Politică

PLDM avertizeaza: PCRM a dezbinat societatea pe principii etnice

Din momentul preluarii puterii de catre Partidul Comunistilor, acesta a reusit sa dezbine societatea pe diverse criterii. A creat uniuni de creatii paralele, sindicate paralele, iar un element aparte in politica de scindare a societatii l-a constituit dezbinarea acesteia pe principii etnice.

O declaratie in acest sens a facut vineri, in cadrul unei conferinte de presa, Alexandru Tanase, prim-vicepresedinte al Partidului Liberal Democrat din Moldova. O dovada, a spus el, este faptul ca s-a incercat de a da o tenta etnica evenimentelor din 7 aprilie, consecintele fiind evidente. „La intalnirile de cartier pe care le avem in fiecare seara se observa o agresivitate iesita din comun si total nejustificata din partea persoanelor de diferite nationalitati, in special, a vorbitorilor de limba rusa. Un rol aparte in acest sens l-a jucat si presa aservita Puterii, care a stiut foarte abil sa manipuleze si sa invrajbeasca aceste doua comunitati. Astfel, pe site-ul PCRM este plasat un reportaj de la o conferinta de presa a PLDM, la care au participat Dumitru Ciubasenco si Iurie Leanca, unde mesajul a fost totalmente distorsionat, reporterul anuntand dupa cadru ca „PLDM cere tuturor sa studieze limba de stat pentru a se bucura de toate drepturile”, a declarat Alexandru Tanase. Un alt exemplu il constituie inscriptiile xenofobe de pe peretii unor edificii, de genul „Zascitim Rodinu ot moldovan” („Sa ne aparam Patria de moldoveni”). „Oare acesta a fost scopul comunistilor si al presei lor – sa dezbine societatea pe principii etnice?! Daca e asa, ei si l-au atins”, a mai spus el.

Din aceste si alte motive, a declarat Alexandru Tanase, PLDM va cere Comisiei Electorale Centrale sa oblige Compania publica „Teleradio-Moldova” sa organizeze dezbateri electorale si in limba rusa, pentru a permite Opozitiei sa-si aduca mesajul in randurile vorbitorilor de limba rusa. „Comunismul, ca si fascismul, sunt doua fatete ale aceleiasi medalii. Numai pe ura si invrajbire ei sunt capabili sa se mentina la putere”, a constatat prim-vicepresedintele PLDM. In context, Vitalie Nagacevschi a precizat ca instigarea la ura pe principii etnice este o infractiune, prevazuta in Codul Penal. Art. 346 al acestuia, a amintit el, prevede responsabilitatea pentru actiunile intentionate indreptate spre atatarea vrajbei sau a dezbinarii nationale, rasiale sau religioase. Iar principiul de baza al PCRM, inclusiv in aceasta campanie, e „Dezbina si guverneaza”, a atentionat Nagacevschi.
 

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *