Timpul.md

Interviu 31 Ianuarie 2014 | 07:35

Pictorul Anatol Danilișin: „Când pictezi, trebuie să o faci cu suflet şi pasiune”

O zi de iarnă obișnuită, dar friguroasă. Am pornit la drum cu zâmbetul pe buze, pentru că mă îndreptam spre atelierul unui mare pictor Anatol Danilișin. Eram curioasă să văd cum își trăiește viața un artist și unde își creează minunatele sale opere. Eram în fața unui bloc cu patru etaje, pustiu și gol.

Am urcat trei etaje și, îndreptându-mă spre ușa pictorului, observ pe tulpina unui copac un ceas destul de vechi, agățat cu o bucată de sârmă ruginită. Privind la el, dintr-o dată am trecut într-o cu totul altă lume, desprinsă parcă din basme. În casa pictorului simt un miros de țigară și de bețișoare aromate, care redau o atmosferă primitoare și deosebită. Pe pereții camerei se găsesc tot felul de lucruri interesante și se pare că domnului Danilișin îi plac lucrurile vechi.

-Domnule Danilișin, care a fost prima lucrare a dvs. de care ați fost într-adevăr mulțumit?
-Prima mea lucrate a fost făcută la „Vatra Dornei” în 1992 la „Tabăra de creație” unde am fost invitat. Am avut un vis: eram undeva pe la Suceava și am văzut două raze care coborau din cer, iar a doua zi când m-am trezit am început să pictez, încercând să rup toate formele reale, într-o formulă abstractă. Acesta a fost prima mea lucrare, după care am început să particip la expoziții doar cu lucrări abstracte.

-Cine v-a insuflat dragostea față de pictură?
-Eu cred că tata. Când era mic, lui îi plăcea să modeleze din plastilină, să facă căluți, căprioare, cocoșei, era un om simplu, de la țară, dar care avea darul de a modela.

- Care este lucrul din acest atelier la care țineți cel mai mult?
- Aici pe perete este o lucrare de-a lui Igor Vieru în acuarelă, iar aceasta este pălăria lui, alături de pălăria pictorului Vasile Cojocaru, care a decedat acum un an. A fost un mare pictor! Covorul este foarte vechi, din satul meu natal, și cred că are peste o sută de ani. Țin extrem de mult la el.

-Cum supraviețuiește un artist la noi în țară?
-Daca ai în suflet dragostea de a picta, ori unde nu ai fi în lumea aceasta, încerci să te menții. Artiștii, din punct de vedere financiar, o duc mai prost. Cel mai important este dragostea pe care o depui în ceea ce faci. Când pictezi, trebuie să o faci cu suflet şi pasiune, dar dacă o faci pentru bani acesta nu este pictură!

-Mai țineți legătura cu artiștii de peste hotare?
-Desigur! Cu cei din București, Austria, Franța, Rusia, cu care fac schimb de lucrări și de informații.

- Aveți două fete. Ele pictează?
-Cea de 25 de ani pictează. A făcut Liceul de Arte la Bacău, România, a participat la expoziții și la Bacău, și la Chișinău. În ultima perioadă s-a mai lăsat de pictat, deoarece are copil, însă își dorește să revină în lumea artistică.

-Cum îmbinați pictura cu familia? Deoarece știm cu toții că munca la un tablou cere mult timp…
-În familie trebuie să predomine înțelegerea, mai ales dacă ești alături de un artist, dacă ții la ceea ce face el și îl respecți.
Pot fi zile în care să nu pictezi deloc, simți că ceva nu merge, atunci mai răsfoiești niște reviste, te duci la o expoziție, apoi apare un moment în care îți vine inspirația.

-Ce vă inspiră cel mai mult cînd pictați?
-Pe mine mă inspiră natura, pun o pată de culoare și de la ea începe totul, începi să o echilibrezi, să păstrezi o gamă, jocul de culori. Niciodată nu poți să spui că o pictură abstractă este mai simplă, ba dimpotrivă, este mai complicată decât o pictură figurativă, deoarece acolo știi foarte bine ce trebuie de făcut!

- Dacă se întâmplă să nu duceți la bun sfârșit o pictură, vă întoarceți a doua zi sau o lăsați?
-Nu, o pun la perete și lucrez la altceva. Apoi, după o perioadă de timp, revin la ea și mă uit cu ochi proaspeți!

- Vă mulțumesc și mult succes!

Pe aceeaşi temă

Versiune completă web Înapoi sus