Ultima oră

Povestea singurului ansamblu românesc din Sudul Ucrainei

La etaj, într-o sală lungă de 15 metri şi lată de cinci metri, a început, în urmă cu 22 de ani, povestea Dorului Basarabean, singurul ansamblu folcloric românesc din sudul Basarabiei care poartă la brâu tricolorul românesc, potrivit Agerpres.

De cum intri în sala ansamblului, situată la etajul casei de cultură cu arhitectură sovietică, inaugurată în chiar ziua catastrofei de la Cernobâl, îţi atrage atenţia, în partea stângă, portretul lui Ştefan cel Mare, pe un perete acoperit cu un chilim, covor tradiţional ţesut la război. Aflu că acel covor acoperă, însă, o pictură de mari dimensiuni a lui Lenin şi a fost mai simplu să fie ascuns în acest fel, decât să fie îndepărtat.

În sală se regăsesc elemente de mobilier tradiţional, costume populare, instrumente muzicale, măşti populare, toate aduse de acasă de membrii ansamblului. Într-un colţ, pe nişte rafturi, stau frumos aliniate caietele după care studiază copiii din grupa mică tainele interpretării diferitelor instrumente. Toate, dar absolut toate, au pe prima pagină scrisă rugăciunea ‘Tatăl nostru’.

Fondatorul ansamblului şi dirijorul orchestrei, Viorel Popescu, un om extrem de scump la vorbă, vine şi îmi şopteşte, atunci când mă vede că îmi trec mâna peste filele pe care este scrisă rugăciunea: ‘Trebuie să înceapă cu Tatăl Nostru. Dacă nu ştiu Tatăl Nostru, cum vor putea să cânte folclor’.

Povestea Ansamblului ‘Dor Basarabean’ a început în anul 1994 când Viorel Popescu s-a reîntors de la studii şi a devenit profesor de muzică în satul natal, Erdek-Burnu. A pus atunci bazele unui taraf pentru copii, din care făcea parte şi fratele său, Anatol, în prezent unul din puţinii lideri ai comunităţii româneşti din Sudul Basarabiei. Absolvent al prestigiosului Colegiu Naţional de Muzică ‘Ştefan Neaga’ din Chişinău, Viorel Popescu şi-a asumat rolul de a forma muzicieni din rândul copiilor de la el din sat şi de a duce mai departe tradiţia populară românească.

Prima generaţie a debutat pe 8 martie 1994, folosind nişte costume rămase din perioada sovietică şi purtând numele de ‘Mugurelul’. Patru ani mai târziu, inspiraţi de numele ansamblului ‘Dor Transilvan’ din Cluj Napoca şi purtând în suflet dorul pentru Basarabia, fondatorii ansamblului decid să îl numească ‘Dor Basarabean’, nume care este cunoscut acum de toţi românii din Sudul Basarabiei şi nu numai.

Anatol Popescu, cofondator al Asociaţiei ‘Basarabia’ a românilor din Sudul Basarabiei şi coordonator al Ansamblului Dor Basarabean, ne povesteşte că primul episod nefast din existenţa ansamblului s-a petrecut în 1998, când fratele său, Viorel, a plecat la Chişinău, în căutarea unei vieţi mai bune. Atunci, ‘nişte directori anti-români, conducători ai satului’ au distrus tot ce era în sala ansamblului, au rupt fotografiile cu primele tarafuri existente în sat, în anii ’50, crezând că nimeni nu va mai reveni acolo.

S-a întâmplat însă ca în anul 2001 Viorel Popescu să se reîntoarcă în localitate, să înfiinţeze o orchestră şi să-l convingă şi pe Sergiu Andrieş, din Republica Moldova, un mare iubitor al dansului popular românesc, să pună bazele unei formaţii de dansatori.

Muzicienilor nu li s-a mai permis, însă, accesul în sală şi nici la cele două instrumente ale Casei de Cultură, ţambalul şi contrabasul, motiv pentru care tatăl celor doi fraţi, Simion Popescu, i-a poftit în garajul casei, loc unde au repetat, timp de două luni, într-o vară caniculară, până când problema a fost rezolvată.

Din 1994 până în prezent, de sub mâinile lui Viorel Popescu au ieşit şase promoţii de muzicieni de orchestră, adică peste 100 de muzicieni pe care i-a instruit individual, în mii de ore de repetiţii. De asemenea, Sergiu Andrieş i-a învăţat arta dansului popular românesc pe zeci de dansatori, formaţia aflându-se la a treia generaţie.

Să fii muzician sau dansator într-un sat din Ucraina este, însă, extrem de costisitor. Instrumentele sunt scumpe pentru veniturile de 50 dolari ale unui ţăran din zonă, la fel şi costumele populare pe care, la grupa mică, mamele le cos din ştergare imprimate şi se străduiesc să semene cu cele româneşti. Şi nici viaţa artiştilor mici şi mari ai Dorului Basarabean nu este tocmai simplă. Participarea la repetiţii, de patru ori pe săptămână, este obligatorie, asta după ce copiii merg la şcoală şi apoi îşi ajută părinţii la muncile agricole. În plus, atunci când participă la Caravana teatrului şi folclorului românesc, organizată de Institutul Cultural Român, artiştii sunt supuşi unui efort deosebit, întrucât au spectacole în fiecare seară, în sate la care se ajunge extrem de greu şi trebuie să danseze sau să cânte chiar dacă sunt foarte obosiţi. Dar o fac pentru că fiecare simte şi trăieşte româneşte şi au conştientizat rolul lor de promovare a tradiţiilor populare româneşti.

‘Este un ansamblu de la ţară, sunt copii din sat, care învaţă la şcoală, apoi mai muncesc în grădină, pentru că se practică agricultură intensă aici şi îşi ajută părinţii pe lângă casă şi după asta muncesc câte patru ore în fiecare seară la repetiţii. Că e orchestră, dans, prezenţa este obligatorie şi ne stăruim să îi motivăm, să vadă lumea, în primul rând. Şi lumea dimprejurul Basarabiei începe cu o Românie peste Dunăre, unde trebuie să mergem cu viză şi cu Republica Moldova, unde trebuie să mergem cu paşaport. Dar lumea noastră începe de aici’, afirmă cu amărăciune Anatol Popescu.

Şi Viorel Babaian, acordeonist în cadrul orchestrei de aproximativ 14 ani, spune că uneori e obositor, mai ales că are şi un loc de muncă, dar nimic nu se compară cu emoţia şi bucuria care îi umple sufletul atunci când oamenii îi primesc cu drag şi le răsplătesc munca cu aplauze.

‘Ansamblul Dor Basarabean este deosebit de important pentru promovarea şi păstrarea culturii tradiţionale româneşti în zonă, pentru că noi simţim şi vorbim româneşte aici. Ne pare rău că nu toţi înţeleg asta, este o parte care vrea să ne bage beţe în roate. Înainte am avut multe probleme, s-a întâmplat când porneam undeva în deplasare să ne fie oprit autocarul de către cineva din Securitate şi nu ne mai dădeau voie să ne continuăm drumul. Cei mai mari înţelegeau, dar copiii nu înţelegeau ce se întâmplă. Şi acum mai sunt oameni care încearcă să ne oprească. Eu nu înţeleg de ce pe cineva deranjează, noi nu încălcăm nicio lege, suntem români din afara graniţelor şi ne păstrăm cultura şi tradiţiile, cum face orice minoritate în orice ţară normală’, ne spune Viorel Babaian.

Costumele dansatorilor din grupa profesionistă au fost donate, în anul 2004, de statul român, prin Departamentul pentru Românii de Pretutindeni. Începând din acel moment, dansatorii Ansamblului Dor Basarabean poartă la brâu cu mândrie tricolorul românesc şi au început să şi-l agaţe şi în piept, iar muzicienii să şi-l pună la instrumente, ‘într-un gest absolut firesc’.

Tricolorul românesc nu a fost, însă, pe placul autorităţilor ucrainene, care timp de zece ani nu le-au permis accesul la evenimente culturale şi le-a sugerat să înlăture brâul roşu-galben-albastru din costume. Toate spectacolele susţinute timp de zece ani de Dor Basarabean au fost finanţate, prin diferite proiecte, de statul român şi abia în 2015 ansamblul a fost invitat la un eveniment dedicat Zilei Independenţei Ucrainei, organizat la Odesa de autorităţile ucrainene.

‘Am avut o perioadă de zece ani de zile, din 2005, cum a apărut costumul popular cu brâul tricolor, când autorităţile ucrainene au închis accesul la toate scenele pentru Ansamblul Dor Basarabean şi ne-au spus, în privat, că atunci când se va scoate brâul tricolor de la costum, atunci vom fi invitaţi la evenimente în afara satului, până atunci nimic. Zece ani de zile am concertat în Ucraina, în regiunea Cernăuţi, în sudul Basarabiei, dar pe banii statului român, obţinând proiecte pentru a promova cultura şi identitatea românească aici. Statul ucrainean abia anul trecut, la Ziua Independenţei din Odesa, ne-a invitat şi probabil este o consecinţă a acestei mişcări, căreia îi spune astăzi Revoluţia Demnităţii de la Kiev, de acum 2 ani’, spune Anatol Popescu.

Acesta adaugă că şi-ar dori ca situaţia să se schimbe, să fie mai multe invitaţii la evenimente culturale din Ucraina şi susţine că în această ţară este nevoie de tradiţii, de toleranţă, de dialog intercultural şi de respect pentru toate naţionalităţile, iar românii din Ucraina sunt cetăţeni loiali ai statului ucrainean şi îşi doresc să le fie garantate drepturile constituţionale şi care sunt consfinţite prin tratate internaţionale.

Costumele româneşti cu brâul tricolor s-au uzat, uneori se poate vedea asta cu ochiul liber, iar instrumentele sunt vechi, unele şi de 50 ani, iar pentru repararea lor Viorel Popescu mai cântă la nunţi, în week-end-urile în care este liber.

Ansamblul Dor Basarabean ar avea nevoie de costume noi, de instrumente, de susţinere, pentru că este unicul din Sudul Basarabiei, în această formulă, cu orchestră live, grupuri de dansatori şi grupuri vocale de băieţi şi fete, care promovează tradiţiile şi cultura autentică românească.

‘Sperăm să avem posibilitatea să câştigăm un proiect, un grant cumva, de undeva, ca să putem susţine acest ansamblu prin donaţii sau achiziţii de instrumente, costume şi de echipament audio sonor mobil, cu care să putem întreprinde turnee prin aceste localităţi care au nevoie de prezenţă românească anual, cel puţin, din partea Dorului Basarabean. Având în repertoriu suite din Dobrogea, din Sudul Basarabiei, din Sudul Moldovei, din nordul Moldovei, căluşul, suită muntenească, suită din Transilvania, cuprindem tot spaţiul românesc, este, în opinia mea, cea mai uşoară formulă de a aduce identitatea românească, comună, nedivizată în moldoveni şi ardeleni şi olteni, aici, în satele noastre, unde persistă această tendinţă de moldovenism, continuată de autorităţile ucrainene, moştenitoare a autorităţilor sovietice’, afirmă Anatol Popescu.

Dintr-un colţ al sălii ansamblului, fratele său, Viorel Popescu, spune cu voce joasă: ‘fraţilor, ajutaţi-ne, e jale. Costumele au 12 ani. Şi avem nevoie şi de strune. Dacă o strună nu vă mai e de folos, puneţi-o într-un pachet şi trimiteţi-o la noi’.

Însă, în ciuda tuturor greutăţilor, artiştii Dorului Basarabean ştiu că vor merge mai departe, aşa cum au făcut-o în ultimii 22 ani şi că nimeni nu va putea să-i oprească să promoveze tradiţia, cultura, limba şi identitatea românească, atât de dragă lor. Iar înainte să ne despărţim, coregraful ansamblului, Sergiu Andrieş, îşi ia rămas bun de la noi cu câteva versuri, despre dulcele grai românesc şi despre satul care l-a adoptat în urmă cu mulţi ani: ‘Aici lumea ne vorbeşte, nu ştiu cum, mai româneşte. Chiar şi frunza îmi şopteşte/ Nu ştiu cum, mai româneşte. Chiar şi ghiolul vălureşte / Nu ştiu cum, mai româneşte’.
 
Sursa: Radiochisinau.md

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *