Politică

Petru Burlacu: Modificările legislative au făcut o „gaură” în buget de 6 milioane de lei

– Care este cea mai stringentă problemă din orașul Cahul și necesită să fie rezolvată urgent?

– O problemă foarte mare pe care o avem de câțiva ani este comerțul stradal. Acesta nu este tipul de comerț cu amănuntul, dar din autocamioane sau mașini mai mici. Chiar dacă am reușit să construim o piață angro, se găsesc persoane care continuă să-și vândă marfa pe stradă, în afara pieței. Atunci când poliția din oraș era salarizată din bugetul consiliului raional reușeam să facem față vânzătorilor ambulanți. Dar, de pe 1 ianuarie 2013, practic, toată poliția este subordonată Ministerului de Interne, iar asta face ca rezolvarea problemelor să întârzie. În România și alte țări europene, poliția este subordonată consiliului local și acolo se lucrează mai eficient. De aceea, ar fi bine și la noi să se revină la ce a fost anterior.

– Care a fost bugetul localității pentru anul 2013 și cum au fost cheltuiți banii?

– În 2013, noi am avut un buget total de 52 milioane de lei. Dacă în anul 2012 am alocat pentru infrastructura drumurilor circa două milioane de lei, atunci anul trecut, pentru acest sector, am alocat peste patru milioane, iar starea drumurilor s-a îmbunătățit simțitor. Bani au mai fost alocați pentru reparații curente în instituții, pentru iluminarea stradală, renovarea parcului central.

În 2012 pentru orașul Cahul au fost alocate circa 80 milioane de lei, dar atunci erau finanțate atât gimnaziile, cât și liceele. Însă din ianuarie 2013 acestea sunt gestionate de Consiliul raional. Pentru anul 2014 avem un buget de 56 milioane de lei și ne bucurăm că acesta este în creștere față de anul trecut. Doar că acum avem alte probleme.

– Ce probleme au intervenit?

– Conform legislației, noi am adoptat bugetul pentru anul 2014 pe data de 14 decembrie. Dar pe 23 decembrie, parlamentul a modificat legea cu privire la taxele locale și de pe 1 ianuarie curent aceasta a intrat în vigoare. După ce s-au efectuat toate modificările, noi suntem într-un deficit de buget de circa 6 milioane de lei. Banii pe care i-am avut inițial erau destui pentru a asigura toate instituțiile cu salarii, căldură, lumină sau reparații curente în instituții, dar după schimbare, toate calculele au fost date peste cap. Parlamentul trebuia să prevadă această situație, iar acum ar trebui să readucă lucrurile la normal.

– În contextul reformei structurale efectuate la nivel național, care este situația instituțiilor de învățământ din oraș, după ce au trecut la autofinanțare?

– Această reformă a fost realizată cu scopul de a fi efectuate optimizări. La noi majoritatea instituțiilor se descurcă, iar unele fac chiar și economii. În Cahul situația este bună pentru că sunt destul de mulți copii și practic toate gimnaziile și liceele își continuă activitatea în regim normal. În oraș avem șase licee, dar unul dintre ele nu corespunde tuturor cerințelor și în curând va fi reorganizat în gimnaziu. Cred că, după ce au trecut la autofinanțare, aceste instituții se descurcă destul de bine.

– Orașul Cahul a beneficiat de mai multe proiecte finanțate de Fondurile de Dezvoltare Regională. Dar care sunt proiectele europene pe care ați reușit să le implementați în localitate?

– În ultimii trei ani am realizat trei proiecte pe bani europeni. Primul proiect a fost finanțat de Grecia, iar parteneri au fost România, Ucraina și Armenia. Este un proiect de eficiență energetică. Astfel, în Cahul, urmează să fie expertizate instituțiile subordonate primăriei. Un alt proiect implementat pe bani europeni ne va permite să avem în oraș un centru de informare turistică, iar bugetul pentru acesta este 70 de mii de euro. Sperăm ca centrul să fie doar un prim pas spre dezvoltarea turismului în regiune.

Cel mai valoros proiect ține de creșterea capacității de evacuare a deșeurilor din oraș. Noi suntem primii din țară care implementăm un asemenea proiect mai mare de un milion de euro, bani europeni. Proiectul urmează să fie realizat timp de 22 de luni, iar serviciul de salubritate din Cahul va beneficia de opt milioane și jumătate de lei cu ajutorul cărora vor fi cumpărate trei autospeciale pentru colectarea și evacuarea deșeurilor, dar și alte elemente care vor ușura activitatea lucrărilor.

– După inundațiile din ultimii ani, mai multe străzi din oraș au fost afectate. Ce activități ați întreprins pentru a îmbunătăți starea drumurilor?

– Calamitățile naturale din ultimii ani ne-au afectat într-o măsură destul de mare, dar am reușit să aducem drumurile în ordine. Chiar dacă nu le-am reparat pe toate, oricum acțiunile sunt îndreptate spre acest sector. Pentru noi reparația drumurilor și a trotuarelor era o prioritate, dar după ploile abundente, aceasta s-a transformat în una obligatorie.

La sfârșitul anului 2013 am câștigat un proiect din fondurile de gestionare regională care ne va permite să reparăm o porțiune de drum din oraș. Bugetul acestuia este de 40 de milioane de lei.

– Care este situația la capitolul asigurare cu apă potabilă a populației din oraș?

– În prezent, respectiv 97 la sută din populație este asigurată cu apă potabilă centralizată. La fel, circa 70 la sută din oraș este asigurat cu sistem de canalizare. Mai mult, rețelele și utilajele de pompare a apei au fost modernizate în ultimii 10 ani. Am reușit să facem toate acestea datorită unui credit, de circa două milioane de dolari, pe care l-am luat de la Banca Mondială. Ne dorim ca sistemul de canalizare să fie asigurat sută la sută, dar și pentru realizarea acestui scop va trebui să găsim finanțare.

– În anul 2012, orașul Cahul a fost numit capitala tineretului. Ce acțiuni întreprindeți pentru a motiva tinerii să rămână în localitate?

– În oraș noi avem multe colective de dansatori, două școli de sport, echipa de baschet „Gama Cahul” care este campioana Moldovei la baschet. Primăria le asigură sălile unde fac antrenamente, precum și transportul la competiții. Unele probleme le întâmpinăm la amplasarea terenurilor artificiale de minifotbal în cartierele din oraș, dar sperăm în acest an să le depășim, pentru ca la sfârșit de an să avem terenuri prin tot orașul. Cred că toate acestea ar trebui să-i motiveze să rămână acasă.

– Vă mulțumim!

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *