Artă

Personala lui Mihail Mungiu

La Galeria „Brâncuşi”, Mihail Mungiu a expus peste 150 de lucrări în ulei pe pânză şi carton. Creaţiile sale au fost admirate şi apreciate acasă de oameni de cultură, dar şi de pictori de expresie rusă. În cadrul vernisajului de ieri au luat cuvântul Ludmila Toma, critic de artă, plasticianul Sergiu Cuciuc ş.a. La acelaşi eveniment, criticul Tudor Braga a avut să susţină: „Pictura lui Mihail Mungiu este senină şi transparentă, la fel ca pictura impresioniştilor. Este un artist plastic sincer şi proaspăt, care nu se lasă momit de moda contemporană. El e un realist, dar unul specific, dintre acei care a trecut şcoala artei adevărate. De fapt, nudurile pe care le-a prezentat la expoziţie, eu le-aş fi scos…”.

Majoritatea tablourilor expuse reprezintă peisaje şi naturi statice, acestea fiind intercalate cu nuduri şi portrete. „Ca să pictezi, trebuie să fii emotiv. Iar acest dar îl întâlnesc numai în natură”, ne-a spus autorul vernisajului. El a mai adăugat că, prin pictura sa, urmăreşte trei obiective de bază: simplitatea, libertatea şi culoarea. Anume de aceste trei dimensiuni artistul se conduce încă de la debutul său în pictură, din anul 1984.
Pe parcursul anilor, Mihail Mungiu şi-a mai expus lucrările în România şi Ucraina, de asemenea, are lucrări în colecţii din Coreea de Sud, Danemarca, Federaţia Rusă, Finlanda, Israel, SUA, Ucraina şi alte ţări. Câteva titluri de picturi sugestive sunt „Trandafiri” (ulei pe carton), „La marginea satului” (ulei pe pânză), „Jucăuşa” (ulei pe pânză).

Fiind întrebat ce aşteptări are de la această expoziţie, pictorul ne-a spus că îşi doreşte să se vadă dintr-o parte, ca un simplu spectator care vrea să aprecieze lucrările lui Mihail Mungiu.

Personala se va desfăşura până pe 10 ianuarie.

Oleg Carp

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *