POLEMICI ACADEMICE

La 9 octombrie 2009, cu articolul „Sa reabilitam prestigiul si verticalitatea Academiei”, semnat de doctorul in istorie Ion Varta, sef al Directiei istorie moderna a Institutului de Istorie, Stat si Drept al ASM, TIMPUL inaugura rubrica „Polemici academice”. O faceam pentru ca, scriam atunci, „in cei opt ani de guvernare comunista prea multe probleme, inclusiv de ordin moral, s-au acumulat in societatea noastra, iar reevaluarea acestora si analiza la rece a situatiei ar constitui o prima conditie pentru revenirea RM la normalitate”. Printre aceste probleme, am considerat ca este si cea a Academiei de Stiinte din Moldova, care nu intotdeauna a servit drept un reper moral pentru societate, precum i-ar sta bine unei academii. I-am indemnat atunci pe reprezentantii mediului academic sa dea curs initiativei noastre si sa vina cu propriile opinii vizavi de acest subiect.

Trebuie sa recunoastem ca nu toate „polemicile” ce ne-au fost prezentate s-au ridicat la nivelul de polemica, uneori atacurile la persoana dominand asupra faptelor si argumentelor. In pofida acestui fapt, consideram ca acest pas a fost unul necesar, el contribuind macar putin la asanarea morala a (speram) noii, fara de comunism, R. Moldova. Acestea fiind spuse, anuntam astazi „Polemicile academice” inchise, si o facem cu publicarea a inca unui, ultim text, la acest subiect.

Redactia TIMPUL

Totalitarismul nu are ce cauta in mediul stiintific

Ideea T IMPULUI de a inaugura „Polemici academice” mi-a parut foarte oportuna si mi-a dat speranta ca mai multi savanti, in special, profesori universitari, se vor implica in discutii. Din pacate, insa, dupa aparitia articolului „Sa reabilitam prestigiul si verticalitatea Academiei …”, semnat de colegul Ion Varta, mai activi in „polemici”, departe de a fi academice, s-au dovedit a fi cei vizati de Varta, iar esenta „polemicilor” s-a redus la cautarea „vinovatului”, a celui care „si-a aprins paie in cap”. Doar academicianul Veaceslav Afanasiev (TIMPUL, 6 noiembrie) a abordat in mod principial problemele ASM, formuland totodata si solutii concrete.

Pavel Parasca,
dr. hab. in istorie, membru al Asociatiei Istoricilor din RM

 

 

Un Cod in serviciul Puterii, nu al Stiintei

Sustinem si noi propunerea lui Afanasiev privind „trecerea in cadrul Guvernului, de la ASM, a functiilor de administrare a sferei stiintei si inovarii – mai concret, la Ministerul Educatiei (redenumit in Ministerul Educatiei si Stiintei, cum e in majoritatea tarilor europene)”. E vorba, mai bine zis, de anularea monopolului ASM in organizarea, gestionarea si monitorizarea domeniului stiintei si inovatiei tehnologice, dat fiind ca cel mai puternic potential stiintific si inovational in domeniul tehnologiilor avansate este concentrat nu la Academie, ci in institutiile universitare.

Numai ca realizarea acestui deziderat nu poate fi facut prin „modificari respective in Codul cu privire la stiinta si inovare”, ci prin abrogarea definitiva si irevocabila a lui. Caci, in realitate, acest Cod, votat de fostul Parlament, comunist in majoritatea lui, si promulgat la 30 iunie 2004, nu-si propune sa puna pe baze noi organizarea si dezvoltarea stiintei si tehnologiilor inovationale, cum pretind autorii si promotorii lui. Scopul acestuia este sa instituie o verticala in sfera stiintei si inovarii dupa modelul verticalei puterii in stat, promovata cu insistenta de fostul partid de guvernamant. O astfel de verticala ar fi propulsat totalitarismul si in mediul stiintific din RM, astfel ca, prin intermediul ASM, regimul sa poata controla si influenta comunitatea stiintifica nu doar din institutiile de cercetare, ci si din cele universitare. In acest sens, interesul puterii comuniste coincidea cu veleitatile megalomane ale conducerii ASM.

Potrivit Codului, Academia urma sa se transforme dintr-o institutie stiintifica finantata de la Buget intr-o structura administrativa cu atributii ministeriale. Punctul 2 al art. 29 al Codului transforma Academia „intr-o institutie publica grevata cu competente ale autoritatilor publice in sfera stiintei si inovarii”, iar prin art. 71, p.1, Academiei i se recunoaste calitatea de „consultant stiintific al autoritatilor publice ale RM”. De altfel, foarte multe articole ale faimosului Cod ar putea genera comentarii de cateva ori mai voluminoase decat respectivul document. Nu incape indoiala ca el a fost elaborat intre peretii Academiei, care isi dorea sa obtina, astfel, nu doar dreptul la adevar in ultima instanta, ci si posibilitatea de a gestiona intregul flux financiar acordat stiintei si inovarii, precum si de a-si include in rapoarte rezultatele obtinute in domeniile vizate de catre cercetatorii si inovatorii din institutiile universitare.

Smecherii anti-Bologna

?inand cont de faptul ca elaborarea si promovarea Codului a coincis in timp cu proferarea intensiva a discutiilor despre integrarea europeana a RM, dar si cu pregatirile de aderare a invatamantului universitar autohton la Procesul de la Bologna, actul de aderare fiind semnat in mai 2005, apare intrebarea: nu cumva Codul a fost promulgat anume pentru a zadarnici implementarea Procesului de la Bologna in sistemul invatamantului universitar din republica, la fel cum, prin discutii interminabile, s-a zadarnicit obiectivul integrarii europene?

Dupa cum se stie, Procesul de la Bologna prevede trei trepte succesive ale instruirii universitare: licenta (ciclul I); masterat (ciclul II), doctorat (ciclul III). Cum concorda aceste principii cu prevederile Codului, care atribuie Academiei urmatoarele functii: „instruirea cadrelor stiintifice prin intermediul studiilor universitare, postuniversitare si de perfectionare” (art.73, p. „q”); elaborarea politicilor „in sfera pregatirii cadrelor stiintifice si stiintifico-didactice prin organizarea unui sistem eficient de studii prin masterat, doctorat si postdoctorat, in baza hotararii Consiliului Suprem pentru Stiinta si Dezvoltare Tehnologica” (art. 74, p. „e”); dreptul de decizie (art. 86, p. „s”) „asupra organizarii masteratului, doctoratului si postdoctoratului”; capacitatea de a priva de dreptul „de a organiza masteratul, doctoratul si postdoctoratul” s.a.

Este lesne de observat intentia de a pune aderarea la Procesul de la Bologna in fata faptului implinit, astfel ca autoritatile interesate in promovarea lui sa nu poata decat sa „ajusteze” Procesul… la realitatile din RM si nu invers. De fapt, ASM i se atribuie calitatea, neafisata deschis, de minister al invatamantului universitar, substituind Ministerul Educatiei. In context, imi vine in memorie o sedinta convocata de catre Consiliul Rectorilor in semestrul I sau II al anului universitar 2005/2006, unde s-a hotarat ca persoanele responsabile de stiinta din universitati sa elaboreze si sa propuna amendamente la Cod in vederea depasirii discordantelor dintre prevederile lui si rigorile Procesului de la Bologna. Dupa cum am fost informati ulterior, reprezentantii Academiei nici n-au dorit sa discute amendamentele propuse de universitati.

O mostra crasa a totalitarismului in stiinta si inovatie

In ansamblu, repet, Codul este o mostra crasa a totalitarismului in stiinta si inovatie tehnologica, dupa modelul regimului politic totalitarist instaurat de fostul partid de guvernamant. De aceea, consider zadarnice eforturile presedintelui ASM, acad. Gheorghe Duca, de a-si sterge „pacatul” de a acomoda Academia la necesitatile acelui regim. Poate ca, intr-adevar, asa-zisa „reforma” a ASM, promovata de Domnia Sa, s-a bucurat, asa cum afirma dumnealui, de inalte aprecieri „in mediul savant european si nu numai”. Dar, daca va mai amintiti, la fel spuneau si cei care au implementat asa-zisul curs de istorie integrata, ca acest curs ar fi fost acceptat de catre institutiile afiliate Consiliului Europei. In realitate, dupa cum s-a vazut, ei ascundeau de ochii nostri avizul Institutului de Analiza Internationala a Manualelor Scolare „Georg Eckert”, facut inca in aprilie 2006, care indica asupra erorilor, politizarii excesive si necorespunderii manualelor in cauza rigorilor educationale cerute de instantele comunitare europene (http://www.airm.reg.md/wpl, p. 283).

In context, mai amintesc o intamplare care s-a produs, se pare, prin 2005, la ASM, cand unui savant francez cu renume i s-a acordat un titlu onorific. Dupa ce a multumit pentru titlu, savantul nu a ezitat sa-si expuna mirarea fata de faptul, nemaiintalnit in alte tari, ca ASM e afiliata Puterii… Intr-adevar, din cate cunosc, distinctia de Doctor honoris cauza se acorda nu de catre academii, ci de institutiile universitare. La fel, unele academii europene, cel putin la capitolul salarizarii membrilor si administratiei lor, nu sunt finantate de la Buget, exceptie facand doar presedintele si vicepresedintele. Iar titlurile academice (academician, membru-corespondent, membru de onoare) sunt considerate onorifice si nu ar trebui sa fie insotite de remunerari banesti, unele destul de consistente si acordate pe viata.

Un document care discrediteaza stiinta universitara…

Cei care au citit cu atentie „ripostele” date de dl academician Duca oponentilor sai n-au putut sa nu observe o coincidenta flagranta intre terminologia folosita de dumnealui si cea cu care operau fruntasii fostului partid de guvernamant atunci cand se refereau la Opozitie. Acestia prezentau eventuala victorie electorala a partidelor democratice drept o lovitura mortala asupra statalitatii RM, iar dl Duca interpreteaza observatiile in adresa sa drept atentat la fiinta… Academiei. Nimeni insa nu doreste lichidarea Academiei, ci doar pledeaza pentru lipsirea ei de rolul de capusa, prin lichidarea temeiului juridic care ii permite sa se erijeze intr-o institutie atotputernica si autoritara in organizarea si monitorizarea stiintei, in detrimentul autonomiei institutiilor stiintifice si universitare, or, anume aceste principii le incalca cu brutalitate Codul cu privire la stiinta si inovare al RM. Documentul in cauza, datorita „creativitatii” ingenioase a actualei conduceri a Academiei, discrimineaza stiinta universitara, care in toata lumea ocupa locul de frunte.

Cine a stabilit, de exemplu, ca, daca unele structuri universitare ar pretinde sa li se acorde statutul de organizatie din sfera stiintei si inovatiei, ele trebuie sa treaca printr-o umilitoare procedura de acreditare de catre organele abilitate din sistemul academic, iar pentru a fi admise la aceasta procedura trebuie sa intruneasca nu mai putin de 13 membri cu grad stiintific? Ce ne facem cu acele unitati care nu intrunesc numarul respectiv, dar efectueaza totusi cercetari? Le excludem din procesul de cercetare? Si daca cele ce se incadreaza in procedura trebuie neaparat sa-si aiba propriile reviste stiintifice – a caror editare e un lucru destul de costisitor -, ce se intampla cu institutiile care nu pot suporta asemenea cheltuieli? Apoi, care este argumentul ce ar justifica faptul ca institutiile universitare si subdiviziunile lor sunt puse in situatia de a trece prin doua acreditari stiintifice: una, odata cu procedura de acreditare a lor ca institutii didactico-stiintifice, a doua, in cazul in care ar opta pentru calificativul de organizatie din domeniul stiintei si inovarii. Mai ales ca si taxele de acreditare nu sunt prea mici. Si asta in timp ce institutele academice trec prin procedura de acreditare si achita taxele doar o singura data.

„Enciclopedia Moldovei” nu aduce nimic nici stiintei, nici culturii

?in sa ma refer si la alte cateva subiecte, aparute oarecum in cadrul „polemicilor academice”. Mai intai, la proiectul unei noi editii enciclopedice, precum si al unei editii in mai multe volume de Istorie a Moldovei. Initiate la indemnul autoritatilor comuniste si avand scopuri ideologice vadite, ambele proiecte se inscriu in practica de implementare a faimoasei conceptii privind politica nationala, in realitate fiind vorba de punerea in aplicare a programului PCRM in domeniul respectiv.

Enciclopedia si noua editie a Istoriei Moldovei aveau sarcina sa promoveze ideologia moldovenismului prin inocularea neadevarurilor stiintifice si a falsurilor istorice. In opinia mea, proiectul noii enciclopedii nu este justificat si ar trebui anulat, macar si pentru faptul ca necesita alocari financiare enorme de la Buget, dar nu aduce nimic nici stiintei, nici culturii republicii, afara doar de cateva articole mai proaspete, si acelea consacrate unor persoane din vechea si noua nomenclatura comunista. Un stat mic, precum e RM, cu capacitati economico-financiare modeste, nici nu ar trebui sa se aventureze in editarea enciclopediilor, cu atat mai mult in sapte-opt volume, lucru de care nu s-ar apuca astazi nici statele mari. Iar epitetul atribuit viitoarei enciclopedii de „carte de vizita” a RM nu e decat un fals menit sa induca lumea in eroare. Caci cartile noastre de vizita ar trebui sa fie economia, traiul decent, statul de drept etc. – toate, inexistente, deocamdata…

In ceea ce priveste „Istoria Moldovei”, cred ca proiectul trebuie sa ramana in picioare, cu conditia sa fie reluat de la capat. Judecand dupa numele responsabililor numiti la ASM in fruntea colegiilor si colectivelor de autori ale unor volume – mai ales bate la ochi volumul I, despre etnogeneza romaneasca -, exista riscul sa fie reeditate postulatele primitive, speculate de vechea conducere a RM si a pretinsilor istorici, care stateau la cheremul ei. O noua „Istorie a Moldovei” trebuie sa asigure triumful adevarurilor stiintifice si istorice in problema identitatii moldovenilor, inlaturand astfel orice temei pentru speculatiile agresive ale celor care vor sa-i mentina pe romanii basarabeni in bezna necunoasterii propriei identitati.

Actiuni pentru a iesi din impas

In incheiere, pentru iesirea din impas, as propune urmatoarele actiuni: abrogarea Codului cu privire la stiinta si inovare, si readucerea ASM in albia ei de institutie stiintifica. Sarcina Academiei nu e de a primi si a aproba rapoarte anuale despre realizarile la capitolele respective, pentru ca ea insasi trebuie sa prezinte dari de seama in fata unui organ de stat. In ceea ce priveste universitatile, acestora ar trebui sa li se acorde autonomia necesara, pentru a putea implementa cu succes cele trei trepte ale invatamantului universitar, in corespundere deplina cu Procesul de la Bologna. Rolul de conducere in organizarea, gestionarea si evidenta stiintei si inovarii, inclusiv a ASM, trebuie sa-i revina Ministerului Educatiei, redenumit, asa cum propune si dl Afanasiev, in Ministerul Educatiei si Stiintei. In virtutea acelorasi argumente, si Consiliul National pentru Atestare si Acreditare, inclusiv Comisia pentru Atestare a cadrelor stiintifice si didactice, ar urma – poate, cu unele restructurari de principiu – sa fie trecute sub autoritatea acestui minister, asa cum s-a mai propus, inainte ca faimosul Cod sa fie elaborat si impus cu titlu de lege.