Actualitate

Postul Sf Petru şi Pavel 2019. Când începe postul?

Postul Sf Petru şi Pavel 2019. În 2019, postul Sfinţilor Apostoli Petru şi Pavel are loc în perioada 22 – 28 iunie.

Postul Sf. Petru și Pavel este rânduit de Biserică în cinstea celor doi apostoli şi în amintirea obiceiului lor de a posti înainte de a întreprinde acte mai importante. Postul Sfinţilor Apostoli Petru şi Pavel era numit în vechime Postul Cincizecimii, datorită darurilor Sfântului Duh, care s-au pogorât peste Sfinţii Apostoli.

Primele mărturii despre Postul Apostolilor Petru şi Pavel le avem din secolul al IV lea, în Constituţiile Apostolice. Mai târziu vom găsi informaţii despre acest post la Sfântul Atanasie cel Mare, Teodoret, episcopul Cirului şi Leon cel Mare.

Postul Sf Petru şi Pavel 2019. Potrivit cercetătorilor, acest post era ţinut la început numai în cercurile monahale şi abia mai târziu s-a extins şi la credincioşi.

Postul Sf. Petru şi Pavel. Postul Sfinţilor Apostoli Petru şi Pavel nu are o durată fixă, deoarece începutul lui este în funcţie de data variabilă a Sfintelor Paşti. Anul acesta postul începe luni, 12 iunie.

Acest post începe întotdeauna în lunea după Duminică Tuturor Sfinţilor, prima duminică după Rusalii – Pogorârea Sfântului Duh.

Postul Sf Petru şi Pavel 2019. Ţinând seama că menţinem Pascalia calendarului neîndreptat, Sfintele Paşti se pot sărbători între 4 aprilie şi 8 mai. Astfel, se poate întâmplă ca Duminică Tuturor Sfintior să fie după 29 iunie şi Postul Sfinţilor Petru şi Pavel să se desfiinţeze.

Aşa s-a întâmplat în anii 1945 şi 1956, când Învierea a fost prăznuită pe 6 mai. În cele două cazuri, Sfântul Sinod a hotărât să se ţină trei zile dinaintea sărbătorii Sfinţilor Apostoli. O situaţie similară am avut şi în anul 1983, când am sărbătorit Sfintele Paşti pe 8 mai, iar Postul Sfinţilor Apostoli Petru şi Pavel a fost numai de două zile, 27-28 iunie.

Pentru a afla durata Postului Sampetrului din orice an, se foloseşte următoarea regulă: câte zile sunt de la dată Învierii (inclusiv) din anul respectiv până la 3 mai, atâtea zile ţine postul.

Postul Sf. Petru şi Pavel. În Postul Sfinţilor Petru şi Pavel, sâmbătă şi duminică se mănâncă peşte. Avem dezlegarea la peşte şi pe 24 iunie, atunci când sărbătorim Naşterea Sfântului Ioan Botezătorul.

Postul Sf Petru şi Pavel 2019. Dezlegarea la peşte avem şi luni, marţi şi joi, numai dacă în aceste zile prăznuim un sfânt cu doxologie mare şi cu cruce neagră în calendar. Când o astfel de sărbătoare cade miercuri sau vineri se dezleagă la untdelemn şi vin.

Dacă sărbătoarea Sfinţilor Apostoli Petru şi Pavel cade miercuri sau vineri, se face dezlegare la peşte, vin şi ulei.

 

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *