Actualitate

Presedintele Mongoliei nu mai vrea pedeapsa cu moartea

Presedintele mongolez, Tsakhia Elbegdorj, a anuntat, joi, 14 ianuarie, un moratoriu asupra pedepsei cu moartea si a recomandat parlamentului sa anuleze aceasta sanctiune.

Potrivit BBC, Elbegdorj considera ca respectiva masura de represiune este in defavoarea imaginii tarii pe care o conduce. „Majoritatea statelor lumii au respins pedeapsa cu moartea si noi trebuie sa mergem pe aceeasi cale”, considera liderul mongolez.

De la preluarea puterii in anul trecut, presedintele Mongoliei, Tsakhia Elbegdorj, a anulat sentintele cu moartea a cel putin trei persoane. Totusi, pentru ca propunerea lui Elbegdorj sa fie votata, este nevoie si de sustinerea opozitiei parlamentare, care este dominanta si care inca nu si-au aratat intentia de a renunta la pedeapsa cu moartea.

Conform datelor pe care le detine Amnesty International, pana acum 95 de state au interzis pedeapsa cu moartea, in timp ce in multe tari asiatice acest proces mai face parte din sistemul judiciar.

 

 

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *