Actualitate

Premierul Japoniei, primul lider străin care se va întâlni cu Donald Trump după alegerile din SUA

Miliardarul american îl va primi joi seara pe Abe în cartierul său general din Trump Tower, situat în Manhattan (New York).

‘Este o onoare pentru mine să-l întâlnesc pe președintele ales Trump înaintea altor lideri ai lumii’, a declarat Shinzo Abe în fața presei. ‘Aș vrea să discut cu președintele Trump despre visele noastre legate de viitor’, a adăugat premierul nipon.

În timpul campaniei sale, candidatul republican a declarat că preconizează să retragă soldații americani din sudul peninsulei coreene și arhipelagul japonez, în lipsa unei majorări semnificative a contribuției financiare din partea celor două țări (Coreea de Sud și Japonia).

De asemenea, Donald Trump nu a ezitat să dea de înțeles public că ar fi preferabil ca aceste state să se doteze cu arme nucleare.

Ulterior, Trump a negat că a făcut aceste declarații cu privire la arme nucleare, însă cuvintele sale din timpul campaniei, acum când el a fost ales președinte, provoacă temeri în legătură cu dorința SUA de a-și susține aliații asiatici, pe un continent unde China avansează, iar provocările din partea Coreii de Nord se înmulțesc.

‘Alianța dintre Japonia și SUA este piatra unghiulară a diplomației și securității noastre. Alianța nu funcționează decât prin încredere. Aș vrea să construiesc o relație de încredere cu Trump și să lucrez cu el umăr la umăr pentru pace și prosperitate în lume’, a mai spus Abe, înaintea plecării spre New York.

Cei doi lideri vor aborda și problema Parteneriatului transpacific (TPP), pe care Donald Trump l-a pus în discuție. Acest tratat de liber schimb a fost semnat în 2015 de 12 țări (Australia, Brunei, Canada, Chile, Japonia, Malaezia, Mexic, Noua Zeelandă, Peru, Singapore, SUA și Vietnam), însă mai trebuie să fie ratificat de Washington, viitorul lui fiind acum incert.

Sursa: Agerpres

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *