Timpul.md

Actualitate 2 Septembrie 2019 | 14:38

Președintele PNL, Ludovic Orban vrea demiterea Guvernului PSD condus de Dăncilă

Ludovic Orban anunță că PNL va negocia în următoarele două săptămâni cu toate grupurile parlamentare pentru demiterea guvernului prin moțiune de cenzură

Președintele PNL, Ludovic Orban, a anunțat luni, la finalul ședinței conducerii centrale a partidului, că formațiunea pe care o conduce va purta în următoarele două săptămâni negocieri cu toate grupurile parlamentare pentru depunerea și adoptarea unei moțiuni de cenzură care să ducă la demiterea Guvernului Dăncilă.

”Am anunțat că vor începe negocierile odată cu debutul sesiunii parlamentare. Am stabilit un calendar de întâlniri în următoarele două săptămâni cu toți liderii grupurilor din Parlament. Textul moțiunii de cenzură e elaborat de PNL, el va fi obiectul negocierii cu toate grupurile. E vorba de 6 alte grupuri parlamentare”, a declarat Ludovic Orban.

El a precizat că se va întâlni personal cu toți liderii politici pentru a discuta condițiile necesare pentru ca grupurile să se alieze cu PNL la moțiune.

”Eu nu pun condiții. Orice lună în care guvernul Dăncilă rămâne la putere creează riscuri și vulnerabilități pentru România (…) Vom depune moiunea exact când vom considera că există șanse certe ca ea să treacă. Nu putem risca să depunem o moțiune care să nu treacă, avem dreptul la o singură moțiune pe sesiunea parlamentară”, a mai spus liderul PNL.

Întrebat dacă va susține acordul propus de USR și PLUS pentru declanșarea de alegeri anticipate, Orban s-a lmitat la a spune doar că va avea discuții cu cele două formațiuni pentru a vedea exact propunerile.

Președintele PNL a mai spus că printre obiectivele formațiunii pe care o conduce se mai numără, pe lângă moțiunea de cenzură, introducerea în dezbatere parlamentară a proiectului de revizuire a Constituției și susținerea Laurei Codruța Kovesi pentru șefia Parchetului European.

 

Pe aceeaşi temă

Versiune completă web Înapoi sus