Timpul.md

Actualitate 16 Noiembrie 2018 | 00:11

Preotul care muncește în construcții peste hotare

Parohul bisericii din s. Teleșeuca, r-nul Dondușeni, a plecat în concediu în Franța pentru a-și cumpăra lemne de foc și a-și putea întreține familia

În ultimul timp, internetul și mass-media autohtone abundă în texte care ilustrează luxul și opulența în care trăiesc unele fețele bisericești de la noi. În realitate, lucrurile nu stau chiar așa, iar fiecare pădure are și uscăciunile ei. TIMPUL a hotărât să prezinte și cealaltă parte a monedei, ferită de ochii lumii în epoca noastră, în care nu este la modă să vorbești despre preoți săraci, modești și implicați în viața comunității.

Încă de când era copil, Gheorghe Gavriliță își dorea să devină preot. Însă, după ce a făcut studiile la Seminarul Teologic de pe lângă Mănăstirea Zăbriceni, tânărul de 20 de ani avea anumite temeri în această privință și a preferat să muncească mai mulți ani pământurile unui om avut, în loc să slujească în altar. „Cunoșteam partea frumoasă a preoției, dar știam că mă așteaptă și multe greutăți. De aceea, atunci nu puteam lua o decizie. Oricum, în drum spre lucru, în fiecare dimineață, treceam pe la biserică, aprindeam o lumânare și mă rugam, iar duminica rămâneam la slujbă. Într-o zi, fiind supărat că în fiecare duminica vin la muncă numai după Liturghie, liderul pentru care lucram mi-a spus să aleg între biserică și lucru”, relatează bărbatul.

Are un venit anual de 6400 de lei

Astfel, după opt ani de la absolvirea seminarului, la 27 februarie 2013, Gheorghe Gavriliță a fost hirotonit preot, primind parohia în s. Teleșeuca, r-nul Dondușeni. Potrivit recensământului din 2014, în această localitate trăiesc 636 de persoane. Preotul spune că sătenii sunt buni, harnici și receptivi la nevoile altora, dar nu prea frecventează biserică. „Când am venit, am găsit în biserică doar câțiva creștini, care vin la slujbe regulat. Restul mă ajută când am nevoie, dar la biserică nu vin. Ei zic că nu au timp. Numai în post sau la sărbătorile mari vin mai mulți. În alte duminici, oamenii așteaptă lângă biserică transportul care-i duce la livezi. Dar toate-s de la Dumnezeu lăsate”, conchide preotul.

Nici ceremoniile religioase nu aduc averi tuturor clericilor, așa cum se crede. Bunăoară, serviciile părintelui Gheorghe pentru o cununie, un botez sau o înmormântare costă doar 400 de lei. „De la începutului anului, am avut 12 înmormântări și patru cununii. Din acești bani, întreținem biserica”, adaugă el. De unde rezultă că venitul său anual este de 6400 de lei.

Locuiește într-o casă cumpărată de primărie și săteni

Preotul este tatăl a cinci copii. Fiica cea mare are 13 ani, iar mezinul abia a împlinit nouă luni. Familia locuiește într-o casă cumpărată cu susținerea sătenilor și a primăriei. „Am pus eu 15 mii de lei, sătenii au adunat 15 mii și primăria ne-a dat 20 de mii, cu singura condiție ca să le reîntorc casa, dacă plec din localitate”, concretizează fața bisericească.

Astfel, din cele șase mii de lei câștigate anual, parohul trebuie nu doar să aibă grijă de lăcașul sfânt, dar să-și întrețină și familia. De aceea el muncește și în construcții, și ca sudor prin sat. În ciuda tuturor greutăților, Gheorghe Gavriliță spune că nu a regretat niciodată că slujește în altar. „Preoția e un dar frumos lăsat de Dumnezeu. Nimeni, în afară de preot, nu-l poate coborî pe Hristos pe pământ. Nu vreau să par un plângăcios, nici să fiu considerat un erou, căci sunt oameni care o duc mult mai rău. Noi primim îndemnizația pentru copil, mai lucrăm pe ici-colo și ne descurcăm”, spune părintele cu modestie.

La rândul lor, locuitorii satului Teleșeuca, afirmă într-un glas că au un preot foarte bun și responsabil. Oamenii recunosc că nu merg des la biserică, însă motivele acestui dezinteres, spun ei, ar avea rădăcini adânci în trecut. „În primul rând, cred că oamenii așa au fost educați, din generație în generație, să nu meargă la biserică. În al doilea rând, satul e plin de livezi și lumea toată e pe deal. Sărmanii lucrează fără a ține cont de duminici sau alte sărbători, pentru că nu ajung lucrători. Nici eu nu mă duc regulat la biserică, dar mă străduiesc să fiu acolo la sărbătorile mari și în post, ca să mă împărtășesc”, recunoaște Ecaterina, în vârstă de 61 de ani.

„Se duc vreo câteva băbuțe la biserică și-i pun câte un leu”

În același timp, femeia spune că un om mai cumsecade decât părintele Gheorghe nu a întâlnit în viața sa. „E foarte de treabă, așezat și face rânduiala așa cum se cade. Eu, dac-aș fi în locul lui, nici nu m-aș ține de această parohie, fiindcă se duc vreo câteva băbuțe la biserică și-i pun acolo câte un leu. Cum să crească sărmanul cinci copiii în zilele noastre? Însă el oricum e omenos. Când a venit la noi în sat, se împlineau 40 de zile de când a decedat soacra mea și l-am chemat să facă rânduielile necesare. Tare m-am mirat că, după ce i-am plătit, mi-a întors 50 de lei”, își amintește Ecaterina.

Nina, o altă locuitoare a satului, povestește că oamenii se duc la biserică doar când termină munca în livezi. Apoi, femeia ne privește cu suspiciune, crezând că punem la îndoială capacitățile părintelui Gheorghe. „La noi preotul e tare bun și cuminte. Ce, vreți să ni-l luați, de mă ischitiți atât? Ia mai căutați-vă de treabă!”, ne ia la rost Nina.

Iar consăteanca sa Maria ne spune cu rușine că se duce rar la biserică din motive întemeiate. „Sufăr de diabet și de hipertensiune și nu pot sta mult în picioare. Mai îngrijesc și de o cumnată, care este imobilizată și n-o pot lăsa fără supraveghere. Însă părintele și preoteasa sunt foarte buni, chiar nu avem de ce ne jelui”, susține femeia.

„Eu în concediu lucrez peste hotare”

Și Victor Dabija, primarul satului Teleșeuca, consideră că sătenii nu frecventează biserica din cauza lipsei de timp. „Știți cum e la țară? Oamenii sunt ocupați cu pământurile. Vă spun sincer că, tot din lipsă de timp, nu mă duc nici eu des la biserică. Dar cu părintele mă împac bine și-l ajut cu ce pot, când e nevoie”, ne asigură primarul.

Pentru că așa-zisul profit al preotului abia acoperă cheltuielile de întreținere a bisericii, acesta a vrut să muncească și el, ca și ceilalți, la livezile satului, pentru a-și întreține familia, însă n-a reușit. „De două ori, liderii au refuzat să mă ia la lucru, chiar dacă au nevoie de oameni. Ei spun că nu i se cade unui preot să lucreze pământurile”, adaugă clericul.

Astfel, în prag de iarnă, el și-a strâns bagajul și a cerut permisiunea ierarhul locului de a pleca în timpul concediului anual la muncă peste hotare. A ajuns în Franța, unde lucrează în domeniu construcțiilor până la ora 21:00, fără pauză de prânz. „Unii oameni aleg să-și petreacă concediul la munte sau la mare, dar eu am ales să muncesc, pentru a-mi cumpăra lemne de foc și pentru a avea grijă de ai mei”, mărturisește părintele Gheorghe.

„Preoții muncesc pentru casele și mașinile pe care le au”

Preotul din Teleșeuca nu va sta mai mult de o lună în Franța, căci trebuie să-și reia activitatea la parohie. Chiar și la mii de kilometri distanță de casă, el nu lipsește de la Sfânta Liturghie. „Aici am găsit bisericuța Sfântului Serafim, în care se slujește în trei limbi: română, rusă și franceză și unde merg în fiecare duminică”, povestește el.

Întrebat ce părere are despre preoții care pun taxe exagerate la serviciile bisericești, conduc mașini scumpe și au case luxoase, preotul Gheorghe Gavriliță consideră că ei au muncit pentru aceste lucruri. „Taxele nu le pot comenta, însă pentru case și mașini preoții muncesc din greu. Cunosc preoți care și-au cumpărat pământ când era ieftin și acum au livezi și grădinării, de unde au și venituri. În toate locurile și în toate timpurile Biserica a fost prigonită și mulți au încercat să o păteze prin orice mijloace. Unii nu văd preoții săraci, care o duc de azi pe mâine, în schimb toți sunt cu ochii pe cei cu mașini sau case scumpe și strigă: „Uită-te la popa!”. Nimeni nu se întreabă cum o duc ceilalți clerici și cu ce-și cresc aceștia copiii?”, se întreabă părintele Gheorghe.

Contactat de TIMPUL, preotul Vadim Cheibaș, secretarul Mitropoliei Chișinăului și a Întregii Moldove, a declarat că, în R. Moldova, mulți clerici se află în situația lui Gheorghe Gavriliță. „Există o mulțime de preoți, în special din spațiul rural, care concomitent cu această chemare își câștigă pâinea cea de toate zilele nu numai la altar, dar și la alte munci fizice și intelectuale, pe care își permit să le facă din punct de vedere etic. Mai mult, practic toți preoții moldoveni care slujesc peste hotare, pe lângă activitatea sacerdotală, lucrează și în construcții. Într-adevăr, mulți dintre ei nu reușesc să-și întrețină familiile cu ceea ce obțin din activitatea pastorală, care în ultimul timp a devenit una aproape de voluntariat. De aceea criticile pe care le primesc unii preoți sunt absolut neobiective. Sigur, se mai întâmplă ca unii să-și permită lucruri mai deosebite, cum ar fi o mașină mai bună sau o casă mai decentă, dar nu cred că preoții ar fi pătura indicată de a fi criticată pentru aceasta”, a punctat secretarul mitropolitan.

Pe aceeaşi temă

Versiune completă web Înapoi sus