Ultima oră

Polonezii si-au luat ramas bun de la sotii Kaczynski

 Tunurile au tras 21 de salve in momentul in care trupul presedintelui Lech Kaczynski si al sotiei sale, Maria, au fost coborate in cripta de la Catedrala Wawel, acolo unde odihnesc regii si eroii nationali ai Poloniei, relateaza NewsIn.

Ceremonia funerara a inceput la ora locala 14.00, cu recviemul lui Mozart, ce a prefatat slujba tinuta la bazilica Sfanta Maria. Aratand ca nu se sperie de norul de cenusa, presedintele rus, Dmitri Medvedev, a venit cu avionul, fiind, fara indoiala, vedeta incontestabila a liderilor straini prezenti, al caror numar a fost mult redus fata de asteptarile initiale. Printre absentele notabile – presedintele american Barack Obama, presedintele francez, Nicolas Sarkozy, cancelarul german, Angela Merkel, presedintele UE, seful Comisiei Europene, mai multe capete incoronate: regele Spaniei, al Suediei, printul Albert de Monaco. Toti au fost nevoiti sa-si anuleze deplasarea din cauza inchiderii spatiului aerian european. Au fost prezenti, in schimb, liderii din regiune, care au putut face deplasarea cu trenul sau masina. Printre ei, s-a numarat si presedintele Traian Basescu.

Atat cardinalul Stanislaw Dziwisz, arhiepiscopul Cracoviei, cat si presedintele interimar al tarii, Bronislaw Komorowski, au tinut sa fie curtenitori cu Dmitri Medvedev, oaspete de seama. "Simpatia si ajutorul la care am fost martori din partea fratilor rusi ne dau speranta pentru o reunire a celor doua natiuni slave. Adresez aceste cuvinte presedintelui Rusiei", a spus arhiepiscopul Cracoviei.

Bronislaw Komorowski a multumit, la randul sau, delegatiilor straine prezente si a chemat la "unitate intre polonezi si unitate cu natiunea rusa, in numele coplesitoarei tragedii de la Katyn". Liberalul Komorowski si-a axat discursul pe reconciliere, apreciind ca acesta este testamentul pe care l-a lasat presedintele Kacynski si de aceea mergea la Katyn. A strecurat insa in discurs speranta ca partea rusa va permite ca adevarul despre Katyn sa fie dezvaluit pana la capat.

Si papa Benedict al XVI-lea a trimis polonezilor un mesaj de unitate si un indemn la reconciliere. "Este o urare pe care papa Benedict al XVI-lea o adreseaza din nou poporului polonez, urarea ca acest popor sa continue in unitate drumul catre concordie si cooperare activa cu alte popoare, pentru a asigura lumii o era de o veritabila civilizatie", se spune in mesajul papei, citit in timpul slujbei de nuntiul apostolic.

Discursul cel mai emotionant a fost rostit insa de Janusz Sniadek, actualul presedinte al "Solidaritatii", istoricul sindicat polonez in randurile caruia a luptat pentru libertate si Lech Kacyznski. "Memoria si adevarul sunt mai puternice decat cele mai mari tragedii (…) Prieteni din lumea intreaga, va rog din suflet, spuneti tuturor, spuneti lumii intregi cum Lech Kaczynski a iubit adevarul, cum lupta pentru acest adevar, duceti aceste vorbe in lumea intreaga. Prietene drag, plangem cu totii pentru tine, toti, si cei mai bogati, si oamenii simpli din tara noastra, plangem pentru ca ai fost un om bun", au fost cuvintele lui Janusz Sniadek.

Familia a fost reprezentata de fiica sotilor Kaczynski, Marta, si de unchiul ei, fratele geaman al presedintelui, Jaroslaw, care s-au rugat langa sicrie in timpul slujbei. Ulterior, Jaroslaw Kaczynski a stat alaturi de premierul Donald Tusk si de presedintele Bronislaw Komorowski pentru a primi condoleantele liderilor straini.

Dupa slujba din bazilica, cele doua sicrie au fost scoase si puse pe doua afeturi de tun, fiind trasportate pana la catedrala Wawel in aplauzele polonezilor, in sunetul cantecelor intonate de fanfara militara si pe fondul sonor grav al clopotelor catedralei, dintre care unul, Zygmund, se spune ca ar fi fost facut din bronzul topit al tunurilor capturate de poloni in tarile romane.

Polonezii au venit, chiar daca in numar mai mic decat se estima, sa-si ia ramas bun de la un presedinte fata de care, acum, simt un adanc respect.

Intreaga lui viata, cu riscul de a fi catalogat incapatanat, ultraconservator sau inflexibil si cu pretul inrautatirii relatiilor cu Moscova sau Berlinul, a actionat pentru a impune adevarul despre adevarata fata a comunismului, a luptat impotriva coruptiei, pentru a impune legea si dreptatea – asa cum era si numele partidului pe care l-a fondat – si pentru a face din Polonia o tara mai puternica si mai respectata. [Cine a fost Lech Kaczynski?]

"Toate acele emotii, atat pozitive, cat si negative, acumulate pe parcursul celor cinci ani de presedintie agitata a lui Kaczynski, au erupt in momentul in care s-a prabusit avionul", explica Jaroslaw Flis, politolog din Cracovia. [Ce s-a intamplat la Smolensk?]

Sursa: 9am

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *