Eveniment

Patriarhia Română şi cea a Ierusalimului s-au împăcat după aproape trei ani

O delegaţie a Patriarhiei Române s-a întâlnit la Ierusalim, cu binecuvântarea PF Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, în 2-3 februarie, cu Preafericitul Părinte Teofil al III-lea, Patriarhul Ierusalimului, însoţit de Înaltpreasfinţitul Arhiepiscop Aristarh de Constantina şi Înaltpreasfinţitul Arhiepiscop Metodie de Tabor, pentru restabilirea comuniunii depline dintre cele două Patriarhii, informează Patriarhia Română, într-un comunicat de luni seară.

"În urma celor trei runde de convorbiri (Bucureşti, decembrie 2012; Ierusalim, februarie 2013; Ierusalim, iulie 2013), desfăşurate în spirit de frăţietate şi respect reciproc, s-a ajuns la semnarea de către Patriarhul Ierusalimului şi Patriarhul României a unui Acord patriarhal de restabilire a comuniunii bisericeşti depline", mai arată sursa citată.

Acest Acord a fost semnat, la Bucureşti, de către Preafericitul Părinte Patriarh Daniel, în 2 februarie 2014, şi la Ierusalim, de către Preafericitul Părinte Teofil al III-lea, la 3 februarie 2014, precizează Patriarhia.

Delegaţia Patriarhiei Române la Ierusalim a fost alcătuită din Înaltpreasfinţitul Părinte Mitropolit Nifon, Arhiepiscopul Târgoviştei şi Exarh patriarhal, Preacucernicul Părinte Profesor Viorel Ioniţă, consilier patriarhal onorific, şi Preacucernicul Părinte Michael Tiţa, consilier patriarhal pentru relaţii bisericeşti şi interreligioase. La întâlnire a fost prezent şi Preacuviosul Părinte Arhimandrit Timotei Aioanei, Exarh cultural al mânăstirilor din Arhiepiscopia Bucureştilor şi Mare Eclesiarh al Catedralei Patriarhale din Bucureşti, care a devenit noul Superior al Aşezămintelor româneşti de la Locurile Sfinte.

În numele PF Daniel, Părintele Mitropolit Nifon a reînnoit invitaţia adresată Patriarhului Ierusalimului de a vizita Patriarhia Română în octombrie 2014. "Preafericitul Părinte Patriarh Teofil a acceptat cu bucurie această invitaţie. La sfârşitul întâlnirii, Patriarhul Ierusalimului a oferit o agapă festivă delegaţiei Patriarhiei Române, ca un simbol al comuniunii restabilite", mai informează Patriarhia Română.

Patriarhia Ierusalimului anunţa, în 9 mai 2011, că a rupt relaţiile cu Biserica Ortodoxă Română, din cauza Aşezământul românesc de la Ierihon.

PS Ciprian Câmpineanul, episcop vicar patriarhal, declara atunci că Patriarhia Ierusalimului a reproşat Patriarhiei Române nerespectarea canoanelor prin construirea bisericii la Aşezământul de la Ierihon destinat cazării pelerinilor.

El a spus că Patriarhia Română a fost surprinsă şi totodată îngrijorată de decizia Sfântului Sinod al Ierusalimului privind ruperea legăturii canonice cu Patriarhia Română fără să fi avut loc o discuţie despre acest lucru.

Potrivit lui PS Ciprian Câmpineanul, întreruperea legăturii Patriarhiei Ierusalimului cu patriarhul Daniel şi scoaterea lui din diptice este o măsură extremă.

Totodată, PS Ciprian Câmpineanul a ţinut să precizeze că decizia de caterisire a părintelui Ieronim Creţu, reprezentantul Patriarhiei Române la Locurile Sfinte, este nedreaptă, întrucât el nu este în slujba Patriarhiei Ierusalimului.

"Biserica română nu va răspunde cu aceeaşi măsură şi va solicita acceptarea unui dialog cu patriarhul Teofil al III-lea al Ierusalimului", a subliniat PS Ciprian Câmpineanul.

Episcopul vicar patriarhal a mai spus că Aşezământul românesc de la Ierihom rămâne în proprietatea Patriarhiei Române. Decizia Sfântului Sinod al Ierusalimului se limitează deocamdată la faptul că patriarhul Ierusalimului nu-l pomeneşte pe PF Daniel, asta înseamnă că s-a întrerupt comuniunea liturgică.

Aşezământul românesc de la Ierihon are 300 de locuri. Acesta cuprinde o biserică, o casă pentru pelerini şi Centrul de studii biblice "Sfântul Ioan Iacob Hozevitul", construcţia începând în 1998.

Aşezământul a fost construit pe un teren pe care Biserica Ortodoxă Română l-a primit prin donaţie, înainte de Revoluţie, de la un credincios român stabilit în zonă. La acesta s-au adăugat şi altele limitrofe, ajungând în prezent la o suprafaţă de 3.000 de metri pătraţi.

Preacuviosul Părinte Arhimandrit Ieronim Creţu, reprezentantul Patriarhiei Române la Locurile Sfinte, a fost ales de către Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române, în 29 noiembrie 2009, episcop vicar patriarhal, cu titulatura Sinaitul.

Sursa: Mediafax.ro

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *