Actualitate

Premierul din Irak, Haider al-Abadi, şi-a anulat vizita în Iran. Ce motiv a invocat oficialul

Abadi, a cărui ţară este aliată atât a Statelor Unite, cât şi a Iranului, a declarat marţi că va aplica, împotriva voinţei sale, sancţiunile americane împotriva ţării vecine. ‘Nu susţinem sancţiunile, pentru că sunt o eroare strategică, dar suntem constrânşi să le respectăm’, a afirmat el.

Vizita lui Abadi la Teheran era prevăzută pentru miercuri, în continuarea unei deplasări în Turcia, dar biroul său de presă a anunţat că ea va fi anulată ‘din cauza unui calendar încărcat’. Prim-ministrul irakian va merge doar în Turcia, a indicat biroul de presă pentru AFP, fără alte precizări.

Tot duminică, reprezentantul la Bagdad al ayatollahului Ali Khamenei a lansat critici dure împotriva lui Abadi.

‘Declaraţiile iresponsabile (ale lui Abadi, n.red.) au fost condamnate de mulţi. Este vorba despre o atitudine neloială faţă de poziţia onestă a Iranului şi faţă de sângele martirilor pe care această ţară l-a vărsat pentru a apăra pământul Irakului împotriva grupării Stat Islamic’, a declarat Mujtaba al-Hussein într-un comunicat, făcând referire la ajutor militar al Iranului în victoria Irakului contra organizaţie jihadiste.

‘Suntem întristaţi de această poziţie care arată că (Abadi) este înfrânt psihologic în faţa americanilor’, a adăugat responsabilul iranian.

Anterior, purtătorul de cuvânt al Ministerului de Externe de la Teheran, Bahram Ghassemi, a declarat pentru agenţia semioficială ISNA că ‘nu s-a primit deocamdată nicio notificare oficială a unei vizite’ a lui Abadi în Iran.

Aceasta fusese anunţată în ajun de un responsabil irakian.

Mai multe organizaţii şiite irakiene apropiate de Iran au criticat, la rândul lor, poziţia lui Abadi. ‘Guvernul acţionează fără sprijin parlamentar’, a indicat sâmbătă, într-un comunicat, Asaib Ahl al-Haq.

Formaţiunea Badr, principala componentă a Alianţei Cuceririi, clasată pe locul al doilea în alegerile legislative, a chemat guvernul ‘să sprijine şi se apere Iranul’. ‘Suntem siguri că voinţa americană injustă se va frânge în faţa rezistenţei îndârjite a iranienilor’, a arătat Badr.

Conform unor surse politice irakiene, a existat un acord iniţial privind vizita lui Abadi, dar iranienii s-au răzgândit ulterior, nemulţumiţi de afirmaţiile premierului.

Prins la mijloc între cei doi aliaţi ai săi, Irakul este prima victimă a sancţiunilor americane împotriva Iranului, sancţiuni care l-ar putea priva de produse vitale şi de mii de locuri de muncă.

Sursa: AGERPRES 

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *