PE ARBORUL TĂCERII…

Într-adevăr, pare că s-ar fi dat un mot d’ordre ziarelor liberale şi afiliaţilor de a păzi un silenţiu tăcut sau o tăcere silenţioasă, după cum ar zice dl Pantazi Ghica, asupra activităţii acestei sesiuni extraordinare, în care s-a pus la cale chestiunile
cele mai grave pentru viitorul României.

Această tăcere se manifestă prin deosebitul interes etnologic ce-1 arată ziaristica pentru regiuni depărtate, unele pentru
Bosnia şi Herţegovina, altele pentru Afganistan şi pentru îndrăzneţul Şir-Ali, încât, urmându-se această metodă de-a discuta chestiunile, vom ajunge mai departe, până ce concertul penelor oficioase va ajunge la o simfonie asupra descoperirilor din Africa Centrală; iar triburile negrilor vor avea onoarea de a întuneca prin importanţa lor pierderea unei bucăţi din pământul patriei.

Astfel, pe când turcii împresurau Bizanţul, înăuntru se discuta şi se certa asupra unor subtilităţi teologice, iar azi, când
slavismul loveşte cu talazurile sale de invaziune corabia statului român, pasagerii acestei corăbii fără busolă şi fără ancoră,
corupta generaţie de astăzi începe a avea un semnificativ interes pentru chestiuni de pură etnologie. În zadar s-au ridicat glasuri
spre a arăta că într-altă direcţie ar fi trebuit să pornească corabia, că vâslaşii au apucat pe unde talazurile sunt mai mari şi stâncile
mai primejdioase; societatea din corabie, superficială şi plină de zădărnicii, nu încetează de a se certa pentru cea mai bună
formă a organizaţiei omeneşti, pe când nu are nici pe cea mai rea, sau tace atârnându-se de câte o cruciuliţă rusească.

Deci, Basarabia s-a dus de unde nu se va mai întoarce, în surul negrei străinătăţi. În zadar moldoveanul va mai privi în zile
senine din vârful Ceahlăului în zarea depărtată Ismailul, Cahulul, Bolgradul şi ţărmurile Mării Negre, în zadar va vedea departe, ca margine a orizontului său, Cetatea Albă şi Chilia; ceea ce va vedea din punctul din care Alexandru Voievod cel Bun va fi rotit ochii pentru a-şi măsura ţara cu agerimea lor, ceea ce va vedea va fi pământ înstrăinat. În zadar îşi va aduce aminte omul cunoscător de cele trecute, cum că, tari ori slabi, în trecut nu s-a găsit unul dintre noi care să consfinţească pierderea pământului sfânt al patriei, astăzi va găsi sute de oameni, aleşi în Sfatul Țării, care au căutat zile întregi formula ca să scape de acel pământ, căutând a masca cu fraze patriotice lipsa lor de statornicie şi de bărbăţie, lipsa lor de adevărat şi energic patriotism.

Iar poporul? Poporul tace, petrece cu jucării, cu parade, cu intrări triumfale; poporul, care şi-a vărsat sângele şi aurul pentru a ţine pe umere o politică nesocotită şi criminală, va găsi în fraze jurnalistice, în laudele linguşitorilor săi, în panglicăriile
demagogiei făţişe şi a celei mascate o despăgubire meritată pentru pierderi reale şi ireparabile.

Aceiaşi oameni care vorbesc totdeauna de dânsul, se numesc reprezentanţii lui par excellence şi găsesc neapărată
consultarea lui dacă un profesor ignorant a fost dat afară sau un cetăţean beţiv a mâncat bătaie la alegeri, aceiaşi oameni găsesc
cu totul de prisos de a-1 consulta când e în joc soarta lui întreagă. Pentru România chestiunea că domnii Vizanti sau Daniileanu îşi pierd posturile sau că un guvern a avut candidaturi oficiale sunt lucruri de zece ori mai importante decât pierderea a trei ţinuturi şi anexarea unei ţări a cărei cultură va costa minimum două sute de milioane.

Şi care e motivul că nu se consultă ţara tocmai când e mai mare trebuinţă de aceasta? Pentru că sunt ruşii în ţară – răspunde dl Holban, viitorul prefect din Dobrogea cu 1500 de franci pe lună.

Pentru că sunt ruşii în ţară. Dar oare Senatul n-a fost dizolvat asupra intrării ruşilor, iar actualul Senat n-a fost ales pe când
talazurile invaziei acoperiseră Moldova? Oare nu tocmai corpul acela, care ar fi putut rezista, care ar fi putut împiedeca acţiunea
fatală a unui guvern vitreg, a fost dizolvat spre a se convoca altul într-un termen mai scurt de cum prevede legea şi sub imediata impresie a invaziei? Fost-a cineva care să spună poporului în ce stare vor ajunge fraţii lui din Basarabia cedată, pentru a-i trezi instinctul de conservare şi bărbăţie?

Rusia a intervenit cu generozitate în neliniştile din Bulgaria şi Herţegovina, căci substratul material al
neorânduielilor din Turcia a fost, ca totdeauna, o chestiune economică. Dar oare ştie dl Holban, prefectul de Tulcea, ce e în Rusia?
Nu e acolo poporul supt şi istovit de tot felul de dări nedrepte, nu a devenit ţăranul rusesc chiar un adevărat rai? Nu e
arbitrariul agenţilor guvernului mai mare decât al celor turceşti, nu lipsesc toate garanţiile siguranţei şi libertăţii personale?
Relele Turciei moscovite, sub care încape Basarabia, sunt cu mult mai mari decât ale Turciei balcanice. Neliniştile din
Bosnia, Herţegovina şi Bulgaria sunt pe zece părţi întrecute de cele din ţinuturile Cirigin din gubernia Voronej, Cernîgov şi altele din Rusia. E destul ca ţăranul să fie acolo nemulţumit cu soarta lui pentru ca guvernul rusesc să prefacă ţara într-un pustiu. În momentul în care ruşii au plecat spre a elibera Orientul, limba polonă se alunga din oficiile Poloniei, tipărirea de cărţi în limba ruteană era oprită; era oprit chiar de-a cita

în note la scrieri istorice textul unor documente vechi, scrise în limbă malorosiană; era oprit cu asprime de a cânta concerte arii
malorosiane.

Sub forma monarhiei absolute domneşte cel mai mare arbitrariu administrativ; se rusifică cu sila tot ce nu e moscovit; biserica a devenit o poliţie a conştiinţei care închide în temniţe mii de oameni de altă religie; pentru o vorbă liberă sau un şir liber tribunalele dictează pedepse neomenoase, condamnă la muncă silnică în minele de plumb fete în vârstă aproape
copilărească şi băietani de pe băncile şcolii, pentru nimicuri, pentru credinţe care au trebuit să se nască ca idealuri nerealizabile în întunericul acelor internate în care semicultura şi pospăiala e un mijloc pentru o mai adâncă barbarie decât aceea a unui popor primitiv.

Şi acestea nu le spunem noi; le spune un rus chiar, un profesor de universitate, dl Dragomanov, care a fost destituit din
catedra sa de la Kiev pentru că a încercat a scrie asupra limbii malorosiane. Şi dacă o asemenea soartă aşteaptă pe slavi chiar în împărăţia Moscului, ce soartă îi va aştepta oare pe bieţii români din Basarabia!

Cu toate că o străinătate neagră şi neîndurătoare, barbară şi robită şi-a întins ghearele asupra unei părţi din ţara noastră,
Camerele actuale au autorizat, neautorizate ele însele, cedarea provinciei, fără a crede de cuviinţă de a consulta poporul. La ce
trebuie să ştie poporul sub ce soi de stăpâni va ajunge o parte a lui, sub ce stăpâni e ameninţat de a cădea întreg?

Câteva numiri schimbate ale uliţelor Bucureştilor, câteva cântece ale muzicii militare, o reprezentaţie gratis la teatru şi
căpătuirea patrioţilor în Dobrogea îi vor lua ochii. Apoi mai e chestiunea Afganistanului şi a Africii Centrale, care ne interesează pe toţi într-un grad cu mult mai mare, alcazarul Ionescu, unde vor veni celebrităţi care să netezească neplăcutele încreţituri ale frunţilor sibarite şi să readucă râsul pe buzele stâlpilor de cafenele care pun la cale ţara şi soarta naţiei.