Timpul.md

Editorial 13 Septembrie 2017 | 05:16

Politici etnolingvistice: cazul Cataloniei (IV)

Catalonia (în catalană Catalunya, în spaniolă Cataluña) este o comunitate autonomă a Spaniei, situată în extremitatea de nord-est a Peninsulei Iberice. Capitala și cel mai mare oraș al regiunii este Barcelona, al doilea cel mai populat municipiu din Spania.  

Regiunea are un teritoriu de 31 895 km² , o populație de 7,522,596, ceea ce constituie 16% din populația Spaniei (recensământul din 2016) și un PIB de 204. 666 Milioane € (2015) (locul 1 în cadrul Spaniei).

Catalonia constituie nucleul original, cel mai important și mai extins teritoriu al limbii și culturii catalane. Spre deosebire de comunitatea autonomă Catalonia, cunoscută uneori și sub numele de Principat sau de „Catalonia strictă” (catalană: Catalunya estricta), există și regiunea istorică Catalonia, mai extinsă ca suprafață, care, pe lângă provincia autonomă Catalonia, include Catalonia de Nord (catalană: Catalunya Nord), o provincie a Franței din 1659, provincia vecină Valencia, Insulele Baleare, Andorra și o zonă adiacentă din Aragon. Toate aceste zone sunt asociate cu istoria poporului catalan și cu răspândirea limbii catalane. Întreaga regiune istorică amintită este cunoscută sub numele de Țările Catalane. Termenul Catalonia este, oricum, câteodată aplicat de catalani, mai ales de cercurile naționaliste, pentru întreaga regiune istorică vorbitoare de catalană.

Conform Institutului de Statistică din Catalonia, în anul 2013, 51% dintre locuitorii regiunii foloseau limba spaniolă ca limbă principală de comunicare, 36% limba catalană, 6% și spaniola, și catalana în egală măsură, restul fiind limbi vorbite de emigranți. Din punctul de vedere al demografiei lingvistice circa șase milioane de persoane înțeleg catalana (93% din totalul populației), puțin peste patru milioane pot vorbi această limbă (circa 60% din total) și 2,5 milioane pot scrie (38 %). Există regiuni unde limba catalană este vorbită de 100% din populație și chiar în regiunile cu prezență masivă de imigranți limba este vorbită de 60% din populație.

Scurt istoric al regiunii și al limbii catalane

Deși cu atestări arheologice și documentare străvechi pre-romane, iar apoi romane, istoria Cataloniei începe în jurul anului 800, când Carol Magnificul va cuceri regiunea la sud de Pirinei. Cel mai vechi text scris în totalitate în catalana, care este o limbă romanică, ce derivă din latina vulgară, este un fragment dintr-o traducere a Forum Iudicum (c. 1131), un cod de legi vizigot. Din zona sa originară de pe ambele părți ale Pirineilor, limba catalană s-a extins spre sud, proces influențat de cuceririle Regatului Cataloniei și Aragonului, care rând pe rând a anexat Țara Valencia (1232-1245) și insulele Majorca și Ibiza (1229-1235), incorporate în regat sub numele Catalunya Nova. Au urmat insula Minorca (1287), orașul Alguero din Sardinia, Sicilia, Napoli și chiar Atena, care pentru 70 de ani a fost sub dominația Regatului Cataloniei și Aragonului. Barcelona a devenit în acea perioadă centrul maritim major al Mediteranei de Vest, aici fiind elaborat primul cod al legislației maritime – El Llibre del Consolat del Mar – care punea fundamentele comerțului între statele mediteraneene.

Regatul Cataloniei și Aragonului a fost o monarhie constituțională embrionară din secolul XII, regii fiind controlați de o Constituție a Cataloniei, care limita împuternicirile sale. Exista un parlament – Corts – alcătuit din reprezentanții clerului, nobilimii comerciale și meșteșugarilor, care exercita control asupra acțiunilor suveranului, iar între sesiunile acestuia autoritatea era exercitată de Generalitat of Catalunya, un organ executiv instituit în secolul XIV.

În perioada medievală limba catalană era limba oficială în Regatul Aragonului, Principatul Cataloniei și Regatele Majorca și Valencia. În anul 1469 regele Ferdinand de Aragon s-a căsătorit cu Isabela de Castilia și astfel cele două regate s-au unit. Din acel moment istoria Cataloniei devine parte a istoriei Spaniei. Când coroanele Aragonului și Castiliei s-au unit în 1516, limba catalană a intrat în declin ca un vehicul al creației literare, dar a continuat să aibă un statut de limbă oficială până la sfârșitul dominației habsburgice.

După războaiele spaniole de succesiune (1705-1715), Filip al V-lea de Burbon a ocupat Barcelona și a desființat toate instituțiile de guvernare existente în Catalonia, instituind legile castiliene. Spaniola a devenit unica limbă oficială în afacerile publice, deși a continuat să fie răspândită printre oamenii regiunii. Renașterea culturală catalană s-a produs în epoca industrializării europene, când regiunea a fost în avangarda transformării și a cunoscut o adevărată înflorire. Pe acest fundal apare o mișcare politică a cărui scop era introducerea limbii catalane în pretențiile pentru independență. Clasa de mijloc catalană a început să controleze consiliile și instituțiile regiunii și a inițiat Mancomunitat, o campanie de modernizare tehnică și administrativă a Cataloniei. În contextul acestei transformări este creat Institutul de Studii Catalane (1907), care a inițiat procesul de codificare a limbii catalane, prin publicarea standardului de pronunțare, dicționare și gramatică între 1913 și 1918.
Mancomunitat a fost abolit în timpul dictaturii generalului Primo de Rivera (1923-1930), dar proclamarea celei de-a Doua Republici (1931) a oferit catalanilor posibilitatea să restabilească statutul oficial al limbii, pierdut în secolul XVIII și Generalitat de Catalunya, chiar cu împuterniciri mai extinse.

Războiul Civil din Spania (1936-1939) și instaurarea dictaturii lui Franco a pus capăt independenței și a fost urmată de represiuni dure. Francoismul (1939-1975) a anulat statul de limbă oficială și a scos catalana din educație, mass-media și publicații.
După moartea lui Franco naționalitatea catalană a fost recunoscută constituțional și Generalitat-ul a fost restabilit prin decret regal în 1977, făcând posibilă revenirea limbii catalane în spațiul public.

Statutul limbii catalane și politicile oficiale

Constituția Spaniei din 1978 făcea limba spaniolă limba oficială a statului și stipula că toți cetățenii țării trebuie să o cunoască și s-o poată folosi nestingherit. Pe de altă parte, alte limbi ale Spaniei puteau avea statut oficial în Comunitățile Autonome, corespunzător cu statutul de autonomie, iar „sănătatea variilor limbi din Spania este o moștenire culturală ce se află sub protecție și respect special”.

Statutul Autonom al Cataloniei, instituit în 1979, prevede că „limba Cataloniei este catalana, iar limba catalană este limba oficială a catalanilor deopotrivă cu limba spaniolă, care este limba oficială a statului spaniol”. Generalitat-ul garantează folosirea normală și oficială a ambilor limbi, adoptă măsuri pentru a asigura cunoașterea lor și creează condiții sub care aceste limbi au egalitate deplină în raport cu drepturile și obligațiile cetățenilor Cataloniei.

Documentul oficial privind funcționarea limbilor este Actul privind Politica Lingvistică, adoptat în anul 1998 și care înlocuia Actul de Normalizare Lingvistică din 1983. Să observăm câteva manifestări ale acestor reglementări în domeniile socio-economice și culturale:
Educație: Articolele 20 și 21 instituie sistemul lingvistic comun, adică elevii nu pot fi segregați în centrele educaționale sau clase din cauza limbii pe care o folosesc uzual. Limba catalană este limba principală de învățare în educația preuniversitară, iar predarea în catalană și spaniolă este asigurată, astfel încât ambele limbi să fie stăpânite corect la sfârșitul învățământului obligatoriu. Aproximativ 90% din școlile primare din Catalonia desfășoară procesul didactic în limba catalană, restul folosește ambele limbi. La nivelul următor, al școlii secundare, 52% din școli desfășoară învățământul în catalană, restul face acest lucru în catalană pentru unele obiecte și în spaniolă pentru altele. Procentul studenților care folosesc catalana este la fel de înalt și în universități, unde testele de selecție pentru admitere și examinare în limba catalană reprezintă peste 90% din total.

Justiție: Catalana câștigă aici teren mai greu, în ciuda eforturilor Generalitat-ului, fapt explicat prin prisma diversității spectrului de procese și judecăți, care implică interacțiune cu restul Spaniei. Cu toate acestea este atestată o creștere a sentințelor pronunțate în catalană și a numărului de oficii aflate sub jurisdicția Departamentului de Justiție care operează în limba catalană.

Administrația și Serviciile Publice: Potrivit legislației, Generalitat-ul, administrația locală și alte corporații publice din Catalonia sunt obligate să folosească limba catalană în treburile interne și în relațiile dintre ele. În același timp ele trebuie să folosească catalana ca limbă de comunicare și notificare în raport cu populația care locuiește în regiunile catalane. Cu alte cuvinte limba catalană este limba de lucru a administrației publice catalane, limba în care sunt scrise toate documentele interne și externe. Drept rezultat, administrația publică și serviciile ei – educația, sănătatea, cultura, asigurarea socială, mediul, transportul public, poliția etc. –funcționează exclusiv în catalană, ceea ce sporesc prestigiul și interesul pentru limbă și mărește numărul celor care folosesc această limbă în comunicare.

Dimensiunea socio-economică: Puternic internaționalizat, acesta este domeniul restanțier în recuperarea limbii catalane, din cauza flexibilității lingvistice, chiar dacă dispune de o forță considerabilă în determinarea contextului lingvistic al unei țări sau al unei regiuni. Actul Lingvistic din 1998 stabilește cadrul general al folosirii limbii catalane în sectorul economic, iar din acest punct de vedere lumea businessului și întreprinderii devine un protagonist în procesul de recuperare a limbii catalane. Cel mai eficient este sistemul de penalități indirecte în cazul nonconformării cu prevederile legislative lingvistice. Spre exemplu, refuzul de a folosi limba catalană în raport cu clienții sau consumatorii poate duce la o penalizare de 3 mii de euro, iar penalități între 3 mii și 30 de mii de euro pot fi impuse în cazul unor ofense mai grave.

Trecutul istoric tumultos face ca la ora actuală în Spania să se vorbească patru limbi oficiale, fără ca acest lucru să pericliteze major funcționarea acestui stat, în ciuda manifestărilor de naționalism și separatism din Țara Bascilor și Catalonia. Acestea sunt spaniola, catalana, galiciana și basca (euskera): Spaniola (sau Casteliană) este oficială în toată Spania; Catalana - în Catalonia, Valencia, Insulele Baleare, Andorra, Catalunya Nord (care aparține Franței), o parte din provincia Aragon, orașul Alguer (în insula Sardinia); Gallega (Galiciana) este oficială în Galicia, iar Basca este oficială în Țara Bascilor (País Vasco). 

Timpul.md

Pe aceeaşi temă

Versiune completă web Înapoi sus