Timpul.md

Interviu 31 Mai 2019 | 16:43

Pavel Păduraru, ultimul redactor-șef al ziarului TIMPUL: „Înmormântarea presei românești din R. Moldova are loc la București, pe ploaie, departe de văzul lumii”

Ziarul TIMPUL a fost fondat în anul 2001 de către jurnalistul Constantin Tănase, fiind o importantă sursă de informare despre situaţia social-politică din R. Moldova și una dintre cele mai importante publicații care promova valorile naționale. De atunci până în prezent, ziarul nostru a ținut piept tuturor vitregiilor vremii, tuturor guvernărilor, care s-au perindat pe scena politică autohtonă, precum și tuturor atacurilor la adresa reporterilor noștri, care, în multe cazuri, au scos la iveală adevăruri îngropate de ani buni. În acest an, am fi atins majoratul, căci în toamnă ar fi trebuit să împlinim 18 ani. Însă, cum nimic nu este veșnic în această lume, iată că și timpul TIMPULUI a luat sfârșit. Ziarul de astăzi, 31 mai 2019, pe care îl țineți în mână, este ultimul număr al acestei publicații.  

În interviul de mai jos, jurnalistul Pavel Păduraru, cel care de mai bine de un deceniu a schimbat destine prin investigațiile și editorialele sale, iar în ultimii doi ani a fost redactor-șef al TIMPULUI, vorbește deschis despre mass-media și politica autohtonă, precum și despre cauza adevărată a închiderii ziarului.

„Presa este împărțită între trei clanuri: pro-guvernare, pro-rus și pro-Năstase&Sandu”

- Dle Păduraru, ați scris mult despre manipulare în romanul „Moartea lui Igor Alexandrovici”, apărut la sfârșitul anului 2017, la Editura Paralela 45. Cum se manifestă manipularea în politica, dar și în presa din R. Moldova?
- Nu pot să zic că am scris mult despre manipulare, pentru că aceasta a fost, de fapt, ideea de bază sau piatra de temelie în romanul „Moartea lui Igor Alexandrovici”. De bine de rău, cred că e timpul să percepem cu toții că omenirea este controlată atât la nivel global, cât și individual, din ce în ce mai mult. Dacă lucrurile nu se vor schimba în această privință, dar, din păcate, nici nu adie a așa ceva, degrabă nu vom mai fi oameni, ci doar niște unelte în mâinile arhitecților noii lumi. Fiind supuși unei spălări de creier permanente și constante, oamenii își pierd mai întâi demnitatea și apoi capacitatea de a-și aduna gândurile. În cele din urmă, se duce naibii rațiunea – cel mai scump dar pe care îl avem de la Dumnezeu sau, dacă El nu vă place, de la natură. Analizând atent tot ce se întâmplă în jurul nostru, observăm că manipularea a devenit hrana spirituală a lumii moderne. Iar tragedia cea mai mare, care ne bate la ușă, dar pe care nimeni nu o aude, de parcă am trăi într-un trib de surdo-muți, constă în faptul că educația modernă caută să ne zombeze copiii, să ni-i transforme în monștri. Zicala cu „cei șapte ani de acasă” nu mai are valabilitate în ziua de azi în cele mai multe familii. În „Moartea lui Igor Alexandrovici” vorbesc despre manipulare, în general, atât economică și politică, cât și socială sau artistică. Pentru că fiecare om, robotizat de mașinăria internetului, se lasă condus inconștient de clișeele societății, care, la rândul său, e controlată de guvernare sau de unele instituții internaționale, care nu au întotdeauna cele mai ortodoxe intenții. La un nivel mai înalt, alte organisme, fie europene, fie americane, fie rusești, în calitate de exponente ale marilor puteri, manipulează guvernările fiecărui stat în parte. Știu că nu se răspunde atât de lung la o întrebare, da, vă rog, să aveți răbdare să mă ascultați încă un pic. Situația aceasta se observă lesne și în politica moldovenească, unde fiecare cugetă după cum i se dictează de sus și nimeni nu are un cuvânt ferm de spus. Dacă și există un oarecare om care controlează R. Moldova, după cum spune povestea, acesta, pentru a-și păstra puterea, trebuie să plătească și el tributul necesar unor forțe din exterior, care închid ochii la toate păcatele sale. Nu vreau să fac nicio teorie a conspirației, dar așa funcționează o lume fără valori, o lume în care – o spun cu tot regretul – unele tradiții naționale sacre sunt înlocuite cu niște pseudovalori tâmpite și artificiale, care ne împing în hău, care ne ajută doar să regresăm din punct de vedere moral și spiritual. Cât privește presa de la noi și nu numai, ea reprezintă în mare parte una dintre cele mai bune arme ale clasei politice și ale mediului de afaceri în scopul îndobitocirii cetățenilor. Când omul latră, dar nu vorbește, cineva triumfă... În afară de publicațiile de specialitate, chiar aș vrea să cred că mai avem un ziar sau două independente, însă am unele îndoieli în această privință. Poate cu mici excepții, presa de la noi este împărțită în trei clanuri: pro-guvernare, pro-rus și pro-Năstase&Sandu. Și fiecare om în parte este manevrat de ziarul sau televiziunea căreia îi permite să-i controleze mintea, în funcție de preferințele sale politice. Am avut și câteva ziare proromânești, dar, din păcate, vremea la București e cam sumbră și înmormântarea are loc pe ploaie, departe de văzul lumii. E mare ceață și furtună în ultimul timp acolo, de aceea deocamdată nu e clar ce se vede la orizont și de ce România a renunțat să sprijine presa proromânească în acest an. N-aș vrea să cred că Rusia a obținut într-adevăr un control atât de mare asupra guvernării de peste Prut, după cum vorbesc gurile rele...

„E greu să supraviețuiești cu obrazul curat în calitate de jurnalist în R. Moldova”

- Totuși, în statul nostru, ce au în comun mass-media și politica?
- Sunt două surori vitrege și murdare, care încearcă să se spele una pe alta cu noroi. Așa se întâmplă atunci când presa e controlată. V-o spun din proprie experiență – e foarte greu să supraviețuiești cu obrazul curat în calitate de jurnalist în R. Moldova. Mă bucur că există unele portaluri media, în special Anticoruptie.md, Investigatii.md și altele, unde jurnaliștii reușesc totuși să-și facă meseria corect. În rest, spuneți-mi și dvs. dacă există vreo televiziune, de exemplu, care să vă inspire maximă încredere și să nu vă facă să verificați și din alte surse informațiile pe care le difuzează și care vă interesează.

„Dacă alegi jurnalismul de investigații, trebuie să-i pui verigheta pe deget”


- De mai bine de doi ani, cititorii noștri se întreabă de ce nu mai faceți investigații pentru TIMPUL? Ce v-a determinat să renunțați la genul care v-a consacrat?
- Jurnalismul e un măr, care nu-mi place, și pe care niciodată nu mi-am dorit să-l gust. Dacă aș putea exista din literatură, cred că aș fi fericit. Dar, vorba aia, pofta vine mâncând. Prima investigație am făcut-o prin 2007, dacă nu greșesc, mai mult de nevoie, decât de voie, încercând să salvez de pușcărie o femeie în vârstă și foarte bolnavă, care fusese condamnată la 13 ani de detenție, deși era nevinovată. Mai bine zis, fiul ei, dorind să pună mâna pe apartamentul, pe care îl împărțea cu maică-sa, a găsit ieșire la poliție pentru a înscena o tentativă de omor asupra sa, comandată, chipurile, de mama lui. Îmi amintesc că pe atunci toată presa vuia și arunca cu pietre în sărmana femeie și îl mângâia pe creștet, victimizându-l, pe fiul ei. Întâmplarea a făcut să mă întâlnesc cu cineva din apropiații doamnei și de aici a pornit prima mea investigație care, slavă Domnului, s-a sfârșit cu rezultatul așteptat – femeia a fost grațiată peste doar câțiva ani, în urma materialelor mele din ziar. Atunci, dându-mi seama în ce societate de rahat trăiesc, am îndrăgit jurnalismul de investigație și de aia m-am specializat în acest domeniu. De ce am renunțat apoi? Pentru că în 2015 am vrut să-l apuc pe Dumnezeu de picioare și el m-a așezat cumincior la loc. Nu-mi cereți explicații, căci toată povestea asta ține de viața mea privată. În același timp, în ultimii doi ani mi-am propus să fac tot posibilul pentru a menține la suprafață ziarul TIMPUL (scris pe hârtie!), așa cum ni l-a lăsat Constantin Tănase. Se aud multe critici împieptoșate la adresa noastră, dar vă asigur că ele vin din partea celor, care nu ne-au citit (ziarul pe hârtie, repet!), aici unde au avut posibilitatea să-și expună părerile reprezentanții și admiratorii tuturor partidelor din R. Moldova. În ciuda acestui tumult de bârfe, în ultimul timp, redacția ziarului tipărit TIMPUL a încercat să dea dovadă de obiectivitate, așa cum puține ziare de la noi își pot permite să o facă. Echidistanța însă înseamnă otravă pentru simandicoșii încostumați, care cred că au mai multă putere decât se cuvine. Din lipsă de bani, TIMPUL a avut în ultima perioadă doar doi reporteri, din care cauză recunosc că uneori nu am avut timp nici să dorm sau să mănânc, darămite să fac investigații. Jurnalismul de investigații îți fură absolut tot timpul, te expune multor riscuri și, dacă-l alegi, trebuie să-i pui verigheta pe deget și să renunți la viața privată.

„Devenim cu toții pacienții unei case de nebuni”


- De ce ați rămas fidel acestei publicații tipărite peste un deceniu, chiar dacă în ultima vreme presa scrisă pierde din ce în ce mai mult teren?
- Eu am rămas fidel lui Constantin Tănase. Deși nu cred că dincolo de moarte mai are cineva interes pentru niște chestiuțe atât de mărunte, cum ar fi soarta unei gazete, totuși anume acest ziar a însemnat viața lui Tănase. „Sunt jurnalist, rezist!”, se certa el cu boala în fața morții în jurnalul scris în ultimele sale zile. Și pentru că Tănase mi-a dăruit multă încredere atâta timp cât a fost în viață, m-am simțit și eu obligat în fața sa și a cititorilor noștri să-i continui munca. Cunosc mulți oameni care nu citesc alte publicații în afară de TIMPUL (scris pe hârtie – e important ceea ce zic!) și pe care chiar n-am vrut să-i dezamăgesc.

- Mai există vreo șansă ca presa scrisă din R. Moldova să supraviețuiască în condițiile mass-mediei autohtone din prezent?
- Nu e vorba de mass-media autohtone, pentru că și în alte țări presa scrisă își pierde cititorii odată cu dezvoltarea internetului. Îmi pare rău să constat că, în ultimul timp, oamenii noștri ignoră ziarele și preferă să se informeze doar din mediul online, care e plin de știri false. Sunt foarte mulți cei care nici nu cunosc portalurile de știri profesioniste și dau crezare tuturor aberațiilor. Și atunci ei nu mai cred în nimic, adică au dubii cu privire la orice apare pe internet. În consecință, debandada pune stăpânire pe mentalitatea colectivă și astfel devenim cu toții pacienții unei case de nebuni. O altă problemă, care se face neobservată, este că textul dintr-un ziar rămâne intact, pentru că „ce scrii cu penița nu tai cu bărdița”. În schimb, administratorii unui site pot oricând le vrea mușchiul să șteargă un text sau să facă în el orice fel de modificări. Prin urmare, în opinia mea, orice instituție, care se respectă, ar trebui să găsească resurse pentru a investi într-un ziar, deoarece istoria se scrie pe hârtie, nu pe internet. Dacă însă vorbim despre șansele de supraviețuire ale presei scrise independente, situația e mult mai complicată... Avem nevoie de jurnaliști profesioniști, care să poată realiza materiale inedite și foarte interesante cu o remunerare mai modestă, dar și de finanțatori dispuși să investească într-o astfel de afacere.

„Ziarul nostru a fost pus la pământ de România-Mamă”


- De ce ziarul TIMPUL își încheie activitatea?
- Inclusiv din motivele despre care vorbeam mai sus. În afară de aceasta, și agenții economici renunță la publicitatea în ziare, pentru că există „domnul internet”. Dar lucrul cel mai bizar și îngrijorător în această privință se ascunde pe malul celălalt al Prutului. TIMPUL și alte mass-media importante („Contrafort”, „Limba Română”, ProTV ș.a.) au rămas în acest an fără finanțare din partea Guvernului României. Așa ceva nu cred că s-a mai întâmplat vreodată. Adică, ziarul nostru, care, tot anul trecut, număr de număr, a promovat Anul Centenar, care întotdeauna își informează cititorii despre colaborarea dintre București și Chișinău, a fost pus la pământ nici mai mult, nici mai puțin de România-Mamă... De asemenea, „Contrafort”, cea mai valoroasă revistă de literatură română ce apare în R. Moldova, a rămas în pragul falimentului, mulțumită României. Ca să fiu sincer, dacă până acum, când auzeam că Federația Rusă are o influență mare asupra Bucureștiului, căutam să fac vreo glumă sau să zâmbesc, acum chiar nu găsesc altă explicație. M-aș bucura sincer dacă aș greși! Am mai auzit prin târg că și Andrei Năstase ar fi depus mai multe plângeri contra TIMPULUI la Ministerul pentru Românii de Pretutindeni. Dacă e adevărat, atât omul, cât și situația sunt pur și simplu jalnice. Pe de o parte, acest lucru demonstrează că Andrei Năstase nu citește ziarul TIMPUL (scris pe hârtie!), împotriva căruia s-ar fi pronunțat. Pe de altă parte, ar fi mare păcat dacă autoritățile române ar ține cont mai mult de declarațiile unui om dezinformat, indiferent cum îi zice, decât de promovarea ideii românești într-o Moldovă influențată considerabil de Moscova. Îmi pare și mai ciudat faptul că nici secretarul de stat din cadrul ministerului vizat, Victor Alexeev, născut în Basarabia, nu a catadicsit să facă dreptate ziarelor proromânești. În schimb, din informațiile pe care le dețin, un portal de știri, care îl susține pe Năstase, dar care are mult mai puțini cititori decât TIMPUL, a primit finanțare suficientă. N-am intenția de a critica pe nimeni dintre colegii mei de la alte mass-media, nici pe Andrei Năstase, fiindcă fiecare își duce crucea sa, dar precizez anumite detalii pentru a se înțelege cât de subiectivă și inexplicabilă a fost decizia Ministerului pentru Românii de Pretutindeni cu privire la finanțările acordate în acest an.

„Frații noștri de peste Prut au ajutat PSRM-ul să câștige mai multe voturi la următoarele alegeri”


- Odată cu dispariția ziarului TIMPUL, mass-media proromânești din R. Moldova pierd mult teren. Cum ar putea afecta societatea această stare de lucruri?
- Bucureștiul a băgat în acest mod un prețios as în mâneca lui Igor Dodon și a forțelor proruse din R. Moldova. Cu alte cuvinte, frații noștri de peste Prut au ajutat PSRM-ul să câștige și mai multe voturi la următoarele alegeri, victorie pentru care se vor ciocni multe pahare la Kremlin. Nu-mi vine să cred că autoritățile de la București au făcut un cadou atât de frumos Rusiei, iar nouă – naivilor - ne-au tras o palmă, arătându-ne că lor nu le convine Unirea și, respectiv, nici creșterea numărului de unioniști dincoace de Prut. Probabil, declarațiile, care se fac la acest capitol, nu sunt decât vorbe în vânt sau afirmații populiste deșarte. Cel puțin, la aceste gânduri mă trimite decizia, despre care vorbim, a Ministerului pentru Românii de Pretutindeni.

„Regret că nu am reușit să-i conving pe mulți critici să citească ziarul pe hârtie”


- În ultima perioadă, ziarul TIMPUL a fost acuzat, în repetate rânduri, că ar susține anumiți lideri sau partide politice. Cum explicați acest fenomen?
- TIMPUL a susținut întotdeauna, chiar și pe vremea lui Tănase, politicienii și formațiunile politice proromânești, pentru a menține curentul unionist și a apăra valorile naționale. Dacă unele dintre aceste partide și-au schimbat macazul, niciodată nu le-am ținut parte. În ultimii ani însă am decis să dăm dovadă de obiectivitate din toate punctele de vedere în ceea ce privește politica internă, pentru că în R. Moldova a început să domine haosul, pentru că nu avem nicio forță politică sănătoasă, pentru că oamenii nu mai cred în nimeni și pentru că toți alegătorii știu că sunt mințiți. De aceea am publicat numeroase materiale de opinie pro și contra tuturor partidelor importante de la noi, lăsând cititorii să tragă concluzii. Singurul partid căruia nu i-am adus niciodată lauri a fost PSRM, pentru că echipa lui Dodon, în afară de faptul că e cam certată cu legea la fel ca și alții, reprezintă în plus o grupare antinațională și un pericol pentru ideea românească. Cititorii noștri (adevărații cititori ai ziarului scris pe hârtie!) pot confirma că nu au fost influențați sub nicio formă să voteze pe cineva anume. Prin urmare, dacă vorbim despre obiectivitate și echidistanță în presa scrisă din R. Moldova, ziarul TIMPUL din ultimii ani (scris pe hârtie!) a fost un exemplu destul de reușit, în măsura în care a fost în stare să existe timp de doi ani cu numai doi sau cel mult trei reporteri, din cauza problemelor financiare cu care s-a confruntat.

- S-a aflat totuși vreun politician în spatele TIMPULUI?
- Bineînțeles. S-au aflat cei care aveau nevoie de materiale publicitare în campaniile electorale. De altfel, cine dintre oamenii noștri politici credeți că ar fi fost interesat să se afle în spatele unui ziar (adică să-l sprijine financiar), care nu susține nicio forță politică?

- Care este cel mai mare regret pe care-l aveți în calitate de redactor-șef?

- Faptul că n-am reușit să-i conving pe mulți critici de-ai noștri să jertfească șapte lei și să citească ziarul pe hârtie.

- De ce repetați atât de des „ziarul pe hârtie”?
- Pentru că am fost responsabil doar de ziarul pe hârtie, de ZIARUL TIMPUL al lui Constantin Tănase.

- Cu ce vă veți ocupa în continuare?

- Vreau să duc la bun sfârșit unele investigații, pe care nu am reușit să le închei. În rest, să vedem dacă va ploua mâine și din ce parte va bate vântul.
 

Pe aceeaşi temă

Versiune completă web Înapoi sus