează cu partidele din Alianţă şi-i simpatizează pe comunişti… Cu adevărat a vorbit baba Liza: dacă nu punem sârma ghimpată la loc, lupii româneşti ne sfâşie statalitatea!  

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *