Cultură

Peste 100 de persoane au luat parte la concursul de eseuri dedicat creaţiei lui Grigore Vieru

Participanţii au avut la dispoziţie o oră şi jumătate pentru a-şi încerca puterile. Ei au fost îndemnaţi să aleagă una din cele patru teme propuse.

„Oscilez între varianta unu: „Dacă nu ar fi iubirea m-aş teme de viaţă” şi desigur varianta trei: „Omul are un singur prieten – mama şi un singur duşman – moartea”, „Este poetul care ne reuneşte pe toţi într-un unison desăvârşit, abordează în poezia sa toate temele de care poporul nostru este îndrăgostit”, „Pentru că-mi place să-l citesc pe Vieru, pentru că este al nostru şi merită citit.”, au spus câțiva dintre participanți.

La eveniment au participat şi copii, care au ţinut să recite versurile poetului înainte de a scrie eseul. „Îmi plac foarte mult operele lui Grigore Vieru. Este un poet al neamului nostru”, a spus o copilă.

„Pentru categoria de vârstă de la zece la 16 ani am formulat o temă pornind de la un text poetic. Pentru categoria de vârstă de la 17 ani în sus am propus câteva variante de aforisme”, a menționat lectorul universitar din cadrul Universității de Stat din Moldova (USM), Marcela Adam.

Lucrările vor fi evaluate în două etape, mai întâi vor fi triate de profesorii universitari, iar ulterior de către un juriu, din care fac parte scriitorii, compozitori, interpreţi şi critici de teatru.

„Am invitat toţi doritorii să-l cinstească altfel pe Grigore Vieru, scriind un eseu în baza creaţiei poetului. Astfel, noi vom realiza obiectivul acestui concurs, de a promova, de a populariza opera lui Vieru. Este un scriitor pe măsura tuturor, nu cred că există vreo persoană matur sau copil care nu se identifică, care nu se regăseşte în textul vierean”, a spus decanul Facultății de Litere din cadrul USM, Adriana Cazacu.

Concursul a avut la USM. Rezultatele vor fi anunţate pe întâi martie. Câştigătorii vor primi premii băneşti, cărţi şi dicţionare.

Sursa: trm.md

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *