Timpul.md

Editorial 28 Iulie 2015 | 08:11

Petru Rareș, popa și generalul Alexei

Fragment din cartea „Ochiul lui Esop”, 2000

Moto:
Petru-vodă Rareș, fugind
prin târg prin Piatră
și gonindu-l pietrenii,
l-au fost agiungând un popă
și au tras Petru-vodă înapoi
în popă
cu arcul
și l-au lovit cu săgeata în adâncul șelii
și i-au dzis: „Întoarce-te, popo,
înapoi,
nu-ți lăsa liturghia nesfârșită”.
Iar după ce au venit Petru-vodă domnu
cu a doua domnie,
au scos ochii popii
Și pietrenilor acelor ce l-au gonit
și le-au făcut și blestem,
și afurisenie.
(Ion Neculce, „O samă de cuvinte”,
așăzate în chip de vers
de către Nichita Stănescu)

De treabă domnitori au mai avut cândva moldovenii – viteji și cu multă dreptate! – și legislația era pe măsura vitejiei și dreptății lor. Situațiile se rezolvau simplu: ai greșit în fața domnitorului și a Țării – jos căpățâna! Nici un fel de drepturile omului, de comitete Helsinki, societate civilă, stat de drept, opinie publică, comisii de monitorizare din partea Consiliului Europei și alte zorzonele democratice de acest gen. Să luăm, de pildă, povestea asta cu Petru-vodă Rareș, fiul viteazului domnitor Ștefan cel Mare și Sfânt, fiind demis, cum am zice noi astăzi, pe nedrept, bineînțeles, locuitorii din Piatra s-au pus să-l gonească cu pietre, de parcă nu le-ar fi fost domn lăsat de Dumnezeu și de parcă Dumnezeu nu ar fi putut să li-l mai trimită încă o dată domn peste ei. Și l-a sfătuit cu înțelepciune Rareș-vodă pe popă: „Întoarce-te, popo, înapoi, nu-ți lăsa liturghia nesfârșită”, dar popa, om prost și rău, fără simțul conjuncturii politice, nu i-a dat ascultare domnitorului și până la urmă a plătit pentru aceasta – Rareș-vodă vine la a doua domnie și îi scoate ochii. Și nu numai popii, dar și tuturor localnicilor care participaseră la acel act de hulă și umilință publică.

Frumoase timpuri, bune obiceiuri! Dreptatea se făcea pe loc, fără Procuratură, fără Curte de Apel, fără Curte Supremă de Justiție, fără interpelări la Parlament sau la Curtea Constituțională. Cel mazilit și hulit pe nedrept, când revenea în vechea funcție, nu-și făcea probleme și organiza niște represiuni politice de toată frumusețea. Și, repet, nu se temea de ziare, dacă or fi existat pe atunci, nu-l deranja reacția opoziției, nu se prea îngrijea de propria imagine în ochii electoratului. Cineva poate să zică că acelea erau timpuri barbare și nedemocratice. Poate, dar haideți să ne gândim și la altceva: cum, Dumnezeu, erau barbare, dacă Țara Moldovei pe atunci se hrănea singură, nu împrumuta bani de la organismele financiare internaționale, ba dimpotrivă, ea plătea tribut turcilor – care cu patru boi, încărcate cu aur, argint, diamante, blănuri, miere etc. și încă tot mai rămânea ceva, nu numai ca să nu moară moldovenii de foame, dar mai rămâneau resurse financiare și pentru a înălța mândrie și frumoase mănăstiri care au rezistat secole de le admirăm și astăzi! (Nu mai zic că pe atunci turcii ne furau fetele, iar astăzi acestea pleacă la ei de bună voie!). Iată, noi, de zece ani trăim într-un regim democratic, ne-am racordat la normele democratice ale Europei, turcii nu ne jefuiesc, de ce, dar, lumea stă fără pensii și fără salarii și nu se construiește nimic? Ce am făcut noi în acești ani în afară de aceea că am distrus fermele colhoznice? S-a înălțat în acești zece ani vreo mănăstire ca la Putna, am ridicat vreo casă de cultură, vreo școală, vreun spital? Atunci prin ce e mai democratic și uman un regim care nu poate construi nimic, dar numai distruge ceea ce a construit un regim totalitar și antidemocratic?

Parcă-i văd pe unii cum o să sară fripți la aceste vorbe ale mele: Tănase are nostalgia vechiului regim comunist, Tănase vrea să ne întoarcă spre barbaria medievală și cultivă stări de spirit antioccidentale! Stați, fraților oponenți, că nu e chiar așa. Eu mi-am amintit de această istorioară a lui Neculce în legătură cu altă situație. Citisem într-un ziar rusesc de orientare peceremistă că, dacă generalul Alexei revine în funcție, se va declanșa o campanie de represiuni politice, că Alexei va fi un fel de killer politic folosit împotriva noii opoziții. M-am gândit atunci să fac recurs la istorie, să văd cum procedau străbunii noștri în situații similare, adică cum proceda un mare demnitar când revenea în funcție după ce fusese demis pe nedrept. Și nu numai demis, dar umilit, hulit și compromis tot pe nedrept. După cum ați văzut în cazul lui Petru-vodă Rareș situația a fost rezolvată simplu: i-a scos ochii popii. Un alt slăvit domnitor, Alexandru Lăpușneanu, fiind restabilit în funcție s-a pus pe tăiat capete. Am putea continua cu exemplificările.

Aha! Vor sări alții, citind aceste rânduri: Tănase îl îndeamnă pe generalul Alexei la represiuni politice. Nu-i adevărat. Recunosc, sunt tare bucuros că s-a făcut un act de justiție și generalul Alexei a revenit în vechea funcție din care a fost mazilit de către fostul Guvern Sturza și de fostul ministru de Interne Catan. Când s-a făcut acea mare nedreptate, noi, aidoma, lui Vodă-Rareș, le spuneam hulitorilor lui Alexei: Țineți-vă, domnilor, de liturghia voastră și nu-l huliți pe general! Dar ți-ai găsit? Boieri fălcoși și învechiți în rele loveau fără milă în mazilitul general, zâne blonde de pe malul Bâcului dansau din buric în jurul acestora și înălțau afurisenii împotriva lui, dorobanți fricoși din fosta alianță de guvernământ scriau cărți de pâră către Pătru-vodă Lucinschi pentru a nu admite restabilirea generalului în funcție. Dar mare e Dumnezeu! Până la urmă s-a făcut dreptate. Și dacă noi ne bucurăm – căci, într-un fel, am contribuit și noi la restabilirea cumpenei dreptății, asta nu înseamnă că îndemnăm la represiuni și răfuieli-răzbunări. Dimpotrivă, dorim să se întroneze liniștea și pacea în această țară. Să trăim mai bine, mai frumos, mai democratic. Să nu se fure, și din banii munciți de noi să înălțăm mândre mănăstiri, școli luminoase , biblioteci, dar nu numai palate pentru hoți și bandiți.

În ceea ce privește paralela cu istoria povestită de Ion Neculce, lucrurile au o cu totul altă explicație-motivație: eu sunt încântat de trecutul nostru medieval, îi admir pe voievozii care au ctitorit și au păstrat această țară, chiar dacă uneori, pe la ospețe, omorau fără județ, dacă e să dăm exemplul lui Ștefan cel Mare. Dar cum ar fi trebuit să procedeze marele voievod cu haita de boieri care sfâșiau și beleau Țara? Să-i demită constituțional, să-i treacă în opoziție ca de acolo aceștia să-l poată beli pe el? Așadar, când în istoria noastră imediată se întâmplă lucruri urâte, eu prind a răsfoi cronicile bătrâne, căutând acolo acele răspunsuri pe care nu mi le poate da nici Consiliul Europei, nici NATO, nici Guvernul și Parlamentul de la Chișinău. Bineînțeles, nu cred că de mâine generalul Alexei ar trebui să înceapă a scoate ochii celor ce l-au fugărit cu pietre și articole de ziare, așa cum a procedat la timpul său Vodă-Rareș. Trăim totuși într-un stat de drept și există norme și metode civilizate de luptă împotriva boierilor, învechiți în rele, care pradă și belesc această țară. De ce să le scoatem ochii, când ei au nevoie de lumina lor, să zicem, pentru a lucra în întunericul minelor de la Cricova, de unde vor scoate piatră ca să înălțăm școli luminoase, spitale și case de cultură, mândre mănăstiri în care să ne rugăm bunului Dumnezeu pentru binele acestei țări? Și pentru iertarea păcatelor celor care au greșit în fața ei…

Eu așa înțeleg istoria – ca o carte de învățătură, dar nu ca un cod penal. Și prin ce este nedemocratică o asemenea înțelegere a istoriei noastre naționale?

Pe aceeaşi temă

Versiune completă web Înapoi sus