Ultima oră

Premierul a dispus crearea unei celule de criză în urma accidentului rutier din România

”Celula de criză să coordoneze situația cu Ambasada Republicii Moldova la București. Toată informația să fie verificată. Știu că reprezentanții misiunii diplomatice sunt deja la fața locului. Reprezentanții Serviciului Protecție Civilă și Situații Excepționale să țină legătură cu serviciul respectiv român. Ar fi oportun ca Ministerul Sănătății să delege câte un medic la cele două spitale în care sunt internați cetățenii noștri”, a solicitat premierul moldovean.

Valeriu Streleț a mai cerut să fie făcute demersurile necesare pentru repatrierea persoanele decedate, iar rudelor să li se acorde transportul pentru a merge la locul accidentului.

Patru cetățeni moldoveni, între care trei copii, și-au pierdut viața în urma unui accident produs miercuri dimineață în România și în care a fost implicat un autocar care se întorcea din Turcia și care transporta 36 de persoane din Republica Moldova. Accidentul a avut loc în comuna brăileană Baldovinești. În condiții de ploaie torențială, autocarul a derapat lovind două indicatoare rutiere, după care s-a răsturnat. Alte 20 de persoane au fost spitalizate, dintre care cinci se află în stare gravă.

Sursa: Agerpres

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *