Actualitate

Parlamentul European: Aderarea României şi Bulgariei la spaţiul Schengen nu trebuie suspendată

Ska Keller, din grupul verzilor europeni şi raportor special al Ombudsmanului european pe tema Frontex, spune că "este mare păcat" că aderarea României şi Bulgariei la spaţiul Schengen a fost suspendată, în condiţiile în care această chestiune s-a discutat în Parlamentul European şi majoritatea membrilor Parlamentului a fost de acord cu aderarea.

"Schegen este pentru noi toţi, este unul din lucrurile care face Europa tangibilă pentru cetăţeni şi nu ar trebui să ne atingem de asta sub nicio formă. De fapt, mă întreb de ce aderarea României şi Bulgariei pare că a fost suspendată. De asemenea, în Parlament majoritatea a fost de acord cu aderarea României şi Bulgariei, a fost intens dezbătută la Consiliu. Aparent, acum a fost suspendată, este mare păcat", a declarat miercuri Keller la un seminar pe tema migraţiei şi azilului la Bruxelles, la care au particitat aproape 200 de jurnalişti europeni.

Sylvie Guillaume, din grupul socialiştilor şi raportor pe tema ţărilor de origine sigure, crede că aplicarea regulilor spaţiului Schengen reprezintă rezolvarea parţială a crizei refugiaţilor, prin întărirea graniţelor externe şi permiterea circulaţiei libere în interiorul spaţiului Schengen.

"Eu tind să spun că dacă luăm toate resursele care ţin de regulile Schengen şi ne folosim de acestea, deja am avea o parte din soluţie. Nu este ceea ce unele state membre îşi doresc, dar am putea vedea o îmbunătăţire. Personal, şi cred că grupul meu este de acord, cred că nu este necesar să testăm un nou tip de Schengen între ţările mari şi cele mici. Trebuie să ne gândim de ce a apărut Schengen în primul rând, a fost despre controlul graniţelor externe pentru a permite mişcarea liberă în interior, ceea ce nu e cazul în ceea ce priveşte graniţele externe", a spus Guillaume.

Socialista a mai spus că este necesară o politică europeană comună în privinţa migraţiei şi azilului pentru rezolvarea crizei refugiaţilor. Jose Manuel Fernandes, din grupul popularilor europeni, raportor special al Ombudsmanului european pe tema Frontex, este de părere că graniţele externe ale Uniunii Europene trebuie întărite, iar căderea spaţiului Schengen înseamnă, de fapt, căderea Uniunii Europene.

"Căderea Schengen înseamnă căderea Uniunii Europene. Trebuie să îmbunătăţim ce avem în materie de graniţe externe, este o obligaţie a statelor membre şi a întregii Europe. Trebuie să oferim securitate Europei şi putem face asta prin întărirea graniţelor externe", a spus Fernandes.

Sursa: Mediafax

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *