Timpul.md

Actualitate 11 Iunie 2018 | 17:58

Premiul „Constantin Tănase” la Nemțeni a ajuns la a doua ediție

La intrarea în sat, uimește mulțimea de lăstuni care a invadat localitatea, iar, în jurul Gimnaziului „Constantin Tănase”, se observă că sunt tot mai mulți și mai agitați. Poate că regretă și ei că s-a terminat încă un an școlar și că, în timpul vacanței, va fi liniște.  

Lăstunii aduc spre gimnaziu (școala de altădată) sufletele celor plecați, pe care acum îi vedem doar pe TABLA MEMORIEI: Vladimir Baldovici, Angela Păduraru, Constantin Tănase și alții, care veghează de sus viața acestui sat din Basarabia. În acea zi, au uimit și buchetele de trandafiri de diferite culori, pe care le aveau în mâini copiii. Se părea că toate florile au coborât în curtea Gimnaziului „Constantin Tănase” din Nemțeni.

Aici era forfotă. Dar nu ca pe timpuri, când aici își făceau studiile peste 800 de elevi, din clasa întâi până în a noua. Timpurile s-au schimbat. De unde să iei astăzi copii, dacă tinerii pleacă?

La Nemțeni, a devenit o tradiție, deja al doilea an, ca doi elevi - unul dintr-a noua și altul dintr-a patra -, să primească Premiul „Constantin Tănase”, oferit de familia regretatului jurnalist. În acest an, acest premiu le-a revenit Dinanei Luncașu, elevă în clasa a IX-a, și Sorinei Văcaru din clasa a IV-a. Fetele au primit diplome și câte un set de carte de Constantin Tănase, dar și volume cu tematică istorică, apărute la Editura TIMPUL, sub coordonarea lui Silviu Tănase. La careul solemn, au participat părinți și profesori, noul primar de Nemțeni, Maria Ghițu, vicepreședinta raionului Hâncești, Vera Tănase, care e sora lui Constantin Tănase, dar și Alexandra Tănase, soția acestuia. Cei mai emoționați erau copiii din clasa întâi. De bine de rău, e prima lor vacanță...

Lăstunii vor zbura și în primăvara următoare. Și trandafirii vor înflori iar când alți copii vor veni să-i vadă în curtea gimnaziului cu nemuritorul nume „Constantin Tănase”.

Timpul.md

Pe aceeaşi temă

Versiune completă web Înapoi sus