Timpul.md

Politică 20 Septembrie 2016 | 13:40

Președintele Adunării Naționale a Ungariei va efectua o vizită în Republica Moldova

Președintele Adunării Naționale a Ungariei, László Kövér, va efectua o vizită în Republica Moldova, în perioada 20-22 septembrie 2016, informează Direcția comunicare și relații publice a Parlamentului.

Programul vizitei include întrevederi cu Președintele Parlamentului Andrian Candu, Președintele țării Nicolae Timofti, precum și cu Episcopul Diecezei de Chișinău a Episcopiei Romano-Catolice, Anton Coșa. Președintele Adunării Naționale a Ungariei, László Kövér va mai purta discuții cu Vicepreședinta Parlamentului Liliana Palihovici și cu Președintele Grupului de prietenie al Parlamentului Republicii Moldova cu Ungaria, Radu Mudreac.

Vizita va debuta cu ceremonia de depuneri de flori la Complexul memorial ”Eternitate”.

Joi, 22 septembrie, Președintele Adunării Naționale a Ungariei, László Kövér, va vizita și UTA Găgăuzia. La Comrat, Speakerul maghiar va discuta cu Guvernatorul regiunii, Irina Vlah, Președintele Adunării Populare, Dmitrii Constantinov, primarul municipiului Comrat, Serghei Anastasov și va vizita Universitatea de Stat din Comrat.

Vizita are loc în contextul inițiativei Parlamentului Republicii Moldova de a consolida dialogul parlamentar cu forurile legislative europene în procesul de accelerare a implementării Acordului de Asociere și apropierea Republicii Moldova de UE. 

sursa: moldpres.md

Pe aceeaşi temă

Versiune completă web Înapoi sus