Timpul.md

Actualitate 13 Martie 2019 | 10:00

Prețul fericirii: 11 ani pierduți și doi copii despărțiți...

Timp de aproape o lună, în ziarul TIMPUL au apărut materiale scrise de Diana Cazac, o stagiară care a câștigat încrederea redacției noastre încă la începutul lui decembrie 2018. Între timp, am aflat că Diana nu e doar studentă, dar și profesoară de pian la două școli din Chișinău, și moderatoare de evenimente. Mai mult, colega noastră este mamă a trei copii, pe unul dintre care încă îl poartă în pântece. Într-un cuvânt, Diana se declară fericită, cu toate că până nu demult a fost nevoită să ia decizii foarte riscante, să suporte critici dure și să trăiască până în prezent separată de fiul său.

În vara anului 2003, Diana abia terminase clasa a 11-a la Liceul de Muzică „Ciprian Porumbescu” din Chișinău și spera că va deveni profesoară de pian, ca și mama sa. În același timp, ea dorea să aibă mulți bani și să-și cumpere de toate, însă mama nu-i putea satisface mofturile adolescentine. De aceea, când niște oameni de afaceri din Italia i-au propus să meargă acolo la muncă, tânăra n-a stat mult pe gânduri. „Prin niște cunoștințe comune, am cunoscut proprietarii unui restaurant din orașul Massa, regiunea Toscana. Aceștia vizitau în acea vară R. Moldova și mi-au propus să plec, ca să muncesc la restaurantul lor. Pe atunci era doar un vis frumos să ajungi legal în UE. Nu am stat mult pe gânduri și am convins-o pe mama să-mi permită să plec și să-mi fac banii mei. Acum înțeleg că independența financiară a fost dintotdeauna foarte importantă pentru mine”, povestește fosta stagiară la TIMPUL.

„M-am simțit ca o păpușă la nunta mea”

Astfel, fără a termina măcar studiile liceale, fata de 18 ani și-a strâns valiza și a plecat la câteva mii de kilometri de casă. „De la început, mi s-a părut totul roz. Am avut trei săptămâni de adaptare. Era vara și nimerisem într-un oraș foarte frumos. Aveam ocazia să mă trezesc în fiece dimineață și să admir marea și munții în același timp. Apoi am început să muncesc, iar dorul de casă era sfâșietor. De foarte multe ori, am vrut să renunț, dar mă gândeam că nu am ce face în Moldova. Așa măcar mă puteam întreține și-mi ajutam familia. Firește că încă nu conștientizam cât de greu este în viață, dacă nu ai studii”, spune Diana.

Mai târziu a făcut cunoștință cu viitorul său soț, un italian din sudul peninsulei, care devenise client fidel al localului la care ea muncea, de îndată ce a zărit-o. „După două luni, el mi-a dăruit un inel. Ne-am căsătorit, fără a reuși nici să ne cunoaștem. El are o familie foarte bună, care ne-a susținut întotdeauna. Doar că ei decideau totul în familia noastră și eu nu aveam niciun cuvânt de spus. Ei au organizat nunta, mi-au cumpărat rochie, au invitat nuntași, iar eu m-am simțit ca o păpușă”, își amintește tânăra jurnalistă.

„Îmi reproșa că sunt moldoveancă”

După nașterea primului lor copil, care era băiețel, Diana a observat că soțul său era interesat doar de mâncare și fotbal. „Nu vroia să ieșim nici în oraș și era și foarte gelos. Cât timp am fost cu el, nu m-a lăsat să mă angajez nicăieri. Ar fi acceptat doar un job unde sunt angajate numai femei”, susține ea. Peste câțiva ani s-a născut și mezina, iar certurile în familie au devenit tot mai frecvente. „Atât timp cât copiii erau mici, n-am mai atras atenția la cum este el. Dar pe urmă am realizat că nu ne potrivim deloc. De foarte multe ori, el îmi reproșa că sunt moldoveancă și am câștigat la loto atunci când un italian a decis să mă ia de soție. Nu-mi respecta familia, nu o suporta pe mama nici măcar în cele două săptămâni când venise la noi în vizită. Iar acasă nu aveam voie să vin fără el”, adaugă Diana.

Așa a trăit 11 ani, timp în care nu a știu nimic în afară de casă și copii și recunoaște că, la un moment dat, a simțit că degradează. „Am stat atâta timp în Italia, dar nu am văzut deloc această țară. Nici măcar la un concert nu am fost, pentru că seara era meci. Nu mai puteam continua așa și i-am spus că vreau să mă înscriu la un colegiu și să-mi finalizez studiile. Mi-a reproșat că ar fi trebuit să mă gândesc la asta când eram mai tânără și că acum e suficient să fiu mamă și soție”. Obosită de certuri, la care involuntar asistau și copiii, Diana s-a trezit într-o dimineață și a decis să divorțeze. Auzind-o, italianul ar fi rămas șocat. „Lui nu-i venea să creadă că eu, o moldoveancă, îmi permit să-l părăsesc”, ne spune ea.
Pentru că, în Italia, procesele de divorț durează câțiva ani, după ce instanța a decis separarea celor doi soți până la desfacerea căsătoriei, Diana a ales să revină în R. Moldova. „Până a mă căsători, proprietarii restauratului la care lucrasem mi-a propus să devin acționară, pentru a putea să-mi prelungească actele de ședere în Italia. Pe atunci aveam 19 ani și am acceptat. De unde să fi știut eu că acel restaurant în curând va falimenta, iar eu va trebui să plătesc toate facturile restante la curent, gaz și apă? Am achitat un an, dar mai mult n-am fost în stare. De aceea, când m-am căsătorit, am întocmit un contract nupțial, care stipula că, în caz de divorț, nu voi pretinde la nimic. Eram conștientă că, imediat ce în posesia mea vor intra anumite bunuri, îmi vor fi confiscate. În această situație, după divorț, am hotărât să revin acasă, pentru că în Italia nu aveam niciun viitor”, afirmă Diana Cazac.

Despărțită de un copil...

Autoritățile italiene au hotărât ca, până la divorțul oficial, copiii să rămână cu mama, iar tatăl a fost obligat să le plătească o anumită sumă de bani, însă el s-a eschivat de la aceasta. Ba chiar i-a pregătit soției o capcană. „Când mi-am luat bagajele și am vrut să ies din casă, el mi-a blocat ușa și m-a rugat să-i las băiatul pe vară. Mi-a promis că, în septembrie, îl va trimite în Moldova, ca să-l dau la școală. Dar nici de această dată nu s-a ținut de cuvânt. Între timp, fiul meu s-a adaptat cu școala de acolo, și-a făcut prieteni în Italia și nu a mai vrut nici el să vină în Moldova”, spune femeia, cu ochii acoperiți de tristețe. Ea admite că ar putea veni o zi în care băiatul i-ar putea reproșa că l-a părăsit. „Știu că ar fi trebuit să insist și să merg până în pânzele albe pentru a-mi lua copilul, însă mi-a fost milă și de omul lângă care am trăit atâția ani. El îmi spunea că prezența băiatului îl va ajuta să-și găsească din nou rostul în viață și eu l-am crezut pe cuvânt”, relatează tânăra.

Ajunsă acasă, după o absență de 11 ani, cu o fetiță de 5 ani în brațe, fără studii și fără un loc de muncă, Diana a fost nevoită să suporte prejudecățile societății. „La noi, dacă bărbatul nu te bate, înseamnă că e bun și trebuie să stai lângă el. Nimeni nu înțelegea cum am putut să las un italian și să mă reîntorc în Moldova. N-a fost deloc ușor să suport judecățile celor din jur, dar am avut grijă de fetița mea și am făcut totul ca ea să se simtă bine”, ne asigură ea.

„Femeilor să nu le fie frică s-o ia de la capăt”

După ce și-a dat fiica la grădiniță, femeia s-a înscris la un liceu seral, unde a susținut BAC-ul, după care a mers la facultate. „Inițial am vrut să-mi încerc norocul la Facultatea de Limbi Străine, dar apoi am hotărât să depun actele la Jurnalism. Nu știu de ce credeam că sunt prea în vârstă pentru televiziune și presa scrisă, de aceea m-am regăsit în radio. M-am angajat și ca profesoară de pian. Viața mea reintră încet în cursul ei firesc”, conchide Diana Cazac.

În prezent, ea discută zilnic cu fiul său. Băiatul își petrece vacanțele școlare în R. Moldova, iar pe parcursul anului mama sa pleacă deseori în Italia. „Nu am absentat niciodată de la ziua lui de naștere. Am un copil mult prea matur pentru anii săi. Chiar mi-a spus odată: „Dacă nu te înțelegi cu tata, nu merită să te forțezi să trăiești cu el pentru noi. Așa nici unul dintre noi nu va fi fericit”, accentuează tânăra.

La cinci ani după revenirea acasă, vara trecută, Diana Cazac a obținut în sfârșit divorțul. Acum trăiește o frumoasă poveste de dragoste lângă un bărbat, care o susține în toate încercările sale. În curând va deveni iarăși mamă. Pentru alte femei care trec prin situații similare, ea are un sigur sfat: „Să nu se complacă într-o familie care nu mai funcționează. Copiii simt totul și ei nu sunt fericiți în familii nefericite.”


Pe aceeaşi temă

Versiune completă web Înapoi sus