Timpul.md

Orhei 21 Februarie 2020 | 12:56

Prima farmacie socială a fost deschisă la Taraclia cu susținerea Partidului ȘOR

La Taraclia, a fost deschisă o farmacie socială, unde medicamentele sunt vândute fără adaos comercial și costă, în medie, cu 20% mai puțin decât în alte farmacii. Este a treia farmacie socială din țară, deschisă cu susținerea Partidului „ȘOR” la inițiativa lui Ilan Șor.

Deschiderea farmaciei sociale la Taraclia a fost o prioritate a lui Veaceslav Lupov, care a fost ales primar din partea Partidului „ȘOR”.

„Această farmacie este foarte importantă pentru pensionari și alte categorii sociale vulnerabile. Noi, autoritățile locale, ne-am asumat această misiune, în condițiile în care statul nu este în stare să le asigure pensionarilor surse suficiente pentru a-și asigura strictul necesar”, a spus Lupov.

Liderul Partidului „ȘOR”, deputatul Ilan Șor, susține că formațiunea politică va continua să implementeze propriul program social în localitățile din țară pentru a ajuta oamenii, mai ales, pensionarii.

„Deschidem azi o nouă farmacie socială. Noi facem aceste lucruri cu forțe proprii, fără susținerea statului. Nici nu avem nevoie de susținerea unor asemenea personaje inutile cum sunt Dodon și Chicu. Eu au arătat deja de ce sunt în stare”, a scris Ilan Șor pe Facebook.

Anterior, cu susținerea Partidului „ȘOR”, la Taraclia a fost dat startul celui mai mare proiect de iluminare stradală din sudul țării. Proiectul urmează să fie finalizat în ajun de Paști.

Prima farmacie socială a fost deschisă de Ilan Șor la Orhei în primăvara anului 2018. Formațiunea politică a insistat pe adoptarea unei legi, care prevede deschiderea farmaciilor sociale în toate satele din țară, dar și asigurarea pensionarilor și a invalizilor cu medicamente. Majoritatea parlamentară a respins însă această inițiativă.






http://partidulsor.md 

Pe aceeaşi temă

Versiune completă web Înapoi sus